December 2016 – Dumitrescu Andrei

Cine și de ce votează: PSD, PNL, USR

De ceva vreme există o serie de stereotipuri legate de modul în care diferite partide atrag alegătorii în România, poate cel mai cunoscut exemplu fiind cel legat de modul în care Partidul Social Democrat se bazează pe alegători în vârstă și cu educație modestă.

Digi24 are însă informații extrase din exit-poll-ul făcut pentru ei de IRES care demontează tipul ăsta de gândire și arată că, în general, partidele sunt mai degrabă catch-all, fără foarte mari diferențe când e vorba de bazinul de votanți, iar singurul clivaj care pare relevant pe termen lung este cel legat de educație.

Da, PSD are o predispoziție pentru rural iar USR e clar mai tare în urban, dar diferențele nu sunt foarte mari. PSD și PNL sunt umăr la umăr când e vorba de tineri și de studenți. Cei peste 55 de ani rămân fideli social-democraților, ceea ce e absolut de așteptat.

Singurele diferențe relevante și exploatabile pentru diferitele partide sunt cele legate de nivelul de educație al celor care au mers la vot. Cei cu cel mult 10 clase au votat în proporție de 60% cu PSD și partidul are peste 46 de procente când e vorba de cei care au terminat doar liceul. Uniunea Salvați România sare peste 22% cand e vorba de absolvenți de studii superioare, dar în această categorie și PMP și PNL sunt peste scorul lor mediu.

PSD a reușit să creeze o bază politică foarte solidă, moderat numeroasă dar relativ ușor de mobilizat, și poate să se extindă în spațiul urban și al clasei de mijloc, ceea ce e absolut normal pentru un partid social-democrat european. Asta poate să genereze și presiunea necesară ca partidul în sine să se reformeze.

PNL are nevoie de schimbări, și la nivel de conducere și la nivel de poziții publice, care să îi definească o identitate reală. USR are un nucleu solid și care poate să crească foarte mult în spațiul urban și bine educat, dar trebuie să îl domine foarte clar înainte de a cauta modalități de a își extinde baza electorală.

Partidul Nepăsării câștigă din nou. Cum putem să îl învingem în 2020

7.212.022 cetățeni români au votat la alegerile parlamentare, conform Biroului Electoral Central (http://prezenta.bec.ro/), ceea ce reprezintă 39,49% din cei de pe liste, o minoritate care decide pentru o majoritate de peste 18 milioane și face din 2016 un nou an în care Partidul Nepăsării este cel mai puternic din România.

Partidul Social Democrat va domina Parlamentul dar scorul său de aproximativ 46% se traduce în doar puțin peste 3.3 milioane de voturi, mai puțin de un sfert din cei care puteau să își exprime votul pe 11 decembrie.

Una dintre reacțiile normale ale celor care au fost la vot, mai ales dacă sunt tineri și nemulțumiți cu rezultatele finale, e să transfere responsabilitatea acestei majorități care a ales să stea acasă și să voteze, fără buletin și ștampilă, pentru Partidul Nepăsării.

Cei care au votat sunt neiertători cu absenții: unii cred că cei care au stat acasă nu au voie să comenteze situația politică pentru patru ani, alții le contestă dreptul de a mai vota în viitor, cei mai radicali cer ca cei care nu au participat la vot să primească nume noi și care să le arate rușinea pe rețelele de socializare.

Partidul Nepăsării, cu toată lipsa lui de lideri și de platformă, s-ar bucura ca măcar una dintre aceate idei să fie adoptate de cei care au votat și care arborează acum un aer de superioritate morală, pentru că absenteismul se hrănește cu clivaje, ignoranță și falsuri.

Sunt dezamăgit că mai puțin de 40% dintre români au decis să își exprime prin vot voința politică dar pentru ca acest procent să crească în 2020 și după e nevoie de dialog, de educație și de definirea unei noi oferte politice.

În loc să îi blamăm pe cei care au stat acasă e nevoie să aflăm de ce neimplicarea e pentru ei alegerea corectă, să vedem cine și ce îi poate convinge să fie interesați de politică și cum poate votul să devină un obicei cu semnificație.

În loc să ne plângem despre lipsa de educație politică e majorității cetățenilor din România poate e momentul să o oferim, indiferent dacă suntem de acord cu alegerile politice ale interlocutorilor sau nu.

În loc să criticăm partidele și liderii lor e clar cazul să ne hotărâm dacă suntem mulțumiți cu oferta care vine de la PSD, PNL, USR, ALDE, UDMR sau PMP, dacă e nevoie ca ele să fie reformate din interior sau dacă e cazul să construim formațiuni complet noi care să zguduie scena politică.

Împărțirea societății în cei buni care au votat cu cine trebuie și cei răi care au votat greșit sau au stat acasă nu face decăt să crească forța nepăsării. Doar prin dialog dublat de informare putem să creștem interesul legat de politică și să convingem mai mulți cetățeni să aleagă în 2020.

Ultimul sondaj și prezumtiva victorie a PSD și ALDE

Sondajul realizat de IRES pentru Digi 24 e probabil ultimul înainte de desfășurarea alegerilor parlamentare de duminică, 11 decembrie, iar rezultatele arată destul de clar că Partidul Social Democrat o să fie câștigătorul scrutinului, și aparent destul de detașat.

PSD beneficiază de 44% din intențiile de vot ale cetățenilor, Partidul Național Liberal ia 23 de procente iar Uniunea Salvați România 7%. La limita intrării în Parlament, având în vedere marja de eroare de cam 3%, sunt ALDE și PMP la 6 procente, urmate de UDMR la 5 și PRU la doar 4.

Cum spuneam și ieri o să fie interesant dacă Parlamentul care rezultă din aceste alegeri o să aibă doar 3 sau 4 partide prezente dar discuția despre cine intră și cine rămâne afară e legată de prezență, care nu e foarte clară în datele oferite de IRES.

Ei spun că 42% din cei chestionați sunt siguri că se vor duce la vot iar 21% sunt siguri că nu. Dacă estimările de procent ale partidelor sunt legate de prima cifră atunci cei încă 37% care nu știu dacă votează sau nu pot să schimbe semnificativ, chiar dacă nu hotărâtor, rezultatele.

Prin urmare e o idee bună să mergem să votăm, chiar dacă avem impresia că e greu spre imposibil să schimbăm fundamental cursul care duce spre un PSD dominant, ajutat de ALDE și, probabil, de UDMR.

O altă cifră care mă sperie nițel la IRES e că 87% dintre cei întrebți se informează primordial de la TV despre campania electorală și doar la mare distanță apar și radioul, ziarele sau prietenii ca surse. Poate că e momentul ca partidele să investească mai serior în lucrul unu la unu, la firul ierbii, cu electoratul, mai ales cele care vor să ajungă din urmă PSD și aliații.

Parlamentul viitor stă între clasicele PNL și PSD și inovația din USR și PRU

Barbu Mateescu face o bună recapitulare după această campanie anostă și arată care sunt șansele de intrare în noul Parlament pentru partidele principale angajate în lupta electorală.

Din punctul meu de vedere deriva spre extremism și conspirație a Partidului Social Democrat e mult mai slabă decât o vede autorul, mai ales pentru că există PRU ca să acopere nișa asta și e clar că cele două partide lucrează bine unul cu celălalt. La Partidul Național Liberal deruta mi se pare chiar mai mare, cu o clară incapacitate de a prezenta alt mesaj decât lipirea de Cioloș, care și ea a fost făcută fără prea multă grație și inteligență.

Fără să am acces la cine știe ce date (sondajele sunt cam lipsă, parcă pentru a întregi imaginea ternă a campaniei) cred/sper că ALDE, PMP și PRU nu or să reușească să intre în noul Parlament, dar pentru asta e nevoie de o prezență solidă la vot atât în cadrul vechilor votanți de PSD și PNL cât și a noilor interesați de politică, care probabil se duc mai degrabă la USR.

Cred că sistemul nostru politic va beneficia de pe urma unui Parlament relativ dar nu foarte fragmentat, cu PSD în majoritate dar la limita la care poate să guverneze singur, cu PNL ca opoziție clasică (dar cu care se poate colabora), cu USR ca opoziție dură, axată în principal pe prevenirea de abuzuri și pe reformă pe termen lung, și cu eternul UDMR ca partd care poate să fie folosit pentru a evita blocajele.

Justiția, Parlamentul și referendumul din Marea Britania

BBC are un bun rezumat al modului în care justiția, mai precis cea mai înaltă curte a Marii Britanii, e chemată să decidă dacă e nevoie de implicarea Parlamentului pentru ca guvernul să poată să declanșeze ieșirea din Uniunea Europeană.

E un perfect exemplu de complexitate ridicată și în creștere a democrației, chiar și într-o țară care regină, pentru că ridică niște foarte clare probleme ale sistemului: cine decide? E grupul de cetățeni care vine la referendum mai important decât grupul de oameni aleși să le reprezinte interesele? E justiția capabilă să decidă relevant care dintre cele două centre de putere e mai relevant? E nevoie de un alt mod de a construi deciziile, care combină reprezentanții aleși democratic și consultarea populară și are un mecanism inclus pentru rezolvarea de dispute?

USL, Ponta, Gorghiu – greșeli de strategie și greșeli de comunicare

Victor Ponta, fost prim-ministru și președinte al Partidului Social Democrat, vorbește despre Alina Gorghiu, actualul lider al Partidului Național Liberal, folosind termeni simpli, din popor, gen împreunare, sperând să astragă un electorat nu prea sofisticat dar pe care te poți baza să ajungă la urne.

E destul de clar că Ponta țintește spre cel mai mic numitor posibil, o alegere decentă dar nefericită având în vedere cum a ăncercat el să se poziționeze în perioada în care conducea PSD, dar făcând asta își închide culoarul care l-ar putea aduce din nou într-o pozție de putere reală. Da, partidul lui are nevoie de un câine de atac care să atragă sprijin prin negativitate dar metodele sunt lipsite de prea multă inteligență.

Dacă PSD și Ponta au probleme cu comunicarea PNL are probleme de strategie, pentru că atacul, oricât de tâmp, se bazează pe realitatea existenței USL, o piatră de moară de care e greu spre imposibil liberalilor să se separe.

Partidul trebuie să navigeheze un culoar foarte îngust pentru a obține un scor bun la alegerile parlamentare, evitând trecutul USL, acceptând că pentru un bun segment de tineri și libertarieni USR e opțiunea mai bună și încercând să îl facă pe Cioloș să fie ceva mai implicat, pentru că din păcate nu are purtători de mesaj mai capabili.

Având în vedere multiplele probleme ale PSD și PNL întrebarea relevantă e: trebuie condamnat mai degrabă partidul care are probleme când e vorba de comunicare sau cel care nu reușește să explice greșelile de strategie din trecutul apropiat?