Whisky Fest 2016 – Ardbeg dar nu numai

Go for the Ardbeg
Un eveniment solid pentru pasionați

Ardbeg! Dacă pot să sintetizez o seară de gustat diferite tipuri de whisky cu un singur cuvânt e clar numele acestei distilerii din Hebride, de care uitasem și de care m-am îndrăgostit din nou.

De la început. Whisky Fest 2016 e un eveniment dedicat pasionaților de apă a vieții, cum îi ziceau celții, care e de găsit în Sala de Marmură a Casei Presei Libere până sâmbătă. Distracția începe la 4. Bilete la intrare, 39 RON pentru o zi de băut, sistem pe jetoane pentru cumpărat alcool înăuntru, unul la 5 RON.

Locația nu e neapărat cea mai primitoare pentru un astfel de eveniment dar pentru Whisky Fest sala aia rece arată aproape decent, mai ales din cauza tonei de sticle pline cu alcool de la decent spre foarte bun de la standuri. Standurile sunt frumos aranjate, oamenii sunt bine informați și primitori, dornici să vorbească despre whisky în toate formele sale. După o scurtă tură de recunoaștere m-am decis să caut ceva nou și intresant și să beau, deși mulțimea de opțiuni induce o oarecare analysis paralysis.

Am început cu un Scapa Skiren, un whisky relativ nou și nu foarte dur, cu accent mai degrabă pe fruct decât pe fum atât ca miros cât și ca gust. O experiență interesantă dar nu sunt sigur că aș investi într-o sticlă întreagă.

După o jumătate de sticlă de apă am trecut la ceva destul de diferit. Hudson Four Grain e un whisky rezultat dintr-un amestec de porumb, grâu, orz și secară, învechit pentru mai puțin de 4 ani. O băutură nu foarte dură, care extrage forță din partea de porumb dar și destule arome din orz și secară. Personal aș prefera ceva mai puțin grâu și porumb în amestec dar Four Grain e surprinzător de echilibrat și complex.

În căutare de ceva mai afumat am trecut la un clasic Ardbeg 10, unul dintre primele whisky-uri cu adevărat turboase pe care le-am băut acum câțiva ani. Ceva mai dur decât cele dinainte, cu mult fum, ușor sărat și în miros și în gust, complex sub masca inițială de tărie. Genul de Islay pe care cred că îl poate aprecia și un novice, atât timp cât își calibrează așteptările și eventual folosește puțină apă.

Pentru restul serii am rămas pe Ardbeg și am trecut la versiunea Uigeadail, care a stat în butoaie și de bourbon și de sherry. E un whisky domol, deși are destul alcool, reușește să fie în același timp aromat cu turbă și dulceag, amestecă totul într-un mod aproape perfect. E genul de alcool pe care poți să îl miroși minute întregi înainte să ai nevoie să iei o gură.

La final am încercat și Ardbeg Corryvreckan, varianta mai dură a companiei, care abandonează dulceața aproape total și țintește clar spre cei care vor să aibă parte de multă aromă. Merge foarte bine cu tutun decent dar cam are nevoie și de apă ca să fie cu adevărat ușor de băut.

Whisky Fest 2016 are de oferit și alte whisky-uri interesante, pe lista mea pentru a doua tură sunt Glenfiddich IPA și XX, Octomore și alte câteva.

Excepționalitate, SUA și voința poporului

Poporul nu există în sine dar există momente, cum sunt alegerile de orice fel, când politicienii sau comentatorii fac apel la această ficțiune pentru a justifica inițiative sau poziții.

După ce Hillary Clinton a pierdut alegerile din Statele Unite ale Americii o parte dintre cei care se așteptau la o victorie democratică au identificat rapid sursa dezamăgirii lor: Colegiul Electoral. Hillary Clinton a câștigat votul popular, sprijinită masiv în statele mari de pe coaste, dar a pierdut alegerile pentru că mai tot ce e între ele (simplific) a fost mai interesat de oferta lui Donald J. Trump.

Diferența dintre votul popular și votul bazat pe Colegiu ridică probleme legate de legitimitate, reprezentare, drepturi ale cetățeanului și respect pentru tradiție. Și mulți cred că rezolvarea e eliminarea complicațiilor pentru a face alegerea populației hotărâtoare.

Există o inițiativă care are sprijin solid care ar lega votul celor din Colegiu de votul popular și probabil că democrații se vor mișca repede în următorii ani pentru a o promova în timp ce republicanii vor încerca tot ce pot ca să o delegitimeze.

Întrebare mai relevantă e în ce măsură e o idee bună să elimini un sistem care are câteva sute de ani de funcționare și de relevanță și dacă nu cumva energiile asociate cu această idee sunt mai bine folosite de democrați/progresive pentru a rezolva probleme mai concrete.

Trump câștigă în America, nesiguranța câștigă în lume

Donald J. Trump, candidatul Partidului Republican, este noul președinte al Statelor Unite ale Americii, reușind să o înfrângă pe Hillary Clinton, reprezentantă a Partidului Democrat, un rezultat neașteptat, pe care nu îl postula nici un agregator de sondaje și care generează nesiguranță majoră atât în SUA cât și în restul lumii.

NYTimes are un grafic relativ simplu dar bine construit care explică cum a reușit omul de afaceri să obțină voturile de care are nevoie, chiar dacă mai sunt lucruri de numărat și o să fie interesant de văzut cam cum evoluează votul popular versus Colegiul Electoral.

E timp pentru mai multe analize și explicații pentru modul în care Donald J. Trump a reușit să mobilizeze electoratul pentru a câștiga președenția dar pe moment nesiguranța pare să fie primul rezultat al alegerii sale (trebuie menționat că republicanii au reușit să păstreze un avantaj solid și în Senat și în Congres).

Bursele nu sunt fericite cu ascensiunea lui Donald J. Trump, dolarul scade, aurul crește, un număr semnificativ de oameni se simt excluși și chiar amenințați, o lume întreagă nu știe exact ce e retorică la candidatul republican și ce intenționează să facă în realitate.

Postul de președinte îi oferă capital politic dar nu libertate totală și o să fie interesant de văzut în ce măsură responsabilitatea și puterea îl vor tempera sau îl vor face să creadă că poate transforma în realitate tot ce a fost până acum simplu discurs.

Deciziile importante din următoarele luni sunt legate de membrii cabintului pe care Donald J. Trump îi va alege, modul în care se va poziționa față de Obama sau inițiativele pe care o să le anunța ca fundamentale pentru cei patru ani de președenție.

Dacă e să ne luam după campanie America lui Trump este una cu imigrație limitată, drepturi mai puține pentru diferite minorități, taxe semnificativ mai mici, o atitudine izolaționistă, mai mult interes pentru afaceri, o Curte Supremă conservatoare și o tendință de a privi orice interacțiune dintr-o perspectivă de om de afaceri care caută un deal atrăgător.

E puțin probabil ca această întreagă viziune să devină realitate dar Donald J. Trump are potențialul să fie unul dintre cei mai ciudați președinți ai Statelor Unite ale Americii.

A, si mare parte din oamenii care lucrează cu modele statistice și cu sondaje de opinie au de explicat niște lucruri și de construit unele ceva mai eficiente.

America votează – indirect, imperativ, fracturat

Cetățenii din Statele Unite ale Americii vor alege în cam 24 de ore un nou președinte, cu aproximativ 200 de milioane de oameni așteptați să își ofere votul pentru fie Donald J. Trump, candidatul Partidului Republican, sau Hillary Clinton, candidata Partidului Democrat.

Campania a fost una dură. Dezbaterile au fost lipsite de prea multă informație și dominate de scandaluri asociate cu fiecare dintre cei doi și cu atacuri la persoană. FBI-ul a încercat să livreze o surpriză pe ultima sută de metri. Amândoi candidații sunt profund nepopulari, societatea americană pare mai clivată ca oricând, guvernarea în sine pare o problemă îndepărtată.

În ziua alegerilor e o idee bună să aruncăm o privire și la modul în care este ales președintele Statelor Unite ale Americii, printr-un proces care poate să pară profund nedemocratic pentru un român sau un european obșnuit mai degrabă cu tradiția franceză. Fiecare stat din SUA primește un număr reprezentativ de delegați către un Colegiu Electoral iar candidatul care câștigă alegerile în fiecare dintre state primește automat votul lor. 538 de delegați sunt în joc iar cel care devine președinte trebuie să își asigure cel puțin 270 dintre ei. Acest sistem, care are o solidă pagină pe Wikipedia, se bazează pe fragmentarea în statele componente a SUA, mandate imperative, vot indirect și fracturare socială, câteva concepte care în sine par profund nedemocratice.

E drept că, în general, votul populației este reflectat în Colegiul Electoral (excepțiile sunt rare și adesea legate și de o masivă implicare a sistemului de justiție) și că împărțirea în republicani și democrați a majorității votanților creează o implicare în proces care adesea lipsește în alte democrații, dar SUA pare să rateze esența de dragul tradiției și al fragmentării puterilor.

Dar, în pofida spectacolului ciudat al câștigării de state individuale, în pofida inegalitații dintre ele și a problemelor legate de structurarea mandatelor în Colegiul Electoral, SUA are un proces electoral viu, care atrage cetățeanul, care cere implicare și partizanat, care încurajează donarea de timp sau bani și care conduce la formarea de grupuri bine definite care caută candidați, le influențează ideile și le structurează abordările.

În cam 24 de ore vom cunoaște identitatea noului președinte al Statelor Unite ale Americii. Rațional cred că Hillary Clinton o să câștige, devenind prima femeie care ocupă poziția, dar nici Donald J. Trump nu ar fi chiar o surpriză totală.

Clinton, e-mail-uri suspecte și suava implicare politică a FBI-ului

Cu 11 zile înainte de alegerile pentru președenția Statelor Unite ale Americii FBI-ul anunța că redeschide investigația legată de modul în care Hillary Clinton și-a folosit server-ul de e-mail privat și de conținutul mesajelor care au trecut prin el. Cu 2 zile înainte de alegeri aceiași agenție federală admite că nu există nici o informație nouă care să justifice continuarea investigației și că nu sunt informații care să justifice acuzarea candidatei democratice.

Între timp FBI-ul a fost acuzat de implicare politică nepotrivită, republicanii s-au mișcat repede și bine, Donald J. Trump s-a apropiat în sondajele naționale iar democrații au hotărât că James Comey, șeful de la FBI, a implicat agenția mai mult decât e nevoie în lupta electorală.

Hillary Clinton va câștiga, foarte probabil, alegerile din SUA dar întrebarea legată de acest incident rămâne relevantă indiferent de rezultat: în ce măsură poate/trebuie o agenție federală independentă să se implice în procesul electoral?

Candidatul democrat nu a fost efectiv pusă sub acuzare dar pentru republicani informațiile venite de la FBI au fost un mod prilej ca să se comporte ca și cum ea a fost deja judecată și condamnată. Situația legată de e-mail-uri e suficient de complicată ca să nu fie ușor de explicat în timpul campaniei pentru alegătorului mediu. Mai mult, un segment important din cadrul partidului democrat tinde să își exprime neîncrderea în FBI ca instituție și insistă ca Comey să fie înlocuit de Clinton.

Dacă Hillary câștigă alegerile și chiar schimbă conducerea FBI-ului e asta răzbunare politică sau pur efort de eficientizare? Are sens că preliminariile unei investigații să fie făcute publice, chiar de directorul FBI, atunci când e destul de clar că rezultatul lor e irelevant dincolo de campania electorală? În ce măsură e o idee bună să amestecăm alegerile libere, în România sau în SUA, cu eforturile justiției legate de un candidat sau altul?

Selfie-uri, psihologie și adevăr

Articolul e vechi și cam la mâna a doua dar circulă pe Facebook și nu numai, afirmând destul de clar și cu ceva citate că cei care execută selfie-uri tind să sufere din punct de vedere psihic, în special “body dismorphia”. Sunt ceva citate de la un specialist și speculații despre modul în care societatea promovează absurd technologia.

Nu mor după selfie-uri, nu știu exact când am făcut una recent, dar mă cam enervează genul ăsta de articole și mai ales consensul care ne face să ne simțim bine mai degrabă decât să ofere argumente și date dincolo de anecdotic.

Faptul că nu există o legătură directă între cele două e știut de ceva vreme de Snopes, în care am încredere, iar un post ceva mai detaliat de la Psychology Today arată că legăturile între activitate de selfie și problemele psihice sunt mai degrabă limitate, cu o corelare slabă cu narcisismul, vanitatea, nevoia de atenție și capacitatea de a fi lider.

Pe scurt: “In general, people are pretty good at detecting narcissists from their social media profiles3, suggesting that there are certain types of photos (perhaps including types of selfies) that indicate narcissism. These new studies show that there is a consistent, if small, link between narcissism and selfie-posting, especially for men, but there is still a lot more to learn about who posts selfies and why.”

În general e o idee bună ca atunci când vedem un studiu sau articol care ne confirmă clar propriile intuiții sau predispoziții să căutăm unul care îi respinge concluziile. O doză bună de scepticism e cel mai bun mod de a găsi măcar o doză solidă de adevăr.

Cine e poporul când e vorba de Brexit?

Guvernul din UK s-ar putea să fie obligat să treacă prin Parlament conceptul și procesul asociat cu Brexit, ieșirea din Uniunea Europeană a țării, zice BBC, după o decizie judecătorească, deși ea mai poate să fie atacată până la finalul anului.

Lăsând la o parte detaliile legate de proces și de interesele reprezentate de fiecare parte întrebarea care stă la baza întregii discuții este: cum se exprimă cetățeanul într-o democrație modernă?

Votanții din UK au aprobat Brexit printr-un referendum, la limită, exprimându-și direct opinia dar tot ei au ales un Parlament, care e considerat ca fiind semnificativ mai pro-EU decât populația. Atât alegerile pentru Parlament cât și referendumul sunt considerate legale și, tehnic, e imposibil de spus care dintre ele e mai “puternică” în situația în care pozițiile sunt diferite.

Probabil că reprezentanții aleși ar ceda în fața părerii exprimate prin referendum dacă Brexit ar fi suspus la vot dar mai degrabă ca să nu creeze o criză politică și să elimine nesiguranța care poate afecta economia UK în următorii ani.

Pe de altă parte poate că nu e o idee rea ca laburiștii și liberalii să încerce să folosească Parlamentul ca un bastion pro-EU și să ofere un plan prin care un al doilea referendum să fie organizat și să beneficieze de informații mai solide decât primul.