Trump’s Cabinet – Governing Goals and the Russian Question

President-elect Donald J. Trump is set to officially take over the position of most powerful politician in the world in a few days and Congress is at the moment engaged in hearings for his Cabinet level appointments, some of which have already drawn a wide range of criticism from the left and even from inside the Republican Party.

Normally the process of selecting and appointing people to the federal administration when a new president is elected is interesting to those outside the United States only when it comes to foreign policy focused positions like Secretary of State or Secretary of Defense, with some auxiliary interest in the intelligence focused positions.

But given the way Donald J. Trump tends to abruptly and clearly present his positions, mostly via Twitter and television appearances, on a wide range of issues, his appointments have taken on a new level of importance because these are the people who will be able to transform his rhetoric into reality outright or to take his words and create more palatable policies around them.

Given the solid majorities that the Republicans have in both Congress and Senate it’s unlikely that any of the Cabinet level appointments will fail to be approved in time for the inauguration but the Democrats, as already seen in the Jeff Sessions interactions, will make their opposition clear and will seek to undermine the legitimacy of the entire administration even at this early stage.

There are two extreme scenarios for the coming few months (most probably the real world will deliver a mix):

– the more extreme elements of the new administration gain the upper hand and, using the political capital that Donald J. Trump has accumulated, move swiftly to repeal Obamacare, even without a replacement, limit immigration and deport as many illegals as possible, slash taxes and impose limits on Social Security while also moving to the right when it comes to social issues;

– the more moderate side of the governing debate wins out, with Republicans in Congress and the Senate unwilling to back major moves that can cost them when elections roll around in 2018, and the administration, despite the statements that will continue to come from the president, is more cautious and focuses on tax reform, which has some bipartisan backing, and on bringing back some industry to the United States, without touching Obamacare, social issues or immigration directly.

Regardless of the short term result of these internal administration debates it’s highly unlikely that we will see a clear position develop when it comes to relationship between the United States and Russia.

James Mattis, the general poised to lead Defense, Michael Flynn, set to become National Security Advisor, Mike Pompeo, the new head of the CIA, Dan Coates, who will coordinate overall intelligence efforts, and Rex Tillerson, the nominee for Secretary of State, will be the figures leading the debate on how to interact with the Vladimir Putin led state, which has been accused by the intelligence community of interfering with the 2016 presidential election process.

There’s plenty of space for Russia and the United States to work together, on issues ranging from anti-terrorism to climate change or long-term nuclear disarmament, with clear benefits for both sides, but they also have conflicting interests when it comes to Syria (with ramifications for the rest of the Middle East), the global economy, the future of the European Union and, in the long term, engagement with China.

It’s unlikely that the first few months will create a clear image of how the two major nuclear powers will interact in the medium to long-term, unless some major and unexpected event forces both of them to take clear sides.

Once the new administration settles in and starts implementing a governing agenda it’s possible to re-evaluate both its internal and external stances and see how they interact with one another and how Russia fits in the bigger picture.

Justiția, Parlamentul și referendumul din Marea Britania

BBC are un bun rezumat al modului în care justiția, mai precis cea mai înaltă curte a Marii Britanii, e chemată să decidă dacă e nevoie de implicarea Parlamentului pentru ca guvernul să poată să declanșeze ieșirea din Uniunea Europeană.

E un perfect exemplu de complexitate ridicată și în creștere a democrației, chiar și într-o țară care regină, pentru că ridică niște foarte clare probleme ale sistemului: cine decide? E grupul de cetățeni care vine la referendum mai important decât grupul de oameni aleși să le reprezinte interesele? E justiția capabilă să decidă relevant care dintre cele două centre de putere e mai relevant? E nevoie de un alt mod de a construi deciziile, care combină reprezentanții aleși democratic și consultarea populară și are un mecanism inclus pentru rezolvarea de dispute?

Trump evită orice discuție despre zid sau Obamacare

Donald J. Trump, președinte ales al Statelor Unite ale Americii, a lansat un nou mesaj video care oferă detalii despre măsurile pe care vrea să le ia în prima zi de mandat oficial, și majoritatea presei, inclusiv BBC, comentează decizia sa de a renunța la TPP, marele tratat axat pe comerț care nu e încă ratificat de SUA.

Mai interesant e că noul lider al celei mai puternice țări din lume nu a spus nimic despre marele zid care trebuie să apară la granița cu Mexic sau despre eliminarea Obamacare, două dintre marile promisiuni din timpul campaniei electorale. Republicanul a mai promis că va anunța cuvânt noi numiri pentru cabinet, că va introduce un program de răspuns la atacurile cibernetice împotriva Americii, că va interzice membrilor administrației să devină lobby-iști pentru 5 ani și că va analiza modul în care sunt emise vizele.

Probabil cel mai mare impact o să îl aibă promisiunea că va elimina restricțiile legate de producția de energie, ceea ce nu-i o idee chiar bună având în vedere că 2016 pare să fie cel mai cald an de când există măsurători clare, trecându-l pe 2015 pe locul 2.

Practic Donald J. Trump propune lucruri fără prea mare impact dar care sună bine și nu se atinge de cele mai importante promisiuni făcute, care sunt fie greu fie imposibil de implementat, chiar în condițiile în care controlează și Congresul și Senatul.

Probabil că președintele ales va continua să nu menționeze prea des cuvintele zid, Mexic sau Obamacare prea des în următoarele câteva luni, chiar dacă cei care l-au ales sunt foarte dornici să ler audă.

Cealaltă problemă cu Trump și Facebook

După alegerile din Statele Unite ale Americii și victoria lui Donald J. Trump mulți comentatori și o parte semnificativă a publicului critică Facebook pentru modul în care așa-zisa sa neutralitatea când e vorba de știri a permis unui număr foarte mare de falsități să se propage viral și, potențial, să influențeze rezultatele scrutinului.

Compania a anunțat deja că va implementa noi măsuri prin care să limiteze publicul care este expus la falsități clare, așsa cum în urmă cu câteva luni a decis să limiteze impactul știrilor care sunt clar clickbait.

Dar cred că, în fundal, problema mai mare legată de Facebook are mai mult de-a face cu încrederea noastră și a companiei în știință și măsurare, care deja a fost afectată de victoria lui Donald J. Trump.

Modelele folosite pentru a prevedea alegerile electoratului au avut probleme clare și e nevoie de timp și analiză pentru a vedea dacă ele sunt ușor de eliminat sau dacă e nevoie de o regândire mai largă a întregului domeniu. Oamenii care se ocupă de marketing deja își analizează propriile modele legate de consumatori și alegerile lor.

Facebook a început, tiptil, să admită că are probleme legate de datele legate de afișări și timp petrecut pe pagini și, deși pe moment compania insistă că erorile nu au afectat valoarea financiară a relațiilor cu partenerii, e foarte posibil ca în curând să apară întrebări mai mari legate de întrgul model care susține popularitatea pe rețelele sociale și modul în care indivizii sunt sau nu afectați de ceea ce ele livrează.

Adrian Severin adaugă megalomanie corupției

Adrian Severin a fost, în final, condamnat pentru luare de mită și trafic de influență, la mai bine de 3 ani după ce a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție și acum trebuie să treacă prin 4 ani de închisoare.

Republica sintetizează decent modul în care fostul europarlamentar din partea Partidului Social Democrat a confundat conceptul de lobby, care își are locul lui bine reglementat în spațiul democratic, cu îmbogățirea rapidă în schimbul unor inițiative și voturi cu dedicație.

Partea îngrijorătoare, dacă lăsăm la o parte timpul trecut de la trimiterea în judecată și sentința relativ ușoară, este că Adrian Severin nu are nici cea mai mică intenție să accepte că a făcut ceva greșit ți își folosește corupția și condamnarea ca platformă pentru a gâdila instinctul naționalist și pentru a ataca DNA-ul.

Norocul e că mesajele lui se duc mai degrabă spre delir, deși sunt sigur că există un public pentru genul ăsta de idei: “Ce interes are DNA să demonstreze cu orice preț că prin prestația mea în străinătate – acolo unde am primit funcții și misiuni care nu își au egal decât în cele deținute anterior de Nicolae Titulescu și Corneliu Mănescu – am decredibilizat România? Ce interes are DNA să demonstreze astfel că în România și în reprezentanții ei nu se poate avea încredere?”

Partea mai proastă e că Severin a fost europarlamentar, capabil să exporte și grandomania de mai sus și incapacitatea de a lucra cu democrația, construind o imagine proastă pentru că PSD, ca mai toate partidele din România, nu are o strategie coerentă când e vorba de resurtse umană și tinde să folosească Parlamentul European ca o sinecură în loc să caute indivizi care au capacitatea să împingă Europa și România spre un viitor macar parțial mai bun.

Trump, tranziția și enormitatea guvernării

“Make America Great Again” e un foarte bun slogan, parte a strategiei care l-a făcut pe Donald J. Trump noul președinte al Statelor Unite ale Americii, dar cuvintele astea ratează un lucru destul de simplu: SUA e deja o țară foarte mare, din mai multe puncte de vedere.

Bugetul e mare, responsabilitățile interne sunt gigantice, problemele externe care trebuie abordate poate ceva mai mici, economia SUA încă e hotărâtoare pentru evoluția restului lumii. Donald J. Trump trebuie, împreună cu oamenii pe care îi selectează pentru cabinet, să se ocupe de toate lucrurile astea. Problema pe moment e că președintele ales are greutăți când e vorba de ocuparea posturilor.

Candidatul a mers împotriva unei bune bucăți a propriului partid ca să câștige. NYTimes sugerează că un număr mare de foști membrii ai administrației nu sunt interesați de posturi mai degrabă de execuție decât de stabilirea a strategiei. Mike Pence, care e vicepreședinte, pare că nu are resursele să se ocupe cum trebuie și de echipa de tranziție. Aparent chiar și donatorii cei mai importanți nu prea au pe cine să recruteze, lobby-ist sau nu, pentru administrația Trump.

Tocmai pentru că SUA e atât de mare din foarte multe puncte de vedere aparatul birocratic atașsat guvernării e și el masiv și pe alocuri imposibil de eliminat, în pofida declarațiilor bazate în ideologie ale republicanilor. Dacă Donald J. Trump chiar va implementa construcția unui zid și deportarea masivă el o să aibă nevoie de mai mulți oameni, de mai multe resurse, de mai multă birocrație care să le coordoneze.

Întregul efort de reformă, chiar dacă e mai mult decât doar o promisiune de campanie, poate să se piardă în detalii dacă nu există capitalul uman necesar în administrație. Iar primele numiri care par solide, Stephen Bannon și Reince Priebus, combină un reprezentant al alt-right cu un insider cu experiență organizatorică. E destul de clar că Donald J. Trump încearcă să mențină un echilibru dar nu e clar dacă, în general, administrația lui o să fie atragătoare pentru genul de operatori politici, profund republicani sau doar pragmatici, care pot să lucreze eficient cu președintele și să îi transforme ideile în politici și apoi politicile în acțiuni.

Excepționalitate, SUA și voința poporului

Poporul nu există în sine dar există momente, cum sunt alegerile de orice fel, când politicienii sau comentatorii fac apel la această ficțiune pentru a justifica inițiative sau poziții.

După ce Hillary Clinton a pierdut alegerile din Statele Unite ale Americii o parte dintre cei care se așteptau la o victorie democratică au identificat rapid sursa dezamăgirii lor: Colegiul Electoral. Hillary Clinton a câștigat votul popular, sprijinită masiv în statele mari de pe coaste, dar a pierdut alegerile pentru că mai tot ce e între ele (simplific) a fost mai interesat de oferta lui Donald J. Trump.

Diferența dintre votul popular și votul bazat pe Colegiu ridică probleme legate de legitimitate, reprezentare, drepturi ale cetățeanului și respect pentru tradiție. Și mulți cred că rezolvarea e eliminarea complicațiilor pentru a face alegerea populației hotărâtoare.

Există o inițiativă care are sprijin solid care ar lega votul celor din Colegiu de votul popular și probabil că democrații se vor mișca repede în următorii ani pentru a o promova în timp ce republicanii vor încerca tot ce pot ca să o delegitimeze.

Întrebare mai relevantă e în ce măsură e o idee bună să elimini un sistem care are câteva sute de ani de funcționare și de relevanță și dacă nu cumva energiile asociate cu această idee sunt mai bine folosite de democrați/progresive pentru a rezolva probleme mai concrete.

Trump câștigă în America, nesiguranța câștigă în lume

Donald J. Trump, candidatul Partidului Republican, este noul președinte al Statelor Unite ale Americii, reușind să o înfrângă pe Hillary Clinton, reprezentantă a Partidului Democrat, un rezultat neașteptat, pe care nu îl postula nici un agregator de sondaje și care generează nesiguranță majoră atât în SUA cât și în restul lumii.

NYTimes are un grafic relativ simplu dar bine construit care explică cum a reușit omul de afaceri să obțină voturile de care are nevoie, chiar dacă mai sunt lucruri de numărat și o să fie interesant de văzut cam cum evoluează votul popular versus Colegiul Electoral.

E timp pentru mai multe analize și explicații pentru modul în care Donald J. Trump a reușit să mobilizeze electoratul pentru a câștiga președenția dar pe moment nesiguranța pare să fie primul rezultat al alegerii sale (trebuie menționat că republicanii au reușit să păstreze un avantaj solid și în Senat și în Congres).

Bursele nu sunt fericite cu ascensiunea lui Donald J. Trump, dolarul scade, aurul crește, un număr semnificativ de oameni se simt excluși și chiar amenințați, o lume întreagă nu știe exact ce e retorică la candidatul republican și ce intenționează să facă în realitate.

Postul de președinte îi oferă capital politic dar nu libertate totală și o să fie interesant de văzut în ce măsură responsabilitatea și puterea îl vor tempera sau îl vor face să creadă că poate transforma în realitate tot ce a fost până acum simplu discurs.

Deciziile importante din următoarele luni sunt legate de membrii cabintului pe care Donald J. Trump îi va alege, modul în care se va poziționa față de Obama sau inițiativele pe care o să le anunța ca fundamentale pentru cei patru ani de președenție.

Dacă e să ne luam după campanie America lui Trump este una cu imigrație limitată, drepturi mai puține pentru diferite minorități, taxe semnificativ mai mici, o atitudine izolaționistă, mai mult interes pentru afaceri, o Curte Supremă conservatoare și o tendință de a privi orice interacțiune dintr-o perspectivă de om de afaceri care caută un deal atrăgător.

E puțin probabil ca această întreagă viziune să devină realitate dar Donald J. Trump are potențialul să fie unul dintre cei mai ciudați președinți ai Statelor Unite ale Americii.

A, si mare parte din oamenii care lucrează cu modele statistice și cu sondaje de opinie au de explicat niște lucruri și de construit unele ceva mai eficiente.

America votează – indirect, imperativ, fracturat

Cetățenii din Statele Unite ale Americii vor alege în cam 24 de ore un nou președinte, cu aproximativ 200 de milioane de oameni așteptați să își ofere votul pentru fie Donald J. Trump, candidatul Partidului Republican, sau Hillary Clinton, candidata Partidului Democrat.

Campania a fost una dură. Dezbaterile au fost lipsite de prea multă informație și dominate de scandaluri asociate cu fiecare dintre cei doi și cu atacuri la persoană. FBI-ul a încercat să livreze o surpriză pe ultima sută de metri. Amândoi candidații sunt profund nepopulari, societatea americană pare mai clivată ca oricând, guvernarea în sine pare o problemă îndepărtată.

În ziua alegerilor e o idee bună să aruncăm o privire și la modul în care este ales președintele Statelor Unite ale Americii, printr-un proces care poate să pară profund nedemocratic pentru un român sau un european obșnuit mai degrabă cu tradiția franceză. Fiecare stat din SUA primește un număr reprezentativ de delegați către un Colegiu Electoral iar candidatul care câștigă alegerile în fiecare dintre state primește automat votul lor. 538 de delegați sunt în joc iar cel care devine președinte trebuie să își asigure cel puțin 270 dintre ei. Acest sistem, care are o solidă pagină pe Wikipedia, se bazează pe fragmentarea în statele componente a SUA, mandate imperative, vot indirect și fracturare socială, câteva concepte care în sine par profund nedemocratice.

E drept că, în general, votul populației este reflectat în Colegiul Electoral (excepțiile sunt rare și adesea legate și de o masivă implicare a sistemului de justiție) și că împărțirea în republicani și democrați a majorității votanților creează o implicare în proces care adesea lipsește în alte democrații, dar SUA pare să rateze esența de dragul tradiției și al fragmentării puterilor.

Dar, în pofida spectacolului ciudat al câștigării de state individuale, în pofida inegalitații dintre ele și a problemelor legate de structurarea mandatelor în Colegiul Electoral, SUA are un proces electoral viu, care atrage cetățeanul, care cere implicare și partizanat, care încurajează donarea de timp sau bani și care conduce la formarea de grupuri bine definite care caută candidați, le influențează ideile și le structurează abordările.

În cam 24 de ore vom cunoaște identitatea noului președinte al Statelor Unite ale Americii. Rațional cred că Hillary Clinton o să câștige, devenind prima femeie care ocupă poziția, dar nici Donald J. Trump nu ar fi chiar o surpriză totală.

Clinton, e-mail-uri suspecte și suava implicare politică a FBI-ului

Cu 11 zile înainte de alegerile pentru președenția Statelor Unite ale Americii FBI-ul anunța că redeschide investigația legată de modul în care Hillary Clinton și-a folosit server-ul de e-mail privat și de conținutul mesajelor care au trecut prin el. Cu 2 zile înainte de alegeri aceiași agenție federală admite că nu există nici o informație nouă care să justifice continuarea investigației și că nu sunt informații care să justifice acuzarea candidatei democratice.

Între timp FBI-ul a fost acuzat de implicare politică nepotrivită, republicanii s-au mișcat repede și bine, Donald J. Trump s-a apropiat în sondajele naționale iar democrații au hotărât că James Comey, șeful de la FBI, a implicat agenția mai mult decât e nevoie în lupta electorală.

Hillary Clinton va câștiga, foarte probabil, alegerile din SUA dar întrebarea legată de acest incident rămâne relevantă indiferent de rezultat: în ce măsură poate/trebuie o agenție federală independentă să se implice în procesul electoral?

Candidatul democrat nu a fost efectiv pusă sub acuzare dar pentru republicani informațiile venite de la FBI au fost un mod prilej ca să se comporte ca și cum ea a fost deja judecată și condamnată. Situația legată de e-mail-uri e suficient de complicată ca să nu fie ușor de explicat în timpul campaniei pentru alegătorului mediu. Mai mult, un segment important din cadrul partidului democrat tinde să își exprime neîncrderea în FBI ca instituție și insistă ca Comey să fie înlocuit de Clinton.

Dacă Hillary câștigă alegerile și chiar schimbă conducerea FBI-ului e asta răzbunare politică sau pur efort de eficientizare? Are sens că preliminariile unei investigații să fie făcute publice, chiar de directorul FBI, atunci când e destul de clar că rezultatul lor e irelevant dincolo de campania electorală? În ce măsură e o idee bună să amestecăm alegerile libere, în România sau în SUA, cu eforturile justiției legate de un candidat sau altul?