Polonia are probleme cu Uniunea Europeană, care încearcă să folosească pârghii instituționale pentru a limita controlul politic asupra justiției și alte derapaje. Chiar și un partid care face în România ceva asemănător cu ce se întâmplă în Polonia ar trebui să înțeleagă că nu e o idee bună să nu votezi cu principala sursă de finanțare externă. Sau că e o idee aproape la fel de proastă să nu votezi cu restul grupului politic din care faci parte în Parlamentul European.
Și totuși, după ce Partidul Social Democrat a făcut amândouă greșelile săptămâna trecută, liderul Liviu Dragnea crede că e o idee bună să le crească impactul declarând că e de fapt vorba despre coeziune la nivelul UE și despre modul în care statele interacționează, cum menționează Hotnews.
UE nu o să aprecieze atitudinea asta, mai ales din partea unui stat care are probleme când e vorba de interacțiunea dintre politic și justiție dar totuși vrea să primească fonduri, iar potențialii aliați ai PSD din Parlamentul European nu sunt nici ei prea bucuroși, lucru care poate să le influențeze poziția legată de voturi viitoare.
Social-democrații pot să câștige competiția pentru putere în România și să re-construiască sistemele după propriile dorințe dar nu pot săp facă asta la nivel european, chiar dacă ar beneficia de sprjin din partea Poloniei, Cehiei sau chiar a Ungariei. Un bun administrator de partid (ceva ce Dragnea se declară) trebuie să șie unde și când să își folosească resursele și ce bătălii politice interne și externe să ducă.