Category: Politica

America votează – indirect, imperativ, fracturat

Cetățenii din Statele Unite ale Americii vor alege în cam 24 de ore un nou președinte, cu aproximativ 200 de milioane de oameni așteptați să își ofere votul pentru fie Donald J. Trump, candidatul Partidului Republican, sau Hillary Clinton, candidata Partidului Democrat.

Campania a fost una dură. Dezbaterile au fost lipsite de prea multă informație și dominate de scandaluri asociate cu fiecare dintre cei doi și cu atacuri la persoană. FBI-ul a încercat să livreze o surpriză pe ultima sută de metri. Amândoi candidații sunt profund nepopulari, societatea americană pare mai clivată ca oricând, guvernarea în sine pare o problemă îndepărtată.

În ziua alegerilor e o idee bună să aruncăm o privire și la modul în care este ales președintele Statelor Unite ale Americii, printr-un proces care poate să pară profund nedemocratic pentru un român sau un european obșnuit mai degrabă cu tradiția franceză. Fiecare stat din SUA primește un număr reprezentativ de delegați către un Colegiu Electoral iar candidatul care câștigă alegerile în fiecare dintre state primește automat votul lor. 538 de delegați sunt în joc iar cel care devine președinte trebuie să își asigure cel puțin 270 dintre ei. Acest sistem, care are o solidă pagină pe Wikipedia, se bazează pe fragmentarea în statele componente a SUA, mandate imperative, vot indirect și fracturare socială, câteva concepte care în sine par profund nedemocratice.

E drept că, în general, votul populației este reflectat în Colegiul Electoral (excepțiile sunt rare și adesea legate și de o masivă implicare a sistemului de justiție) și că împărțirea în republicani și democrați a majorității votanților creează o implicare în proces care adesea lipsește în alte democrații, dar SUA pare să rateze esența de dragul tradiției și al fragmentării puterilor.

Dar, în pofida spectacolului ciudat al câștigării de state individuale, în pofida inegalitații dintre ele și a problemelor legate de structurarea mandatelor în Colegiul Electoral, SUA are un proces electoral viu, care atrage cetățeanul, care cere implicare și partizanat, care încurajează donarea de timp sau bani și care conduce la formarea de grupuri bine definite care caută candidați, le influențează ideile și le structurează abordările.

În cam 24 de ore vom cunoaște identitatea noului președinte al Statelor Unite ale Americii. Rațional cred că Hillary Clinton o să câștige, devenind prima femeie care ocupă poziția, dar nici Donald J. Trump nu ar fi chiar o surpriză totală.

Clinton, e-mail-uri suspecte și suava implicare politică a FBI-ului

Cu 11 zile înainte de alegerile pentru președenția Statelor Unite ale Americii FBI-ul anunța că redeschide investigația legată de modul în care Hillary Clinton și-a folosit server-ul de e-mail privat și de conținutul mesajelor care au trecut prin el. Cu 2 zile înainte de alegeri aceiași agenție federală admite că nu există nici o informație nouă care să justifice continuarea investigației și că nu sunt informații care să justifice acuzarea candidatei democratice.

Între timp FBI-ul a fost acuzat de implicare politică nepotrivită, republicanii s-au mișcat repede și bine, Donald J. Trump s-a apropiat în sondajele naționale iar democrații au hotărât că James Comey, șeful de la FBI, a implicat agenția mai mult decât e nevoie în lupta electorală.

Hillary Clinton va câștiga, foarte probabil, alegerile din SUA dar întrebarea legată de acest incident rămâne relevantă indiferent de rezultat: în ce măsură poate/trebuie o agenție federală independentă să se implice în procesul electoral?

Candidatul democrat nu a fost efectiv pusă sub acuzare dar pentru republicani informațiile venite de la FBI au fost un mod prilej ca să se comporte ca și cum ea a fost deja judecată și condamnată. Situația legată de e-mail-uri e suficient de complicată ca să nu fie ușor de explicat în timpul campaniei pentru alegătorului mediu. Mai mult, un segment important din cadrul partidului democrat tinde să își exprime neîncrderea în FBI ca instituție și insistă ca Comey să fie înlocuit de Clinton.

Dacă Hillary câștigă alegerile și chiar schimbă conducerea FBI-ului e asta răzbunare politică sau pur efort de eficientizare? Are sens că preliminariile unei investigații să fie făcute publice, chiar de directorul FBI, atunci când e destul de clar că rezultatul lor e irelevant dincolo de campania electorală? În ce măsură e o idee bună să amestecăm alegerile libere, în România sau în SUA, cu eforturile justiției legate de un candidat sau altul?

Cine e poporul când e vorba de Brexit?

Guvernul din UK s-ar putea să fie obligat să treacă prin Parlament conceptul și procesul asociat cu Brexit, ieșirea din Uniunea Europeană a țării, zice BBC, după o decizie judecătorească, deși ea mai poate să fie atacată până la finalul anului.

Lăsând la o parte detaliile legate de proces și de interesele reprezentate de fiecare parte întrebarea care stă la baza întregii discuții este: cum se exprimă cetățeanul într-o democrație modernă?

Votanții din UK au aprobat Brexit printr-un referendum, la limită, exprimându-și direct opinia dar tot ei au ales un Parlament, care e considerat ca fiind semnificativ mai pro-EU decât populația. Atât alegerile pentru Parlament cât și referendumul sunt considerate legale și, tehnic, e imposibil de spus care dintre ele e mai “puternică” în situația în care pozițiile sunt diferite.

Probabil că reprezentanții aleși ar ceda în fața părerii exprimate prin referendum dacă Brexit ar fi suspus la vot dar mai degrabă ca să nu creeze o criză politică și să elimine nesiguranța care poate afecta economia UK în următorii ani.

Pe de altă parte poate că nu e o idee rea ca laburiștii și liberalii să încerce să folosească Parlamentul ca un bastion pro-EU și să ofere un plan prin care un al doilea referendum să fie organizat și să beneficieze de informații mai solide decât primul.

Tăriceanu amestecă obstrucția cu umorul prost

Cred că, în secret, Călin Popescu Tăriceanu nu vrea să fie implicat în viața politică din România și că toate declarațiile lui care se duc spre absurd sunt un fel de pledoarii pentru ajutor.

Recent, la Digi 24, el a livrat un banc fără valoarea umoristică și cu o doză de inteligență politică limitată pentru a ataca guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș. iar pe pagina personală de Facebook a apelat la parlamentari să nu mai ia în considerare nici o cerere a DNA până după alegeri.

Călin Popescu Tăriceanu își începe apelul spunând: “Este binecunoscută poziția mea potrivit căreia DNA nu mai slujește demult Justiția, ci, în spatele paravanului luptei necesare și legitime cu corupția, a devenit prea adesea un instrument folosit pentru anihilarea adversarilor politici ai celor care dirijează pe căi oculte activitatea acestei instituții.”

Parte cea mai periculoasă a apelului e că folosește probleme instituționale și eforturi de limitare a impactului DNA făacute chiar de ALDE în colaborare cu PSD și, câteodată, chiar cu PNL, pentru a justifica mai multe amânări și o mai mare limitare a activității instituției.

E un exercițiu de contorsionare politică de care Tăriceanu e probabil mândru și care e clar construit să securizeze votanți pentru alegerile din 11 decembrie, când e clar că ALDE trebuie să ia 5% singur, lucru dificil pentru un partid care lucrează cu moșternirea Voiculescu și e văzut în general ca o anexă a PSD.

Nici un cetățean nu votează niciodată prost

Un articol din Republica discută despre tendința votantului român de a își folosi prost capacitatea de a merge la urne pentru a alege cine îl reprezintă în Parlament, cine îi e primar sau cine e președinte al României.

Comentariul în sine e puțin confuz, chiar dacă surprinde bine faptul că regimul comunist a avut un profund efect asupra cetățeanului și asupra culturii sale politice, care poate să fie reformată doar în alte câteva zeci de ani.

În acelați timp e profund nedrept ca orice politician sau comentator să eticheteze vreodată ca prost modul în care un cetățean, oricare e el, își folosește unul dintre drepturile fundamentale.

Indiferent de limitările impuse de educație sau condiție socială, indiferent de partizanat sau de istoria politică, orice votant are dreptul să facă orice vrea cu opțiunea lui.

Da, e mai bine ca un cetățean să meargă la vot mai degrabă decât să stea acasă. Da, e mai bine ca votul să fie informat pe cât posibil. Da, e mai bine să încercăm să schimbăm ce poate să fie schimbat decât să urmărim o stabilitate fără sens. În același timp e foarte rău să aruncăm vina asupra celui care alege altceva decât ceea ce ne convine sau place nouă, mai ales în public.

Soluția/modul de abordare al situației nu e blamarea sau atacul ci educația, campaniile eficiente, comunicarea, punerea partidelor și instituțiilor pe fundații ceva mai solide și mai inteligente.

Sondaj PNL despre parlamentare, cifre foarte diferite de cele ale USR

După ce Uniunea Salvați Romănia a prezentat un sondaj despre intenția de vot pentru alegerile parlamentare, Partidul Național Liberal oferă și el unul, care găsește Partidul Social Democrat la 38%, cu PNL foarte aproape la 30% și Uniunea Salvați România la exact cele 9% necesare ca o alianță între cele două partide să genereze o posibilă majoritate.

Există diferențe clare față de cifrele oferite de USR, ce pot să fie influențate de schimbările din spațiul politic, dar cel mai îngrijorător număr este 29, numărul de procente dintre alegători care sunt deja deciși să se prezinte la urne pe 11 decembrie.

PNL e un partid destul de mare și cu prezență națională, ceea ce înseamnă că beneficiază de pe urma unei prezențe scăzute la vot, dar e interesant că preșsdintele Alina Gorgiu o caracterizează ca fiind catastrofală, ceea ce înseamnă că liberalii ar vrea totuși ceva mai mulți oameni interesați, mai ales în spațiul urban, unde pot să câștige voturi.

PNL vrea parlamentari noi, capacitatea lor de judecată nu contează

Alina Gorghiu, pe moment liderul unic al Partidului Național Liberal, vrea să aducă oameni noi pe listele de candidați pentru alegerile parlamentare, un scop absolut legitim pentru un președinte de partid care încearcă să câștige un scrutin.

Din păcate această intenția s-a cristalizat în două nume cel puțin controversate, Denise Rifai, realizatoare de emisiuni la Realitatea TV, și Simona Gherghe, prezentatoare la Antena 1. Ambele vedete au fost criticate pentru conținutul emisiunilor și pentru modul în care își selectează și interacționează cu invitații.

Gorghiu încearcă să poziționeze cele două nume ca un fel de test, explicând că ele au competențe dincolo de ceea ce se observă la televizor și că pot să ajute PNL pe probleme economice și sociale.

Partidul are libertatea de a își selecta candidații și, din cauza interestului scăzut al publicului pentru politică și alegerile din decembrie, e foarte posibil ca Rifai sau Gherghe sa nu aibă un impact negativ clar asupra scorului final obținut de liberali.

Problema e că, cel puțin la nivel de imagine, Alina Gorghiu dă semne că partidul său nu are alte idei și nu poate să selecteze oameni competenți și interesanți din interiorul formațiunii. Un partid ceva mai inteligent ar executa un proces de reformă bazat mai mult pe resurse interne și ar refuza să se asocieze, chiar dacă doar implicit, cu vedete de televiziune și cu trecutul lor mai mult sau mai puțin pozitiv.

Cine minte că vine la vot și știe cu cine votează

Uniunea Salvați România a prezentat un sondaj de opinie al căruit scop e să arate că Partidul Social Democrat și ALDE beneficiază de intențiile de vot a 45% + 7% din cei care sunt hotărâți să meargă la vot și știu cu cine vor vota.

Scopul, destul de transparent, e să mobilizeze posibilul electorat al USB ca formațiunea să reușească să strângă semnăturile de care are nevoie și apoi să atingă pragul de 10% cu care e creditat în același sondaj.

Procentele asociate cu marile partide care se angajează în cursa pentru parlamentare nu sunt foarte interesante, foarte apropiate de cele înregistrate înainte de alegerile locale. Mai mult există o cifră semnificativă care ridică semne de întrebare legate de toate celelalte din sondaj.

56% din cei 1,000 de oameni chestionați afirmă că se vor prezenta la urne și că știu deja pe cine vor vota. Asta în condițiile în care prezența la vor la parlamentare din 2012 a fost de puțin peste 39% iar la locale anul acesta am avut doar puțin mai mult de 48%.

În 2008 cifra a fost 58.5% dar pentru ajunge în aceiași zonă e nevoie de o mobilizare pe care PSD, ALDE și, probabil, PNL nu o vor de fapt, fiecare dintre ele contând pe faptul că doar nucleul dur trebuie adus la urne pentru a oferi un rezultat previzibil.

O prezență mare e necesară partidelor noi și anti-sistem, cum sunt PRU sau USB, dar doar prin sondaje de opinie care arată puterea oponenților sau prin nominalizări absurde de prim miniștrii e puțin probabil că ei vor reuși să convingă cetățenii să le ofere votul.

E interesant și faptul că, probabil, puțin mai mult de 10% dintre români sunt gata să mintă când e vorba de exprimarea votului și a unei poziții politice. Mai mult, nu văd nici o problemă în a afirma că se duc la vot când sunt gata să stea acasă în decembrie.

Clinton și Trump, între raman și framling în prima dezbatere electorală

Una dintre seriile science fiction care mi-au definit copulăria este trilogia Ender scrisă de Orson Scott Card, începută cu prost ecranizatul Jocul lui Ender și continuată cu Vorbitor în Numele Morților și Xenocid (toate trei traduse în limba română), iar unul dintre cele mai fascinante idei folosite de autorul american este ierarhia excluderii.

Concepte ca “utlanning”, “framling” și “raman” mi-au venit imediat în minte în timp ce urmăream prima dezbatere televizată dintre Hillary Clinton și Donald J. Trump, cei doi candidați ai partidelor majore din Statele Unite ale Americii pentru președenția celei mai puternice națiuni din lume.

Ideile lui Orson Scott Card se referă la modul în care percepem umanitatea în cei din jurul nostru iar după cele mai mult de 90 de minute de răspunsuri și discuții de aseară nici unul dintre ei nu pare să fie ceea ce noi, alegătorii medii, înțelegem ca “utlanning”.

În cadrul ierarhiei excluderii conceptul, câteodată tradus direct ca “otherlander”, se referă la acel străin pe care îl considerăm uman și de pe aceiași planetă dar la care vedem diferențe clare legate de faptul că trăiește în alt oraș, într-o altă cultură.

Aceștia sunt oamenii cu care putem să legăm relații directe de prietenie, cei cu care putem să construim intercțiuni bazate pe încredere și atât pentru Clinton cât și pentru Trump a fost greu să proiecteze accesibilitate, empatie și capacitate de a interacționa natural cu cetățeanul care sprijină sistemul democratic din SUA.

În timpul primei dezbateri atâat candidatul republican cât și cel democrat par mai degrabă să penduleze între “framling”, străinul uman pe care îl recunoaștem ca uman dar care vine de pe altă planetă, și “raman”, străinul dintr-o rasă diferită dar cu care comunicarea este posibilă, chiar dacă dificilă din cauza diferențelor de gândire.

Pregătirea pentru dezbatere a lui Clinton și Trump le-a oferit celor doi informațiile, planurile și reflexele necesare ca să își promoveze ideile despre președenția SUA, adesea fără a lua pre mult în seamă întrebările puse de moderatorul Lester Holt, de la NBC.

Dar aceleași atu-uri de natură politică îi fac pe cei doi să pară departe de ceea ce noi considerăm umanitate, politicieni care folosesc limbajul doar în folosul propriei imagini și propriilor planuri de viitor, fără vreun interes real de a interacționa cu cetățeanul și cu preocupările sale.

Hillary Clinton a zâmbit, adesea puțin superior, în momente în care seriozitatea ar fi servit-o mai bine; a avut probleme când a fost vorba de server-ul ei de e-mail și de unele poziții legate de NAFTA și de poziționarea față de președintele Obama; a teoretizat prea mult când răspunsuri directe și simple ar fi ajutat-o mai mult.

Donald J. Trump a fost de multe ori aproape incoerent, interesat doar de fraze pregătite dinainte sau de atacuri la persoană mai degrabă decât de argumente; mimica feței și gesturile au trădat adesea dezinteresul; multe dintre subiectele abordate au fost tratate superficial iar multe argumente folosite sunt falsități clare, ca de exemplu poziția legată de certificatul de naștere al președintelui Obama.

Au fost momente în timpul acestei prime dezbateri electorale pentru președenția Statelor Unite ale Americii când ambii candidați au folosit cifre și argumente raționale, inteligibile pentru întregul public, pentru a își susține ideile și planurile, dar ele au fost rare.

Adesea confruntarea ne-a arătat un Clinton și un Trump alienați, distanțați de propria umanitate, de multe ori incapabili să comunice și să empatizeze cu alegătorii democratici din România, SUA sau de oriunde altundeva.

În această primă dezbatere Hillary pare să fie mai aproape de “framling” în timp ce Donald pare să se îndrepte spre “raman”, dar până la alegerile din noiembrie mai sunt două alte dezbateri și multe zile de campanie care le vor oferi ocazia să își redefinească umanitatea și să încerce să se prezinte ca utlanning.

Ierarhia excluderii din Vorbitor în Numele Morților mai are o categorie: “varelse”, acel străin cu care comunicarea este imposibilă și cu care singurul mod de interacțiune este conflictul violent și total.

Din ce în ce mai mulți cetățeni privesc puterea și politicienii cu neîncredere crescândă și chiar cu ostilitate și e de datoria ambelor categorii să găsească moduri noi de a comunica pentru a garanta că fiecare categorie rămîne convinsă de umanitatea și de viabilitatea sistemului politic în care co-există.