Liberalismul lui Tăriceanu îl trădează din nou

E de ceva vreme destul de clar că președintele Senatului, Cășin Popescu Tăriceanu, nu are nici o legătură cu doctrina liberală (pre sau modernă) deși a fost parte a PNL și acum conduce ALDE. Dar e destul de clar că omul politic din el simte nevoia să forțeze separația prin declarațiile despre justiție (dublate de acțiuni). După ce doamna Kovesi a spus că ministrul Justiției ar trebui inveshigat pentru o serie de declarații legate de activitatea DNA, Tăriceanu atacă.

El spune: “Nu mai are nimeni dreptul să emită niciun fel de pârâre pe chestiunile referitoare la justiție, la funcționarea DNA, dânsa s-a supărat și l-a reclamat pe ministru. Sunt absolut siderat.” Mai mult, liderul ALDE sugerează că șefa DNA încearcă să construiască un spațiu de supra-putere în România și o compară cu Vladimir Putin și cu modul în care el conduce Rusia.

Tăriceanu nu înțelege cum funcționează libera exprimare, supra-estimează puterea DNA (pentru că partnerii săi de coaliție se simt amenințați), sub-licitează modul în care Putin abuzează de stat și creează o falsă relație menită să jignească fără vreo urmă de dovadă.

Având în vedere lipsa de atractivitate electorală a ALDE și depedența sa de Partidul Social Democrat declarațiile lui Tăriceanu au sens pe term scurt (dacă PSD nu ajunge la concluzia că e mai ușor fără decât cu el) dar aproape garantează că partidul lui nu va putea niciodată să existe independent.

 

Furtuna, Firea și gândirea proastei reacții

O furtună în vestul României a luat lumea și administrația locală prin surprindere. Au murit oameni, au fost pagube materiale destul de mari, cetățeanul de rând a fost mai afectat decât se aștepta. Urmarea a fost că Gabriela Firea, primarul PSD al Bucureștiului, a supra-reacționat în așteptarea unei furtuni (cam de vară, dar avem de-a face cu schimbarea climaterică) sugerând că lumea trebuie să stea la adăpost cam de pe la 5, cu stress-ul adăugat că la aceiași oră se închid și școlile și grădinițele.

E clar că o să plouă destul de mult și că Bucureștiul face cu greu față la astfel de fenomene meteo. Dar e la fel de clar că administrația orașului a reacționat prost (încercând să se pună la adăpost [da, știu] în caz că sunt victime sau pagube mari) și că, pe termen mediu, asta face orașul și locuitorii săi semnificativ mai vulnerabili.

Data viitoare când un fenomen nasol o să amenințe Bucureștiul lumea o să fie mai puțin interesată să asculte de administrație. orice om rațional putea să vadă care e amploarea furtunii care vine și să observe cât de mult exagerează Firea. Orașul s-a blocat pentru câteva ore, chiar mai mult decât de obicei. Primarul a afișat un studiat interes pentru cetățeni, dar care e doar declarativ. E și foarte probabil ca primăria să se laude masiv cu cât de bine a raușit să administreze criza, chiar dacă ea nu prea a existat.

O administrație locală solidă e rațională, atentă la ce e important și ce nu, capabilă să planifice și să comunice ce e important. Primăria Bucureștiului, condusă de Firea, re-acționează masiv și fără rezultat concret, folosind resursele de atenție ale cetățenilor când nu e nevoie. Din păcate e foarte posibil ca un număr de oamenii să creadă că asta înseamnă să conduci bine un oraș mare. Nu e.

România lui Meleșcanu e prinsă între solidaritate și respect pentru reguli

Teodor Meleșcanu a tot fost ministru de externe dar se pare că timpul petrecut în funcție nu i-a oferit o imagine foarte clară legată de Uniunea Europeană și de criza refugiaților.

Citat de Hotnews el declară că, în același timp, România nu acceptă cotele de refugiați pe care UE le-a decis pentru a responsabiliza toate țările membre dar e gata să fie solidară și să accepte, în măsura posibilităților, să primească un număr limitat de oameni.

Meleșcanu e clar dornic să poziționeze țara noastră undeva la mijloc, între estul potrivnic ideii de a accepta refugiați și vestul ceva mai deschis. Problema e că e că ambele tabere vor decizii clare și informate din partea membrilor UE și nu astfel de declarații călâi. Dacă România vrea să conteze în Europa e cazul să fie ceva mai decisă, mai ales că se apropie momentul președenției.

În UE Parlamentul și Comisia se critică dar și muncesc împreună

Parlamentul European și Comisia sunt organisme relativ tinere și adesea privite ca muncind împreună pentru viitorul Uniunii Europene. E drept că cele două au și o solidă rivalitate și, aparent, critica dintre ele poate să devină foarte rapid dură, după cum se vede din știrea de azi a BBC.

Nu e demn de admirat că Juncker critică parlamentarii pentru absență ci faptul că e clar că pentru el e important ca toate țările din UE să fie primite egal în legislativul european, chiar dacă e vorba de mica Malta. Motivul e simplu: uniunea nu poate să funcționeze dacă nu acceptăm o egalitate largă între state și dacă nu oferim ideilor lor aceiași importanță când e vorba de cel mai important for deliberativ al uniunii.

Și, ca de obicei, merită făcută o comparație și cu România: pe când o ședință parlamentară în care premierul să apară nervos că parlamentarii chiulesc și să execute rapid o critică dură legată de toți cei care lipsesc, nu doar de cei din afara partidului său?

Ludovic Orban nu vrea concurență pentru PNL

Ludovic Orban, în calitate de nou președinte al Partidului Național Liberal, e probabil conștient de problemele pe care acesta le are: identitate afectată de existența USL, lipsă de vectori coerenți de imagine, scor stagnant când e vorba de alegeri, o relație limitată cu președintele Iohannis. Nu e clar dacă are și idei despre cum să le rezolve.

Orban simte nevoia să îi dea sfaturi fostului premier Dacian Cioloș, spunând că e o idee proastă ca el să formeze un nou partid politic, chiar dacă, zice liderul PNL, partidul său nu ar fi afectat de o astfel de inițiativă. Motivul invocat e că o astfel de inițiativă ar fragmenta opoziția anti-PSD.

Șeful PNL, partid declarat liberal, vrea o cât mai limitată competiție pe scena politică. Ironic, nu? Într-o lume ideală guvernarea în România ar alterna între PSD și PNL, fără intruziuni din partea altor partide, permițând celor două să investească minimal, la nivel de idei, efort și oameni, ca să convingă cetățenii să le voteze.

Partidele noi, chiar dacă fragmentează șo chiar dacă dispar relativ repede, sunt o idee bună pentru că permit diferitelor tipuri de votanți să își găsească reprezentanți și pentru că presiunea creată de ele forțează și restul spațiului politic să se schimbe.

Taste in Industries, Like Music, Seems to Stop Evolving Around 30

This article in The Atlantic manages to correctly diagnose a big problem with the current economic policies (if we can call them that) of Donald J. Trump: they will encourage the development of industries that are no longer crucial to the economy of the United States and will open up the door for democrats to portray themselves as the defenders of those that actually do.

This is the most important paragraph: “Job growth is now driven more by post-industrial occupations, which have more to lose from Trump’s agenda of “deconstructing” government at home and erecting barriers to immigrants and imports from abroad. Health care and education, and government at all levels, would face an employment squeeze from the budget cuts Trump is seeking. Business and professional services, from accounting to architecture, would have benefited from intellectual property protections and greater market access in the pan-Asian trade deal Trump jettisoned and the European deal treading water. Information technology and entertainment companies share those concerns. Travel and tourism firms fear that Trump’s confrontational immigration agenda (particularly his judicially-blocked temporary ban on entry from six Muslim-majority nations) will depress foreign visits to the U.S.”

The interesting thing is that Donald J. Trump, an old president who made money in very traditional industries, seems to be affected by one of the problems that much younger hip people are also having to deal with: our tastes seems to fossilize at some point around 30 and fail to evolve properly after that even if we focus on exposing ourselves to new information and ideas.

There’s plenty of information that this happens with music and that by 35 we start listening to our music rather than the music that’s popular around us and Donald J. Trump might be affected by the same issue as he supports his industries rather than the industries that are contributing the most to the wider economy.

Unfortunately the research into stagnating musical tastes shows that there’s no clear way to push them forward and that’s bad news for those who are expecting the current American administration to evolve in any significant way when it comes to economical outlook and policy.