Ardbeg! Dacă pot să sintetizez o seară de gustat diferite tipuri de whisky cu un singur cuvânt e clar numele acestei distilerii din Hebride, de care uitasem și de care m-am îndrăgostit din nou.
De la început. Whisky Fest 2016 e un eveniment dedicat pasionaților de apă a vieții, cum îi ziceau celții, care e de găsit în Sala de Marmură a Casei Presei Libere până sâmbătă. Distracția începe la 4. Bilete la intrare, 39 RON pentru o zi de băut, sistem pe jetoane pentru cumpărat alcool înăuntru, unul la 5 RON.
Locația nu e neapărat cea mai primitoare pentru un astfel de eveniment dar pentru Whisky Fest sala aia rece arată aproape decent, mai ales din cauza tonei de sticle pline cu alcool de la decent spre foarte bun de la standuri. Standurile sunt frumos aranjate, oamenii sunt bine informați și primitori, dornici să vorbească despre whisky în toate formele sale. După o scurtă tură de recunoaștere m-am decis să caut ceva nou și intresant și să beau, deși mulțimea de opțiuni induce o oarecare analysis paralysis.
Am început cu un Scapa Skiren, un whisky relativ nou și nu foarte dur, cu accent mai degrabă pe fruct decât pe fum atât ca miros cât și ca gust. O experiență interesantă dar nu sunt sigur că aș investi într-o sticlă întreagă.
După o jumătate de sticlă de apă am trecut la ceva destul de diferit. Hudson Four Grain e un whisky rezultat dintr-un amestec de porumb, grâu, orz și secară, învechit pentru mai puțin de 4 ani. O băutură nu foarte dură, care extrage forță din partea de porumb dar și destule arome din orz și secară. Personal aș prefera ceva mai puțin grâu și porumb în amestec dar Four Grain e surprinzător de echilibrat și complex.
În căutare de ceva mai afumat am trecut la un clasic Ardbeg 10, unul dintre primele whisky-uri cu adevărat turboase pe care le-am băut acum câțiva ani. Ceva mai dur decât cele dinainte, cu mult fum, ușor sărat și în miros și în gust, complex sub masca inițială de tărie. Genul de Islay pe care cred că îl poate aprecia și un novice, atât timp cât își calibrează așteptările și eventual folosește puțină apă.
Pentru restul serii am rămas pe Ardbeg și am trecut la versiunea Uigeadail, care a stat în butoaie și de bourbon și de sherry. E un whisky domol, deși are destul alcool, reușește să fie în același timp aromat cu turbă și dulceag, amestecă totul într-un mod aproape perfect. E genul de alcool pe care poți să îl miroși minute întregi înainte să ai nevoie să iei o gură.
La final am încercat și Ardbeg Corryvreckan, varianta mai dură a companiei, care abandonează dulceața aproape total și țintește clar spre cei care vor să aibă parte de multă aromă. Merge foarte bine cu tutun decent dar cam are nevoie și de apă ca să fie cu adevărat ușor de băut.
Whisky Fest 2016 are de oferit și alte whisky-uri interesante, pe lista mea pentru a doua tură sunt Glenfiddich IPA și XX, Octomore și alte câteva.