Category: Externe

Regele Mihai a murit, festivismul național nu

Regele Mihai a murit pe 5 decembrie dar reacțiile majorității oamenilor politici legate de acest eveniment ne arată că festivismul asociat cu clasa noastră politică e viu și capabil să profite până la capăt de această ocazie.

Președintele Iohannis a fost, poate, cel mai decent în reacția sa, chiar dacă funeraliile de stat puteau să fie anunțate ceva mai târziu, pentru că să concentrat pe ce a fost și a făcut Mihai. Prima sa declarație sună corect: “Regele Mihai a fost una din cele mai mari personalităţi ale României şi a scris cu litere mari istoria României. Este o mare pierdere pentru România şi pentru români. Condoleanţe tuturor membrilor Casei Regale”

Pe de altă parte nu știu dacă e nevoie de doliu național, având în vedere că România e republică și că nu există o implicare directă a Casei Regale în viața de zi cu zi a majorității cetățenilor. Funeraliile de stat cred că sunt de ajuns.

Alți politicieni au marșat pe valorile pe care regele Mihai le reprezenta, incapabili să vadă că menționarea lor e o idee infinit mai proastă decât aplicarea lor directă în prestația lor publică. Gabriela Firea, primar al Bucureștiului, a găsit momentul perfect ca să propună redenumirea Pieței Victoria. Nu m-aș mira ca alți primari să găsească rapid și ei piețe și străzi care să poarte numele de Mihai, pentru că simbolistica locativă e mai importantă decât adoptarea unor valori.

E instructivă lista de reacții de la News.ro. Multe fraze goale, puține idei despre istorie, nici o inițiativă legată de o mai bună comunicare a trecutului recent al României. Politicienii trebuie să vadă moartea regelui Mihai ca o bună oportunitate moralizatoare, mai ales pentru ei dar și pentru cetățeni, și mai puțin ca un moment pentru festivism gol de conținut.

România lui Meleșcanu e prinsă între solidaritate și respect pentru reguli

Teodor Meleșcanu a tot fost ministru de externe dar se pare că timpul petrecut în funcție nu i-a oferit o imagine foarte clară legată de Uniunea Europeană și de criza refugiaților.

Citat de Hotnews el declară că, în același timp, România nu acceptă cotele de refugiați pe care UE le-a decis pentru a responsabiliza toate țările membre dar e gata să fie solidară și să accepte, în măsura posibilităților, să primească un număr limitat de oameni.

Meleșcanu e clar dornic să poziționeze țara noastră undeva la mijloc, între estul potrivnic ideii de a accepta refugiați și vestul ceva mai deschis. Problema e că e că ambele tabere vor decizii clare și informate din partea membrilor UE și nu astfel de declarații călâi. Dacă România vrea să conteze în Europa e cazul să fie ceva mai decisă, mai ales că se apropie momentul președenției.

În UE Parlamentul și Comisia se critică dar și muncesc împreună

Parlamentul European și Comisia sunt organisme relativ tinere și adesea privite ca muncind împreună pentru viitorul Uniunii Europene. E drept că cele două au și o solidă rivalitate și, aparent, critica dintre ele poate să devină foarte rapid dură, după cum se vede din știrea de azi a BBC.

Nu e demn de admirat că Juncker critică parlamentarii pentru absență ci faptul că e clar că pentru el e important ca toate țările din UE să fie primite egal în legislativul european, chiar dacă e vorba de mica Malta. Motivul e simplu: uniunea nu poate să funcționeze dacă nu acceptăm o egalitate largă între state și dacă nu oferim ideilor lor aceiași importanță când e vorba de cel mai important for deliberativ al uniunii.

Și, ca de obicei, merită făcută o comparație și cu România: pe când o ședință parlamentară în care premierul să apară nervos că parlamentarii chiulesc și să execute rapid o critică dură legată de toți cei care lipsesc, nu doar de cei din afara partidului său?

Taste in Industries, Like Music, Seems to Stop Evolving Around 30

This article in The Atlantic manages to correctly diagnose a big problem with the current economic policies (if we can call them that) of Donald J. Trump: they will encourage the development of industries that are no longer crucial to the economy of the United States and will open up the door for democrats to portray themselves as the defenders of those that actually do.

This is the most important paragraph: “Job growth is now driven more by post-industrial occupations, which have more to lose from Trump’s agenda of “deconstructing” government at home and erecting barriers to immigrants and imports from abroad. Health care and education, and government at all levels, would face an employment squeeze from the budget cuts Trump is seeking. Business and professional services, from accounting to architecture, would have benefited from intellectual property protections and greater market access in the pan-Asian trade deal Trump jettisoned and the European deal treading water. Information technology and entertainment companies share those concerns. Travel and tourism firms fear that Trump’s confrontational immigration agenda (particularly his judicially-blocked temporary ban on entry from six Muslim-majority nations) will depress foreign visits to the U.S.”

The interesting thing is that Donald J. Trump, an old president who made money in very traditional industries, seems to be affected by one of the problems that much younger hip people are also having to deal with: our tastes seems to fossilize at some point around 30 and fail to evolve properly after that even if we focus on exposing ourselves to new information and ideas.

There’s plenty of information that this happens with music and that by 35 we start listening to our music rather than the music that’s popular around us and Donald J. Trump might be affected by the same issue as he supports his industries rather than the industries that are contributing the most to the wider economy.

Unfortunately the research into stagnating musical tastes shows that there’s no clear way to push them forward and that’s bad news for those who are expecting the current American administration to evolve in any significant way when it comes to economical outlook and policy.

Can the United Kingdom Balance Rights and Threats Under May?

The United Kingdom elections are a few days away and the Conservatives, led by Prime Minister Theresa May, seem poised to continue to be the leading party of the country, which will give them the right to form the next government and define the laws of the UK for the coming five years.

In the wake of Saturday’s terror attack in London the current and probably former PM has been talking about the way the United Kingdom can make sure that such assaults do not happen again and claims that even human rights laws might be tweaked in order to make it easier to suppress terrorists.

Theresa May is quoted by the BBC as saying that, “And if our human rights laws get in the way of doing it, we will change the law so we can do it.”

She explains that the move is designed to do “more to restrict the freedom and movements of terrorist suspects when we have enough evidence to know they are a threat, but not enough evidence to prosecute them in full in court.”

Many have jumped to conclusions, claiming that the PM is aiming to dismantle human rights protections in the name of fighting against terror, linking these statements with previous ones that implied the government is aiming to limit encrypted communications apps and increase its overall surveillance of foreign nations and potential attackers.

But Theresa May is clearly threading lightly here, as shown by her use of “human rights laws” and by the fact that she claims no moves will be made without evidence of threat, even if it might not be enough to get someone in court.

There are a few possible ways that these statements might play out over the coming weeks and months:

  1. Theresa May and her winning Conservatives might aggressively move to limit rights for those who might engage in terror acts, shoring up support among their own electorate while making sure that Labour and the Liberal-Democrats cannot use it because of the emotional impact of the recent terror attacks.
  2. The coming government will introduce temporary measures in order to increase security and will test the waters when it comes to limiting rights and to increased surveillance before focusing on more urgent problems, like the increasingly complicated process of Brexit.
  3. Theresa May is only using potential limitations of human rights laws in order to get Conservatives the best possible result in the elections and will then let the matter drop, with most of the resources of the coming government dedicated to other pressing issues.

I believe that the second option is the one that will appeal to the coming government because it gives the PM a way to appear tough on terror, which is an obvious position for the Conservatives, while also making sure that they do not cross a line when it comes to respect for human rights, which would offer a solid line of attack for their political adversaries.

The Qatar Crisis: Are Battlelines Being Drawn Across the Middle East?

Four of the most important and most hardline Sunni countries in the Middle East, with Saudi Arabia in the lead and the likes of Egypt, the UAE and Bahrain following, are cutting ties with Qatar, quoting its increasing support for Islamist movements as the main reason, with closer ties to the Shia power Iran seen as equally important by international affairs experts.

The United States quickly reacted to the move, with Rex Tillerson, the American Secretary of State, claiming that the fight against ISIS will not be affected while also urging all sides to tackle their differences via diplomatic links.

The new united Sunni block says that it is blocking airspace, closing ports and airports and is giving Qatar citizens no more than two months to returning to their country, with further measures set to be announced at a later date.

Saudi Arabia, Bahrain, the UAE and Egypt are trying to make sure that Iranian influence does not expand in the region, especially now that the Shia power is heavily involved in Iraq, with military advisers supporting troops that are fighting ISIS, Syria, where it aims to prop up the regime, and in Lebanon, where it is working closely with Hezbollah.

Qatar, a small country that has solid gas reserves (mainly in a field that it shares with Iran), will be affected by the restrictions because of its reliance on food imports and because the airspace closures might affect the daily operations of Qatar Airlines.

The Gulf monarchy is characterized by high per capita income, which stands in stark contrast with the economy’s overall reliance on migrant workers, and has been accused of human rights abuses even as it seeks to grow its international profile by hosting the 2022 FIFA World Cup.

Many analysts are seeing the move as preparation for a wider Saudi Arabia led move against Iran, supported by the United States and joined by a number of other Middle East countries. The immediate aim is to get other middle level powers to side with one of the major groups and to show those who do are not linked with the Sunni block the price they will have to pay if they work with Iran.

There are a number of possible scenarios for the short and medium term:

  1. Saudi Arabia and its allies will continue to pressure other countries to work against Iran and will probably seek to improve their position in Yemen while also boosting their presence in Syria and in Irak, mainly via soft power means. Neither of them is too keen to launch military action, especially given the limited progress Saudi Arabia and allies have made in Yemen and the complicated situation in other countries where Iranian influence is strong.
  2. Qatar seeks to strike back and uses both diplomatic clout and its resources to boost rebel groups it is supporting, launching attacks against Saudi Arabia interests in Yemen, Egypt, Bahrain, Syria and Irak. Iran will back such efforts but it is unlikely that Shia power will abandon its current strategy, which involves avoiding major direct military engagements.
  3. Both the Saudi Arabia led block and the Iranian one escalate and come to direct blows, perhaps over airspace access or shipping, with flare-ups also possible in Yemen or Syria. It’s unlikely that the two sides will be interested in sustaining a prolonged classic military conflict given the diplomatic pressure they will be from the international community and the high potential economic cost of any major war.

Battlelines already exist in the Middle East, in Irak, Yemen and Syria, but despite the clear divergent interests of the various countries the confrontation will not escalate in any major way.

The diplomatic move that Saudi Arabia, the UAE, Bahrain and Egypt made against Qatar is significant because of its potential economic impact and it might lead to tit-for-tat responses that will affect the overall prosperity of the region and might force many of the involved actors to look inward to deal with both social and economic issues.

Obama, Trump, spionajul și dovezile

Donald J. Trump, președinte al Statelor Unite ale Americii, a spus recent pe Twitter că, în timpul campaniei de anul trecut, fostul președinte Obama l-a spionat, probabil ca să încerce să o scoată pe Clinton câștigătoare, chestie care e anormală și trebuie clar să fie investigată. Nici un fel de dovezi nu au fost oferite, Congresul s-a autosesizat și le cere până pe 20 martie.

Sean Spicer, nefericitul care trebuie să scoată castanele retorice ale administrației din foc, a încercat să construiască ceva sens acolo unde el clar nu există. Adică Trump nu îl acuză de fapt pe Obama, ci echipa lui, nu de ascultare propriu-zisă ci de un fel de interferență. Dovezi încă nu sunt, ceea ce e semn rău pentru onoarea și așa pătată a administrației. Sean Spicer are o slujbă ingrată iar Donald nu încearcă să i-o facă mai ușoară.

Marea întrebare e dacă noul președinte (are sub două luni de la inaugurare) poate să lanseze atacuri și neadevăruri pe termen lung fără nici un fel de consecințe sau dacă e nevoie să se mai și oprească. Rămâne de văzut dacă pe la sfârșitul lunii o să fie nevoie să își ceară scuze de la Obama și, mai ales, cum o să facă asta.

Donald J. Trump e (aproape) rațional și presidențial în fața Congresului

NPR oferă tuturor celor interesați de primul discurs al lui Donald J. Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, textul întreg și o serie de comentarii legate de date și planuri pe termen lung. E destul de mult de citit dar e prima dată când noul lider american reușește să își mențină coerența, să ofere clare detalii despre politicile sale pe termen lung și să păstreze doar părțile bune ale statutului de outsider din timpul campaniei.

Probabil cele mai interesante bucăți sunt cele legate de planul major legat de infrastructură, unde menționarea unei investiții masive clar nu e pe placul republicanilor interesați de limitarea cheltuielilor, de încercarea de a limita sau elimina infracțiunile legate de droguri și de mențiunile vagi legate de un înlocuitor pentru Obamacare, care e încă relativ prost definit.

Administrația lui Donald J. Trump ar trebui să aibă planuri detaliate pentru toate inițiativele majore, mai ales cele de mai sus, până la finalul lunii iar apoi ele vor trebui puse în acord cu cele ale republicanilor din Congres și Senat. Urmează apoi procesul legislativ propriu-zis și încercările democraților de a limita impactul lor sau de a introduce amendamente relevante.

Poate Trump să mențină tonul rațional din acest discursc și să construiască p administrație relativ eficientă, chiar dacă exotică, sau influența celor care au scris discursul ăsta mai degrabă echilibrat o să dispară rapid?