March 2017 – Dumitrescu Andrei

Obama, Trump, spionajul și dovezile

Donald J. Trump, președinte al Statelor Unite ale Americii, a spus recent pe Twitter că, în timpul campaniei de anul trecut, fostul președinte Obama l-a spionat, probabil ca să încerce să o scoată pe Clinton câștigătoare, chestie care e anormală și trebuie clar să fie investigată. Nici un fel de dovezi nu au fost oferite, Congresul s-a autosesizat și le cere până pe 20 martie.

Sean Spicer, nefericitul care trebuie să scoată castanele retorice ale administrației din foc, a încercat să construiască ceva sens acolo unde el clar nu există. Adică Trump nu îl acuză de fapt pe Obama, ci echipa lui, nu de ascultare propriu-zisă ci de un fel de interferență. Dovezi încă nu sunt, ceea ce e semn rău pentru onoarea și așa pătată a administrației. Sean Spicer are o slujbă ingrată iar Donald nu încearcă să i-o facă mai ușoară.

Marea întrebare e dacă noul președinte (are sub două luni de la inaugurare) poate să lanseze atacuri și neadevăruri pe termen lung fără nici un fel de consecințe sau dacă e nevoie să se mai și oprească. Rămâne de văzut dacă pe la sfârșitul lunii o să fie nevoie să își ceară scuze de la Obama și, mai ales, cum o să facă asta.

Călin Popescu Tăriceanu continuă să nu înțeleagă cum e cu strada și justiția

Călin Popescu Tăriceanu, fostă mare speranță a liberalismului și actualul lider al ALDE, e clar desemnat să fie polițaiul rău al coaliției de guvernare, cel care trebuie să tragă din toate pozițiile în anticorupție și susținătorii săi publici. La o adunare legată de guvernarea locală președintele Senatului nu a putut să se abțină și a comentat despre instituțiile de forță și de modul în care ele au încercat o lovitură de stat anul ăsta. Hotnews are declarațiile lui Tăriceanu, ușor halucinante, clar construite, chiar dacă ușor șchiop retoric și conceptual, să justifice mișcări împotriva celor care susțin, fie la nivel instituțional fie în stradă, că PSD și ALDE tind să legifereze pentru ei și nu pentru binele public.

Tăriceanu însă nu înțelege că e foarte greu spre imposibil să te poziționezi ca victimă, în cazul de față a unei lovituri de stat, chiar dacă de catifea, atunci când nu prea suferi. Până și Erdogan anul trecut a fost real amenințat de niște forșe care îl doreau înlăturat de la putere. Omul a luptat (nu discutăm dacă are dreptate sau nu când e vorba de viziunea lui despre viitorul Turciei) și niște oameni au murit ca el să poată să justifice mișcările de conducător autoritar din prezent. În România atât Dragnea cât și Tăriceanu doar vor să elimine riscurile la adresa lor, fără să poată măcar să acționează de pe o poziție de forță pentru binele general. Singura amenințare la adresa lor sunt procurori decenți, angajați de multinaționale, cetățeni care gândesc și tineri care vor un viitor mai bun, adică exact genul de oameni de care România are nevoie și de care PSD și ALDE se tem.

Președintele, referendumul și opțiunea nucleară

Problema cu o armă politică cum e referendumul anunțat la începutul anului de Klaus Iohannis pe tema justiției e că poate să fie folosit eficient o singură dată. Ceea ce probabil explică de ce președintele a declarat că o să renunțe să mai discute despre tema asta o vreme.

Problema e că administrația prezidențială a apelat cam repede la referendum ca o modalitate de a presa Partidul Social Democrat când cu ordonanța 13, cea care ar fi bulversat procesul de justiție și avea clară dedicație pentru Liviu Dragnea, și acum oferă adversarilor o oportunitate să o critice. PSD o să zică probabil că președintele nu vrea de fapt să asculte opinia românilor legată de justiție și că e doar interesat de un joc politicianist.

Problema mai mare e că astfel de afirmașii sunt în parte justificate. Referendumul, mai ales așa cum e folosit în România după ’90, tinde să nu își atingă scopurile și, mai mult, să elimine din credibilitatea celor care apelează la el. Probabil că era o idee mai bună pentru președinte să amenințe cu referendumul, eventual în negocieri directe cu PSD, mai degrabă decât să declanșeze procesul legat de el.

Personal aș vrea să văd refendumul organizat, preferabil anul ăsta, pentru că reprezintă un bun mod de a pune în mod real în discuția conceptul de justiție, în primul rând, și modul în care el este reflectat de statul român prin instituții și de cetățenii români prin activitatea lor de zi cu zi.

Guvernul cuvântează prin Antena 3

Purtătorul de cuvânt al Guvernului o să fie o fostă jurnalistă care a stat 10 ani la Antena 3. Nu îi știu emisiunea, nu comentez calitatea actului jurnalistic pe care îl execută Alina Petrescudar Sorin Grindeanu, în calitate de premier, sau cel care a luat decizia în numele lui, nu dă dovadă de prea multă atenție la mesajul pe care îl transmite, mai ales având în vedere mesajul legat de transparență atașat anunțului legat de numire.

Asocierea dintre Partidul Social Democrat, ALDE și Antena 3 există deja și, pentru o bună bucată din populație, se leagă de conceptul de jurnalism părtinitor, informație atent calculată să favorizeze anumite persoane și interesele lor, manipulare dură din când în când.

Poate că Alina Petrescu o să fie spectaculoasă în noua ei calitate de purtător de cuvânt al Guvernului. Dar e mult mai probabil ca legătura ei cu Antena 3 să o decredibilizeze și pe ea și instituția în ochii unei părți a cetățenilor și să scadă semnificativ calitatea actului de comunicare, exact ce nu are nevoie în acest moment executivul condus de Grindeanu (mai ales având în vedre insistența premierului că tocmai proasta comunicare legată de ordonanța 13 a fost marea ei problemă).

Europa cu două viteze nu e neapărat o problemă

Posibilitatea unei viitoare evoluții a Uniunii Europene spre o construcție cu două viteze, un nucleu dur și integrat dublat de o periferie cu participare și influență limitată, tinde să genereze îngrijorare în România, pentru că implica automat perspective de evoluție democratică mai slabe pentru țara noastră.

E normal să ne facem griji având în vedere evoluția solidă, chiar dacă nu spectaculoasă, care a avut loc din 2007 până acum. Ar fi însă cazul să aflăm exact care sunt vitezele și în ce măasură putem să acelerăm suficient ca să mergem alături de Franța, Germania și aliații lor vestici.

Conceptele dezbătute acum, după șocul Brexit și înainte de alegerile importante ale acestui an, nu clarifică în ce măsură grupa a doua de state a unei posibile noi organizări europene o să fie deprivată de resurse sau o să fie doar sub supraveghere extinsă când e vorba de folosirea lor. România, și aparent și Bulgaria, Cehia, Ungaria și Slovacia (Polonia pare să fie capabilă de integrare sporită economică în pofida trasului politic spre dreapta) beneficiază de pe urma faptului că Parlamentul și Comisia stau cu ochii pe instituțiile și politicieni noștri. Un viitor în care atenția e sporită și duce la o evoluție a partidelor la nivel intern nu e unul prost.

România chiar trebuie să se opună inteligent și să negocieze orice posibilă separare de statut în interiorul Uniunii dar e mai important ca Europa să rămână atrăgătoare conceptual și un modul instituțional chiar dacă prinde viteze diferite decât să rămână unită doar de pentru imagine.

Donald J. Trump e (aproape) rațional și presidențial în fața Congresului

NPR oferă tuturor celor interesați de primul discurs al lui Donald J. Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, textul întreg și o serie de comentarii legate de date și planuri pe termen lung. E destul de mult de citit dar e prima dată când noul lider american reușește să își mențină coerența, să ofere clare detalii despre politicile sale pe termen lung și să păstreze doar părțile bune ale statutului de outsider din timpul campaniei.

Probabil cele mai interesante bucăți sunt cele legate de planul major legat de infrastructură, unde menționarea unei investiții masive clar nu e pe placul republicanilor interesați de limitarea cheltuielilor, de încercarea de a limita sau elimina infracțiunile legate de droguri și de mențiunile vagi legate de un înlocuitor pentru Obamacare, care e încă relativ prost definit.

Administrația lui Donald J. Trump ar trebui să aibă planuri detaliate pentru toate inițiativele majore, mai ales cele de mai sus, până la finalul lunii iar apoi ele vor trebui puse în acord cu cele ale republicanilor din Congres și Senat. Urmează apoi procesul legislativ propriu-zis și încercările democraților de a limita impactul lor sau de a introduce amendamente relevante.

Poate Trump să mențină tonul rațional din acest discursc și să construiască p administrație relativ eficientă, chiar dacă exotică, sau influența celor care au scris discursul ăsta mai degrabă echilibrat o să dispară rapid?