Cine e poporul când e vorba de Brexit?

Guvernul din UK s-ar putea să fie obligat să treacă prin Parlament conceptul și procesul asociat cu Brexit, ieșirea din Uniunea Europeană a țării, zice BBC, după o decizie judecătorească, deși ea mai poate să fie atacată până la finalul anului.

Lăsând la o parte detaliile legate de proces și de interesele reprezentate de fiecare parte întrebarea care stă la baza întregii discuții este: cum se exprimă cetățeanul într-o democrație modernă?

Votanții din UK au aprobat Brexit printr-un referendum, la limită, exprimându-și direct opinia dar tot ei au ales un Parlament, care e considerat ca fiind semnificativ mai pro-EU decât populația. Atât alegerile pentru Parlament cât și referendumul sunt considerate legale și, tehnic, e imposibil de spus care dintre ele e mai “puternică” în situația în care pozițiile sunt diferite.

Probabil că reprezentanții aleși ar ceda în fața părerii exprimate prin referendum dacă Brexit ar fi suspus la vot dar mai degrabă ca să nu creeze o criză politică și să elimine nesiguranța care poate afecta economia UK în următorii ani.

Pe de altă parte poate că nu e o idee rea ca laburiștii și liberalii să încerce să folosească Parlamentul ca un bastion pro-EU și să ofere un plan prin care un al doilea referendum să fie organizat și să beneficieze de informații mai solide decât primul.

Clinton și Trump, între raman și framling în prima dezbatere electorală

Una dintre seriile science fiction care mi-au definit copulăria este trilogia Ender scrisă de Orson Scott Card, începută cu prost ecranizatul Jocul lui Ender și continuată cu Vorbitor în Numele Morților și Xenocid (toate trei traduse în limba română), iar unul dintre cele mai fascinante idei folosite de autorul american este ierarhia excluderii.

Concepte ca “utlanning”, “framling” și “raman” mi-au venit imediat în minte în timp ce urmăream prima dezbatere televizată dintre Hillary Clinton și Donald J. Trump, cei doi candidați ai partidelor majore din Statele Unite ale Americii pentru președenția celei mai puternice națiuni din lume.

Ideile lui Orson Scott Card se referă la modul în care percepem umanitatea în cei din jurul nostru iar după cele mai mult de 90 de minute de răspunsuri și discuții de aseară nici unul dintre ei nu pare să fie ceea ce noi, alegătorii medii, înțelegem ca “utlanning”.

În cadrul ierarhiei excluderii conceptul, câteodată tradus direct ca “otherlander”, se referă la acel străin pe care îl considerăm uman și de pe aceiași planetă dar la care vedem diferențe clare legate de faptul că trăiește în alt oraș, într-o altă cultură.

Aceștia sunt oamenii cu care putem să legăm relații directe de prietenie, cei cu care putem să construim intercțiuni bazate pe încredere și atât pentru Clinton cât și pentru Trump a fost greu să proiecteze accesibilitate, empatie și capacitate de a interacționa natural cu cetățeanul care sprijină sistemul democratic din SUA.

În timpul primei dezbateri atâat candidatul republican cât și cel democrat par mai degrabă să penduleze între “framling”, străinul uman pe care îl recunoaștem ca uman dar care vine de pe altă planetă, și “raman”, străinul dintr-o rasă diferită dar cu care comunicarea este posibilă, chiar dacă dificilă din cauza diferențelor de gândire.

Pregătirea pentru dezbatere a lui Clinton și Trump le-a oferit celor doi informațiile, planurile și reflexele necesare ca să își promoveze ideile despre președenția SUA, adesea fără a lua pre mult în seamă întrebările puse de moderatorul Lester Holt, de la NBC.

Dar aceleași atu-uri de natură politică îi fac pe cei doi să pară departe de ceea ce noi considerăm umanitate, politicieni care folosesc limbajul doar în folosul propriei imagini și propriilor planuri de viitor, fără vreun interes real de a interacționa cu cetățeanul și cu preocupările sale.

Hillary Clinton a zâmbit, adesea puțin superior, în momente în care seriozitatea ar fi servit-o mai bine; a avut probleme când a fost vorba de server-ul ei de e-mail și de unele poziții legate de NAFTA și de poziționarea față de președintele Obama; a teoretizat prea mult când răspunsuri directe și simple ar fi ajutat-o mai mult.

Donald J. Trump a fost de multe ori aproape incoerent, interesat doar de fraze pregătite dinainte sau de atacuri la persoană mai degrabă decât de argumente; mimica feței și gesturile au trădat adesea dezinteresul; multe dintre subiectele abordate au fost tratate superficial iar multe argumente folosite sunt falsități clare, ca de exemplu poziția legată de certificatul de naștere al președintelui Obama.

Au fost momente în timpul acestei prime dezbateri electorale pentru președenția Statelor Unite ale Americii când ambii candidați au folosit cifre și argumente raționale, inteligibile pentru întregul public, pentru a își susține ideile și planurile, dar ele au fost rare.

Adesea confruntarea ne-a arătat un Clinton și un Trump alienați, distanțați de propria umanitate, de multe ori incapabili să comunice și să empatizeze cu alegătorii democratici din România, SUA sau de oriunde altundeva.

În această primă dezbatere Hillary pare să fie mai aproape de “framling” în timp ce Donald pare să se îndrepte spre “raman”, dar până la alegerile din noiembrie mai sunt două alte dezbateri și multe zile de campanie care le vor oferi ocazia să își redefinească umanitatea și să încerce să se prezinte ca utlanning.

Ierarhia excluderii din Vorbitor în Numele Morților mai are o categorie: “varelse”, acel străin cu care comunicarea este imposibilă și cu care singurul mod de interacțiune este conflictul violent și total.

Din ce în ce mai mulți cetățeni privesc puterea și politicienii cu neîncredere crescândă și chiar cu ostilitate și e de datoria ambelor categorii să găsească moduri noi de a comunica pentru a garanta că fiecare categorie rămîne convinsă de umanitatea și de viabilitatea sistemului politic în care co-există.

Trump nu instigă deținătorii de arme să o atace pe Clinton

Donald Trump, candidatul partidului republican pentru funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii, a spus o frază care a fost preluată de mulți comentatori și jurnaliști ca un îndemn pentru deținătorii de arme de a acționa pentru a se asigura că rivala sa, Hillary Clinton, nu reușește să câștige în noiembrie.

Fraza, altfel tare încurcată și ușor tâmpă, folosită în timpul unui discurs a fost: “Hillary wants to abolish, essentially abolish the Second Amendment. By the way, and if she gets to pick her judges, nothing you can do, folks. But the Second Amendment people, maybe there is, I don’t know.”

Cei care o sprijină pe Hillary sau sunt fani ai Partidului Democrat văd aici o amenințare directă ca un deținător de armă să atenteze la viața candidatului, republicanii și potențialii votanți ai lui Trump spun că e o glumă care nu a prins la public sau un îndemn la organizare și acțiune politică pașnică.

Sunt destul de sigur că Trump nu vrea ca cineva să o atace pe doamna Clinton, indiferent de cuvintele pe care le folosește, iar explicația e destul de simplă: candidatul republican vrea să câștige, să arate procentele sale uriașe, să dovedească cât de bun e când e vorba de strategie politică. Un atac asupra candidatului republican nu ar face decât să îi limiteze viitoarea victorie și sâ ridice semne de întrebare legate de triumful său.

Problema pentru republicani e că, așa cum se vede în fraza de mai sus, The Donald nu e foarte coerent și pare mai interesat de exprimare unor fluxuri de conștiință și nu de citirea unor planuri coerente de guvernare construite de strategi ai GOP.

Donald Trump, dacă ar avea sprijinul întrgului Partid Republican și ar avea disciplina necesară să folosească inteligent resursele sale, ar avea șanse reale să devină următorul președinte al Statelor Unite ale Americii. Problema lui e că nu știe cum să își țină gura și cum să lucreze cu uneltele clasice ale politicii mai degrabă decât să dea liber tuturor gândurilor relativ fără sens care îi trec prin cap.

Pe moment Hillary Clinton are un avans de cam 5-6 puncte în sondajele de opinie, Real Clear Politics, 538 și Upshot au mai multe detalii.