Tudy și auto-satisfacția tristă a ironiei politice

El a demisionat prea repede ca să mai fie perfect actual textul care urmează.

E mână lungă pentru Tăriceanu. Nu trebuie lăsat singur în birou. Conducerea e pe mâini bune. Și-a făcut-o cu propria mână. Bucureștiul a ajuns la mâna lui. Urmează să se facă niștre treburi murdare. Era nevoie de o mână forte.

Primaria generală a Bucureștiului are doi viceprimari problematici și un echilibru clar politic dar principala preocupare a unei bune părți a publicului, comentatorilor și chiar a politicienilor e să facă poante mai mult sau mai puțin directe despre Tudor Ionescu.

Consilierul ales pe listele Partidului Alianța Liberalilor și Democraților e cunoscut ca Tudy, a avut o prezență în lumea mondenă asociată cu cea a Oanei Zăvoranu și publicul interesat de așa ceva a putut să îl urmărească masturbându-se cu gândul la ea în urmă cu câțiva ani.

Celălalt viceprimar ales este Aurelian Bădulescu, de la Partidul Social Democrat, fost membru al Partidului Noua Generație și avocat al lui Gigi Becali, cu un traseu politic la fel de problematic ca reprezentatul ALDE.

În același zi Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, este trimis în judecătă de Direcția Națională Anticorupție pentru favorizarea făptuitorului și mărturie mincinoasă într-un dosar legat de retrocedarea de terenuri.

Pentru Tăriceanu și ALDE e mai ușor să lase publicul să râdă înfundat de Tudy decât să discute deschis acuzațiile DNA și să încerce să se reformeze, să găsească un al președinte și să abordeze cu idei noi alegerile din toamnă.

Într-o lume ideală membrii acestui partid s-ar revolta primii după nominalizarea și alegerea lui Tudor Ionescu și ar cere ca partidul lor să găsească un mod mai bun de a se prezenta în fața votanților, chiar înainte de a-l convinge pe Tăriceanu să demisioneze pentru propriile sale probleme de imagine.

Într-o lume perfectă alegătorii s-ar informa, partidele ar lucra pentru binele public și fiecare dintre noi ar fi responsabil pentru acțiunile noastre politice sau personale, iar personaje ca Tudy nu ar avea nici un loc pe agenda publică.

Din nefericire trăim într-o lume imperfectă în care vulgarul atrage și încântă, chiar și atunci când suntem conștienți că ne putem folosi mai bine resursele de atenție, iar Tudy nu e decât cea mai recentă expresie a acestei tendințe.

Revolta legată de alegerea lui și cea legată de insistența cu care Tăriceanu se agață de președenția Senatului sunt normale dar exprimarea lor doar prin ironie subminează propria noastră capacitate de a construi alternative pentru viitor.

În loc să lăsăm miștoul să fie singura noastră reacție putem să ne mobilizăm pentru a înțelege mai mult, putem să punem întrebări nouă și celor din jur, putem să milităm și să votăm ca să ne asigurăm că Tudy și cei asemenea lui devin irelevanți în câțiva ani.

O doză de ironie e o bună reacție imediată la absurdul politicii românești dar, pe termen lung, avem nevoie de mai puțină auto-satisfacție și de cât mai mult interes dublat de rațiune în acțiuni și alegeri.

“Am toate şansele să rămân liber” – sinceritate, teamă și obsesie la Liviu Dragnea

Am publicat un articol în Republica iar textul care urmează reprezintă o versiune ceva mai lemnoasă și analitică.

Liviu Dragnea e unul dintre puținii politicieni care, într-un moment de tensiune, recunoaște că principalul lui scop pe termen scurt este să rămînă liber, chiar dacă trebuie să prezinte cetățenilor o falsă alegere și să acționeze împotriva intereselor Partidului Social Democrat pe care îl conduce.

Cel mai surprinzător lucru legat de declarația de luni de la DNA a lui Liviu Dragnea este sinceritatea cu care abordează subiecte sensibile ca viitorul său politic și strategia pentru parlamentare a formațiunii pe care o conduce.

El opune pâinea cea bună, alimentarea cu apă și școala cu cătușele, denunțul și dosarul, sugerând poziția de pe care PSD vrea să abordeze următoarele luni, probabil incluzând perioada de campanie pentru alegerile parlamentare.

Dar declarația include mai mult decât aceast îndemn la alegere și o privire de ansamblu ne arată cât de greu este pentru un politician să separe problemele personale de viziunea mai largă asupra societății din care face parte și pe care o influențtează prin acțiuni și cuvinte

Sinceritatea liderului PSD ne permite câteva observații despre modul în care el percepe politica și influențtează evoluția propriului partid.

1) Liviu Dragnea gândește pe termen scurt, se teme și e mai interesat de propria persoană decât de partid. Declarația sa afirmă explicit că are toate șansele să rămână liber până la alegerile parlamentare, când prin acapararea guvernării partidul îi va oferi ocazia să își rezolve problemele de natură legală.

El uită că PSD-ul este cel mai important partid al României în acest moment și că interesele sale nu pot să fie subsumate celor personale.

La fel gravă este legătura creată între prezumtiva câștigare a alegerilor parlamentare și prezența sa în fruntea partidului. Social democrații sunt deja presați deja să explice de ce sunt conduși de un condamnat cu suspendare și sarcina lor devine mai dificilă dacă el arată clar că vrea să câștige puterea ca să nu mai fie amenințat de justiție.

2) Liviu Dragnea percepe și pariază pe o separare între bună guvernare locală și luptă împotriva corupției. În viziunea lui există grupuri de cetățeni care se axează fie pe una fie pe cealtaltă atuci când decid să voteze și această dihotomie e una care a marcat și va marca piața electorală din România.

Falia nu există în realitate, votantul le vrea pe amândouă pentru a putea să își satisfacă așteptările, la nivel politic și social, atât din punct de vedere practic cât și etic. Când una dintre cele două lipsește cetățeanul va încerca să echilibreze balanța (e o simplificare dar nici un partid nu promite doar una dintre opțiuni, chiar dacă unele merg spre extreme pentru a atrage electoratul).

PSD beneficiază de pe urma perceputei incompatibilități dar dacă va încerca să își structureze campania din toamnă în jurul acestei idei se va expune la critici, mai ales dacă primarii pe care tocmai i-a câștigat nu vor putea să livreze rapid bună guvernare locală.

Partidul lui Liviu Dragnea ar beneficia de pe urma unei strategii care pune accentul pe livrarea ambelor tipuri de bunuri sociale și politice, cu accentul pe echilibru și nu pe excludere.

3) Președintele de partid își pune formațiunea într-o poziție delicată la nivel național. Dacă PSD preia guvernarea înainte de alegeri este forțat să guverneze bine, peste media ultimilor ani,  și în același timp să limiteze lupta anticorupție, care se bucură în general de o imagine bună, atât intern cât și extern.

Dacă PSD rămâne în opoziție trebuie să demonstreze răul făcut de eforturile DNA și să accepte că trebuie să îi sprijine pe proprii membrii care sunt puși sub acuzare sau condamnați, cum este Dragnea.

Ambele variante forțează partidul să comunice și să acționeze reactiv, lăsând alți actori politici să formuleze și să promoveze idei noi, care ar putea să aibă mai mult succes pe piața electorală.

4) Liviu Dragnea, și prin extensie PSD-ul, nu pot să renunțe la obsesia pentru Traian Băsescu. Fostul președinte al României este acum o figură marginală dar referendumul ratat de demitere a fost un eveniment traumatizant și social democrații nu știu cum să îl facă uitat.

Principalii rivali din toamnă sunt însă Partidul National Liberal și, probabil, Uniunea Salvați România iar social democrații trebuie să își concentreze atenția pe ideile și acțiunile lor mai degrabă decât pe cele ale președintelui Partidul Mișcarea Populară.

5) Politica promovată de Dragnea (dar nu numai, liderii altor partide sunt vinovați de aceiași optică paguboasă) rămâne foarte personală, axată pe indivizi și pe acțiunile lor. Alegerile, justiția, buna guvernare, corupția, orice altă preocupare sau așteptare a cetățeanului sunt importante doar dacă servesc politicienii și intereselor lor.