Aparent Rock the City nu mai e un festival dar organizatorii (sunt trei: D&D East Entertainment, Marcel Avram și East European Production) au reușit în 2018 să aducă două trupe foarte solide, chiar dacă din spații foarte diferite ale muzicii moderne. Nick Cave, alături de eternii săi Bad Seeds, au livrat romantism și suspine, trecând cu grație prin mai toată discografia lor, iar Arcade Fire au venit cu emoție pură plus angoasă plus speranță, concentrându-se mai mult pe The Suburbs și pe Everything Now.
În prima seară Nick Cave a pornit puțin înainte de 9 cu un public care nu a fost încălzit de vreo trupă în deschidere și a oferit o imagine plină de kavorka, cum ar zice personajele din Seinfeld, un magnetism dublat de perfecționism din parta trupei și de multă atenție pentru public din partea lui.
From Here to Eternity, Red Right Hand, Loverman și The Weeping Song au fost preferatele mele iar în rest concertul a avut și: Jesus Alone, Magneto, Do You Love Me?, The Ship Song, Into My Arms, Girl in Amber, Tupelo, Stagger Lee și Push the Sky Away, cu City of Refuge și Rings of Saturn la bis.
Cave a adus mulți spectatori pe scenă pe final dar participarea lor la cântat și spectacol a fost puțin limitată, ceea ce nu i-a diminuat entuziasmul australianului. The Bad Seeds sunt impresionanți, și ca energie și ca precizie, iar Nick Cave știe cum să lucreze cu muzica, cu timpul și chiar cu un public care poate l-a descoperit ceva mai târziu și nu a investigat chiar tot ce au de oferit albumele lui. Regret că nu a cântat și Fifteen Feet of Pure White Snow, preferatul meu dintre single-urile lui.
Înainte de Arcade Fire, în a doua zi de concerte/festival, au fost trei trupe în deschidere (în teorie, eu am prins doar două, o Firma fără mari surprize și o trupă din Serbia entuziastă dar cu limite de imaginație) iar canadienii au început și ei foarte aproape de ora 9, cu o intrare demnă de un meci de box care a dus direct în Everything Now, piesa care deschide cel mai recent și mai bun album al lor.
Arcade Fire m-a impresionat pe Put Your Money on Me, Black Mirror, No Cars Go, The Suburbs, My Body Is a Cage, Reflektor și Creature Comfort. Au mai cântat Neighborhood #3 aka Power Out, Rebellion, Electric Blue, Rococo, Neighborhood #1 (Tunnels), Ready to Start, Sprawl II (Mountains Beyond Mountains), Afterlife, cu We Don’t Deserve Love, Everything Now (Continued) și Wake Up la bis.
Trupa e foarte solidă și reușește să amestece perfect în piese și în concert teama de modernitate cu critica universului în care trăim, cu speranța că putem să facem lucruri noi și bune și că există ceva care ne leagă pe toți. A fost un concert superb chiar dacă le-a lipsit una dintre preferatele mele de pe Everything Now, dansabila Signs of Life, și câteva clasice de pe alte albume.
Calitatea concertelor și organizarea de la Rock the City 2018 au fost solide, a fost loc suficient la toalete și la locurile de cumpărat alcool, situație ajutată și de numărul relativ mic de spectatori din ambele seri (atât Diamond cât și Golden Circle au fost cam 60% pline).
