June 2017 – Dumitrescu Andrei

În PSD nu e nici un adult responsabil, Grideanu și Dragnea trebuie să plece

Liviu Dragnea, președintele Partidului Social Democrat, anunță că nu e mulțumit de activitatea guvernului susținut de PSD și de ALDE. Urmează o analiză a performanței (ignorăm problemele clare ale celor care fac evaluarea) și declarații contradictorii în care chiar miniștrii îl acuză pe Sorin Grindeanu, prim-ministru în funcție, sprijiniți în declarații de primarul Capitalei. Liviu Dragnea nu uită să sublinieze că are demisiile în alb ale membrilor guvernului într-un sertar la PSD.

Urmează demisia unei părți semnificative a membrilor guvernului și retragerea sprijinului politic din partea PSD și ALDE, dublată de declarații dure legate de performanța sa foarte limitată. Sorin Grindeanu anunță că nu demisionează dar lasă deschisă posibilitatea de a renunța la funcție dacă președintele Iohannis se implică și lucrează cu partidele ca să existe un nou guvern.

E clar că Partidul Social Democrat are probleme interne și e tentant să apreciem capacitatea de rezistență a lui Sorin Grindeanu și problemele legate de declarațiile din ce în ce mai ciudate ale lui Liviu Dragneaa. Dar în acelați timp criza asta e semn clar că în PSD nu mai există prea mulți adulți și că nici unul dintre ei nu e pe moment într-un funcție de putere, ceea ce e o problemă nu doar pentru partid ci și pentru România.

E clar că Dragnea are nevoie de oameni ceva mai pliabili în funcțiile de miniștrii și că e gata să folosească, din nou, întregul partidul pentru a atinge scopuri pur personale. Pe de altă parte Grindeanu încearcă să își creeze propria bază de putere dar e același om care a fost de acord cu Ordonanța 13 și a lucrat bine cu Dragnea timp de câteva luni.

Indiferent de cum se rezolvă conflictul din PSD cetățeanul simplu pierde pentru că nu există stabilitate guvernamentală și capacitate de gândire pe termen lung și pentru că nici unul dintre liderii care încearcă să se impună în spațiul social-democrat nu e interesat de altceva decât de propria putere.

Atât Liviu Dragnea cât și Sorin Grindeanu ar trebui să aibă decența să se retragă sau ar trebui debarcați de PSD cât mai repede. Din păcate partidul nu are oameni mai buni sau mai responsabili cu care să îi înlocuiască așa că e nevoie să mai asistăm o vreme la spectacolul luptei lor.

Votul e o problemă a guvernanților dar și a guvernaților

Alegerile parțiale pentru postul de primar al Craiovei au beneficiat de prezența la vot a doar aproximativ 19% din cei înscriși pe liste, ceea ce înseamnă că mai puțin de 48,000 s-au deranjat să iasă din casă și să dedice un sfert de oră procesului de vot.

Mihail Genoiu, candidat al Partidului Social Democrat, este noul primar, iar PSD afirmă că el a primit aproximativ 43 procent din voturile valabil exprimate, adică nu mai mult de 21,000 de oameni au decis cine va conduce o administrație locală ale cărei decizii vor afecta viețile a peste 400,000 de oameni. Procentul de sub 5% e înșelător dar merită consemnat.

PSD, prin vocea fostului primar al Craiovei, Olguța Vasilescu, afirmă că problema lipsei de prezență la vot e legată de lipsa campaniei electorale care se făcea înainte și că mulți cetățeni nici măcar nu știau că au loc alegerile locale.

Dar de fapt campanie se poate face dar cu resurse mediatice mai puține, ceea ce ar trebui să ducă la o mai mare implicare directă a partidelor, cu contacte unu la unu cu alegătorii și o folosire bună a social media. Din păcate mai toate partidele noastre preferă să bage cât mai puține resurse în campanie, mai ales pentru alegeri parțiale, pentru că un număr mic de oameni la urne fac întregul proces mult mai predictibil.

E drept că există și o responsabilitate a cetățeanului de a se informa când e vorba de spațiul politic e impardonabil să nu știi că în localitatea ta au loc alegeri, dar marea problemă e că partidele din România nu știu de fapt să interacționeze cu un votant rațional și informat, așa că preferă să îi ofere cât mai puține detalii despre ceea ce poate să facă și să îl lase să devină apatic și neimplicat.

Problema cea mai mare e că Partidul Național Liberal nu pare interesat să schimbe această stare de fapt și acționează ca o umbră politică doar puțin mai acceptabilă a PSD iar Uniunea Salvați România nu are forța să schimbe această situație sau resursele să facă campanie directă eficient.

Demisiile în alb fac guvernarea PSD incoerentă, dacă nu imposibilă

Liviu Dragnea, președintele Partidului Social Democrat, continuă să împingă opinia publică și propriul partid pe panta spre remaniere guvernamentală, afirmând, citat de News.ro, că are demisiile în alb ale tuturor celor din cabinetul Grindeanu undeva în cabinet, plusând că nu știe exact unde și că, mai ales, nu are vreo intenție să le folosească.

Dacă aceste demisii chiar există ridică cel puțin două mari probleme legate de modul în care partidul acționează și de legăturile pe care Liviu Dragnea le creează cu proprii săi colaboratori.

Prima dintre ele ține de faptul că un guvern, chiar dacă este format din membrii de partid și are o agendă bine definită politic, nu poate să guverneze în mod coerent dacă toți miniștrii sunt dependenți de un singur lider, care îi poate obliga să acționeze sub amenințarea unei demisii în alb.

A doua ține de faptul că nu Partidul Social Democrat ci Liviu Dragnea personal hotărăște cine și cum acționează, ceea ce reprezintă o problemă pentru guvernul lipsit de independență dar și pentru PSD, care se transformă într-o anexă a unei persoane într-o mai mare măsură decât în perioada Năstase.

O remaniere, cu Grindeanu schimbat sau nu, va avea ceva efecte asupra guvernării dar nu o să schimbe faptul că Dragnea este din ce în ce mai responsabil, din ce în ce mai vizibil, pentru tot ceea ce se întâmplă cu partidul său. Concentrând puterea și căutînd să își asigure invulnerabilitatea Dragnea se asigură de faptul că el o să fie cel responsabil pentru guvernare și că el o să plătească polițele când PSD nu o să mai fie la putere.

Taste in Industries, Like Music, Seems to Stop Evolving Around 30

This article in The Atlantic manages to correctly diagnose a big problem with the current economic policies (if we can call them that) of Donald J. Trump: they will encourage the development of industries that are no longer crucial to the economy of the United States and will open up the door for democrats to portray themselves as the defenders of those that actually do.

This is the most important paragraph: “Job growth is now driven more by post-industrial occupations, which have more to lose from Trump’s agenda of “deconstructing” government at home and erecting barriers to immigrants and imports from abroad. Health care and education, and government at all levels, would face an employment squeeze from the budget cuts Trump is seeking. Business and professional services, from accounting to architecture, would have benefited from intellectual property protections and greater market access in the pan-Asian trade deal Trump jettisoned and the European deal treading water. Information technology and entertainment companies share those concerns. Travel and tourism firms fear that Trump’s confrontational immigration agenda (particularly his judicially-blocked temporary ban on entry from six Muslim-majority nations) will depress foreign visits to the U.S.”

The interesting thing is that Donald J. Trump, an old president who made money in very traditional industries, seems to be affected by one of the problems that much younger hip people are also having to deal with: our tastes seems to fossilize at some point around 30 and fail to evolve properly after that even if we focus on exposing ourselves to new information and ideas.

There’s plenty of information that this happens with music and that by 35 we start listening to our music rather than the music that’s popular around us and Donald J. Trump might be affected by the same issue as he supports his industries rather than the industries that are contributing the most to the wider economy.

Unfortunately the research into stagnating musical tastes shows that there’s no clear way to push them forward and that’s bad news for those who are expecting the current American administration to evolve in any significant way when it comes to economical outlook and policy.

Liviu Dragnea nu vorbește și nu gândește ca un politician obișnuit

E din ce în ce mai clar că Partidul Social Democrat, cu Liviu Dragnea în frunte, e decis să execute o remaniere a guvernului Grindeanu destul de repede și că, probabil, singura decizie care e încă dezbătută e dacă premierul rămâne sau nu în funcție.

Nicolae Bădălău, președinte executiv al PSD, e cel mai recent lider care chestionează performanța actualilor miniștrii, chiar dacă nu e clar ce greșeli au făcut și care dintre ei are problemele cele mai mari, și discursul lui exprimă foarte clar niște frustrări care trebuie remediate rapid în interiorul partidului.

Dar mai interesant decât declarațiile din interiorul PSD e modul în care Liviu Dragnea se plasează, reușind să livreze niște fraze care nu au sens nici din perspectiva de președinte de partid și nici dacă îl considerăm mai degrabă premier în așteptare (deși legea încă stă împotriva lui) sau președinte al Camerei Deputaților.

Liviu Dragnea e citat de Hotnews spunând despre Bădălău și despre remaniere: “Înseamnă că este un foarte bun scenarist, foarte informat. Eu le-am spus tuturor colegilor mei, le-am transmis de aseară, le spun și acum să înceteze cu aceste scenarii și cu aceste dispute, pentru că este important să finalizăm acea evaluare care se poate termina foarte bine pentru toata lumea, sau foarte bine pentru români.”

Orice evaluare a guvernului (cine o face?) pare aprent să se termine foarte bine ori pentru toată lumea ori doar foarte bine pentru români. Mai mult cei din PSD trebuie să renunțe la comentarii pe această temă (cine și cum poate să îi forțeze?). În plus Dragnea contribuie la spațiul conspiraționist, adăugând că Bădălău e atât foarte bine informat cât și foarte bun scenarist (de ce ar discuta despre subiect dacă ar deține cu adevărat informații relevante?).

Președintele PSD (care clar se consideră foarte capabil să emită declarații cu dublu sens, pe care doar cei capabili pot să le descifreze) trebui să înțeleagă că poziția lui în partid dar și cea în aparatul legislativ îl condamnă să fie ceva mai coerent și mai transparent când e vorba de modul în care funcționează guvernul pe care partidul său îl sprijină și de viitorul său și al diferitelor măsuri pe care le coordonează.

Can the United Kingdom Balance Rights and Threats Under May?

The United Kingdom elections are a few days away and the Conservatives, led by Prime Minister Theresa May, seem poised to continue to be the leading party of the country, which will give them the right to form the next government and define the laws of the UK for the coming five years.

In the wake of Saturday’s terror attack in London the current and probably former PM has been talking about the way the United Kingdom can make sure that such assaults do not happen again and claims that even human rights laws might be tweaked in order to make it easier to suppress terrorists.

Theresa May is quoted by the BBC as saying that, “And if our human rights laws get in the way of doing it, we will change the law so we can do it.”

She explains that the move is designed to do “more to restrict the freedom and movements of terrorist suspects when we have enough evidence to know they are a threat, but not enough evidence to prosecute them in full in court.”

Many have jumped to conclusions, claiming that the PM is aiming to dismantle human rights protections in the name of fighting against terror, linking these statements with previous ones that implied the government is aiming to limit encrypted communications apps and increase its overall surveillance of foreign nations and potential attackers.

But Theresa May is clearly threading lightly here, as shown by her use of “human rights laws” and by the fact that she claims no moves will be made without evidence of threat, even if it might not be enough to get someone in court.

There are a few possible ways that these statements might play out over the coming weeks and months:

Theresa May and her winning Conservatives might aggressively move to limit rights for those who might engage in terror acts, shoring up support among their own electorate while making sure that Labour and the Liberal-Democrats cannot use it because of the emotional impact of the recent terror attacks.
The coming government will introduce temporary measures in order to increase security and will test the waters when it comes to limiting rights and to increased surveillance before focusing on more urgent problems, like the increasingly complicated process of Brexit.
Theresa May is only using potential limitations of human rights laws in order to get Conservatives the best possible result in the elections and will then let the matter drop, with most of the resources of the coming government dedicated to other pressing issues.

I believe that the second option is the one that will appeal to the coming government because it gives the PM a way to appear tough on terror, which is an obvious position for the Conservatives, while also making sure that they do not cross a line when it comes to respect for human rights, which would offer a solid line of attack for their political adversaries.

The Qatar Crisis: Are Battlelines Being Drawn Across the Middle East?

Four of the most important and most hardline Sunni countries in the Middle East, with Saudi Arabia in the lead and the likes of Egypt, the UAE and Bahrain following, are cutting ties with Qatar, quoting its increasing support for Islamist movements as the main reason, with closer ties to the Shia power Iran seen as equally important by international affairs experts.

The United States quickly reacted to the move, with Rex Tillerson, the American Secretary of State, claiming that the fight against ISIS will not be affected while also urging all sides to tackle their differences via diplomatic links.

The new united Sunni block says that it is blocking airspace, closing ports and airports and is giving Qatar citizens no more than two months to returning to their country, with further measures set to be announced at a later date.

Saudi Arabia, Bahrain, the UAE and Egypt are trying to make sure that Iranian influence does not expand in the region, especially now that the Shia power is heavily involved in Iraq, with military advisers supporting troops that are fighting ISIS, Syria, where it aims to prop up the regime, and in Lebanon, where it is working closely with Hezbollah.

Qatar, a small country that has solid gas reserves (mainly in a field that it shares with Iran), will be affected by the restrictions because of its reliance on food imports and because the airspace closures might affect the daily operations of Qatar Airlines.

The Gulf monarchy is characterized by high per capita income, which stands in stark contrast with the economy’s overall reliance on migrant workers, and has been accused of human rights abuses even as it seeks to grow its international profile by hosting the 2022 FIFA World Cup.

Many analysts are seeing the move as preparation for a wider Saudi Arabia led move against Iran, supported by the United States and joined by a number of other Middle East countries. The immediate aim is to get other middle level powers to side with one of the major groups and to show those who do are not linked with the Sunni block the price they will have to pay if they work with Iran.

There are a number of possible scenarios for the short and medium term:

Saudi Arabia and its allies will continue to pressure other countries to work against Iran and will probably seek to improve their position in Yemen while also boosting their presence in Syria and in Irak, mainly via soft power means. Neither of them is too keen to launch military action, especially given the limited progress Saudi Arabia and allies have made in Yemen and the complicated situation in other countries where Iranian influence is strong.
Qatar seeks to strike back and uses both diplomatic clout and its resources to boost rebel groups it is supporting, launching attacks against Saudi Arabia interests in Yemen, Egypt, Bahrain, Syria and Irak. Iran will back such efforts but it is unlikely that Shia power will abandon its current strategy, which involves avoiding major direct military engagements.
Both the Saudi Arabia led block and the Iranian one escalate and come to direct blows, perhaps over airspace access or shipping, with flare-ups also possible in Yemen or Syria. It’s unlikely that the two sides will be interested in sustaining a prolonged classic military conflict given the diplomatic pressure they will be from the international community and the high potential economic cost of any major war.

Battlelines already exist in the Middle East, in Irak, Yemen and Syria, but despite the clear divergent interests of the various countries the confrontation will not escalate in any major way.

The diplomatic move that Saudi Arabia, the UAE, Bahrain and Egypt made against Qatar is significant because of its potential economic impact and it might lead to tit-for-tat responses that will affect the overall prosperity of the region and might force many of the involved actors to look inward to deal with both social and economic issues.

Gata cu Il Giro, gata pentru Le Tour

Tom Dumoulin, lider la Sunweb și mare speranță de vreo 2 ani, a reușit prima mare lovitură a carierei sale și a câștigat Turul Italiei, ediția centenară, după trei dintre cele mai spectaculoase săptămâni de mare tur din istoria de după 2000 a ciclismului. Olandezul, alături de rivali ca Nibali, Quintana, Pinot, Zakarin sau Mollema, a trecut prin 21 de etape pline de cățărări dificile, momente amuzante și perioade pline de atacuri și de tensiune.

La începutul lui iunie aventurile din Italia vor reprezenta doar amintiri în timp ce atenția fanilor se va concentra pe Turul Franței, cel mai important eveniment ciclist al anului, și pe lupta care se va da între Chris Froome, Romain Bardet, Alberto Condator, Alejandro Valverde, Fabio Aru și, poate, din nou, Nairo Quintana.

Il Giro e adesea văzut ca cel mai spectaculos mare tur al anului, cu doza de spectacol crescută de faptul că e primul din an și protagoniștii tind să riște mai mult știind că mai au două șanse în Franța și Spania. Le Tour tinde să fie cel mai tacticizat, dominat în ultimii ani de Sky și de Froome, un mare tur care se câștigă mai degrabă în autobuzul echipei, la ședințele de pregătire dinaintea etape, și în mașina directorului sportiv decât pe drum.

Și, totuși, în 2017 Movistar, echipa care a încercat să controleze Turul Italiei, cu oameni puternici și pe plat și pe munte și cu un spațiu solid de protecție pentru liderul Nairo Quintana, nu a reușit să ia decât locul doi la general, învinsă nu atât de Sunweb, care a pierdut un om important repede și nu a rezistat foarte bine în munți, cât de Tom Dumoulin.

Ciclistul olandez a început ca un foarte bun om de contratimp, mare pe bicicletă dar foarte limitat pe cățărări, dar a devenit om de mare tur după performanța impresionantă din Turul Spaniei. În Il Giro a luat timp solid în cele două etape de contratimp, una plată ca în palmă și alta vălurită, și a reușit să se agațe de rivali, mai ales Quintana, Nibali și Pinot, sau să își limiteze bine pierderile de timp pe munte.

Victoria lui putea să fie absolut comfortabilă, la mai mult de 3 minute, dacă nu era forțat să se oprească în cel mai prost moment pentru o chemare a naturii înainte de o cățărare importantă și dacă nu era distanțat după o greșeală personală de la chiar începutul următoarei etape.

Pentru Le Tour gradul de competivitate se anunță mai mic decât a fost în Italia, cu Chris Froome de la Sky marele favorit și cu Quintana, Valverde, Bardet și Contador pregătiți să profite dacă britanicul e în formă proastă. În trei săptămâni e ănsă timp suficient pentru surpriză și răsturnări dramatice de clasament.

Până atunci pe 4 începe Criterium de Dauphine (îmi place mai mult numele clasic de Dauphine Libere), un fel de mini Tur al Franței, oferindu-le echipelor o șansă să își testeze tactica și să evalueze forma oamenilor importanți. Turul Elveției o să atragă și el cicliști importanți. Le Tour de France începe pe 1 iulie în Dusseldorf.