Social media – Dumitrescu Andrei

Partidele din România au o problemă de sprijin, financiar și social

Uniunea Salvați România este cel mai nou și mai modern partid (cu prezență parlamentară și cu reprezentanți aleși direct de cetățeni) din România. Poate prea modern, pentru că a fost nevoie să dea în judecată Autoritatea Electorală Permanentă pentru a putea să folosească mecanismul donațiilor online pentru a obține finanțare de la susținători pentru campania electorală. Asta într-o lume în care ne bazăm zilnic pe cumpărături online, tranzacții bancare electronice, token-uri sau informații și bunuri care există doar în spațiul virtual.

Acum USR cere AEP să facă un gest de transparență și să publice rapoartele de control asociate cu alte partide, cum sunt Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal, UDMR sau ALDE, pentru ca un votant informat să poată să își construiască o idee clară legată de modul în care sunt finanțate și de oamenii care au capacitatea, după ce au oferit bani partidelor, să le influențeze acțiunile.

News.ro citează USR spunând că: “Legea finanţării partidelor politice şi practica de verificare a Autorităţii Electorale Permanente au fost gândite pe vechiul sistem în care partidele politice erau finanţate prin sacoşele de bani aduse la partid. În acest sistem, deja depăşit, nu existau mici donatori, ci mari donatori care-şi recuperau banii prin contracte clientelare.”

Cerea vine după ce PSD a lansat o acțiune de propagandă în care afirmă fals că Salvați România este un partid penal pentru că a fost finanțat ilegal și nu are autoritatea morală pentru campania sa de eliminare a condamnaților penali din funcții publice.

Lăsând la o parte meritele campaniei de strângere de semnături (care trebuie să ducă la un referendum și la legiferare după, ceea ce e greu spre imposibil) USR trebuie să insiste în continuare pe problema sprijinului pe care îl primesc partidele din România de la public.

Nu e clar dacă contribuțiile pe care membrii trebuie să le plătească sunt cu adevărat colectate și folosite de partide (neplată e adesea folosită ca motiv când e nevoie ca cineva să fie exclus rapid). Nu e clar cine sunt marii donatori (chiar dacă presa publică investigații legate de problemă) și în ce măsură banii lor sunt asociați cu un transfer de influență. Nu e clar de ce partidele primesc în continuare bani de la statul român. De fapt e nclar cum își folosesc partidele din România resursele (financiare, în principal, dar și umane sau de imagine) pentru a se promove și pentru a câștiga alegerile.

Autoritatea Electorală Permanentă trebuie să asigure legalitatea procesului de vot dar partidele, chiar și în afara momentelor de campanie și votare, trebuie să fie transparente și legale în acțiuni. AEP poate și trebuie să prezinte informări coerente și compacte din care un cetățean mediu să poată să înțeleagă ce partide cheltuie ce bani cu ce scop și în ce fel.

USR poate să continue să ceară public o astfel de inițiativă dar statul român trebuie să vadă de ce democrația din România are nevoie de o astfel de transparență, chiar dacă partidele tradiționale sunt deranjate de idea că trebuie să se explice către cetățean.

Facebook Should Trust Our Innocence

… while still reacting quickly and with clear intent once it’s clear that any of us, its users, has abandoned it and is tempting others to do the same.

Plenty of commenters have criticized Mark Zuckerberg after an interview with Recode in which he seemed to suggest that those who deny the existence of the Holocaust, something that the social media mogul finds offensive, should not be outright banned from Facebook because it is very hard if not impossible for the company to know their intent and their real beliefs.

Zuckerberg has since clarified his comments and there’s some nuance in the interview that many critics should have picked up on. But the biggest mistake that this line of criticism makes is that it fails to show trust in individuals and in the better angels of our human nature.

When one individual engages in speech that suggests the Holocaust has not happened Facebook should be aware of his or her position and even flag their posts in a non-public way, while giving them more information, alternatives, clear signs that their position is not supported by facts. Only when and if that user of Facebook fails to engage with this new info and doubles down on his position should the platform take down the offending post and maybe even consider taking down the account if the offense is repeated.

Humans do not have the time and the energy to always investigate everything and to make sure that all their ideas are entirely based on facts. Sometimes their wrong ideas or their biased judgements have no direct impact on their conduct or simply fail to be offensive in any way. There’s no need for a social network to police those but there might be a place to give friends or acquaintances of a poster a way to do so.

Only when someone posts something clearly aims to recruit others to their false opinion or when they are aiming to weaponize a false piece of info should Facebook step in, gently at first and (although it is impossible to perfectly evaluate the inner life of a social media user) then make a decision on what and why it can remove.

When and if an official page denies the Holocaust or delivers clearly false information (the type of situation that InfoWars often finds itself in) then Facebook needs to be more forceful in its enforcement, mainly by cutting down the reach of offending pages while taking down individual posts and then by banning them.

Facebook and Zuckerberg are often, these days, in the crosshair and rightfully so but we should not force a very negative view of humanity on the company and on its employees. Humans, the companies they create and the social spaces that they create are often flawed and filled with falsehoods. Bans and takedowns are necessary tools but we cannot entirely rely on them to create a pristine world, filled entirely with beliefs and opinions based on perfect knowledge.

Jucatul nu e boală, jucatul definește umanitatea

Organizația Mondială a Sănătății (WHO) a hotărât că “gaming”-ul trebuie clasificat ca afecțiune mentală și o să apară ca atare în noua ediție a ICD, o clasificare a bolilor folosită ca referință de cele mai multe țări.

Pe scurt, joaca pe calculator (mai complex: joaca, de mai multe feluri, pe calculatoare, console, mobile și alte tipuri de platforme), poate să aibă efecte negative asupra individului. WHO o să specifice în ICD simptome, care sună destul de vag din descrierea oferită de BBC, dar nu e clar dacă va exista și un tratament recomendat sau alte măsuri de limitare a impactului.

Ca orice altă activitate umană, de la somn la alergat la mâncat la muncă, jucatul (fie că e în spațiul fizic sau în cel virtual) poate să fie abuzat iar abuzul poate să ducă la consecințe serioase pentru cel implicat. Sunt destule relatări despre oameni morți după prea mult World of Warcraft și există deja clinici care declară că pot trata astfel de probleme.

Problema cu listarea de simptome ambigue și fără o metodă clară de tratament sau intervenție medicală de către WHO e că stigmatizează o activitate absolut normală pentru majoritatea oamenilor și care nu e deloc nouă sau ne-studiată. De la zarurile antice și șah până la cele mai complicate MMO-uri sau experiențe virtuale umanitatea a folosit jocul ca un mijloc de a se distra (în sensul de separare de lumea nesatisfăcătoare) pentru a putea să facă mai mult sau mai bine în viitor.

E nevoie să avem doctori care pot să vadă când o activitate, oricare e ea, afectează capacitatea individului de a funcționa. Nu e nevoie să atacăm unul dintre cele mai populare hobby-uri ale momentului, mai ales când e clar că WHO nu are datele necesare ca să ofere informație clară în noul ICD.

Cred că fiecare gamer poate să vorbească despre momentele când un joc i-a dominat viața într-un mod nu foarte sănătos. Dar fiecare dintre ei poate și să vorbească despre un moment de exaltare, înțelegere, fericire legat de jocuri. E cazul să explorăm cum putem să avem parte de mai multe experințe bune legate de jocuri decât să explorăm steril potențialul rău pe care îl pot face.

Ilan Laufer, Kevin Hamilton și problema interacțiunii cu ambasadorii și declarațiile lor

Ilan Laufer este ministru pentru mediul de afaceri. Pe Facebook el se lansează într-o tiradă (destul de lungă dar decent articulată) împotriva lui Kevin Hamilton, ambasadorul Canadei la București, acuzându-l că se implică în problemele interne ale României și că își depășește statutul, după ce acesta a criticat, diplomatic, guvernul pentru modificarea legilor legate de justiție.

E destul de clar că Laufer nu are atribuții legate de afacerile externe și că mesajul ambasadorului nu îi era adresat lui, deci declarația sa publică nu are alt scop decât crearea unui capital de imagine printre cei care deja sunt convinși de dreptatea mesajului. Scopul a cam fost atins printre simpatizanții Partidului Social Democrat, care se manifestă destul de naționalist în comentarii. Ce nu înțeleg eu e de ce Ilan se ia de Canada și de ce e deranjat de doar unul dintre mulții ambasadori care au avut luări publice de poziție în ultimele săptămâni.

Are Laufer și/sau alți lideri ai PSD impresia că e mai ușor să reacționezi mai dur când e vorba de Canada? Că nu e o idee bună să faci la fel cu SUA sau Marea Britanie dar canadienii sunt mai puțin belicoși? Că dacă au liberalizat vizele nu prea au cum să își manifeste concret deranjul? Că oricum ministrul pentru mediul de afaceri e ignorat când se ocupă de lucruri mult în afara portofoliului său?

Sunt destul de sigur că actualul guvern și actuala majoritate parlamentarp PSD – ALDE fac (cu un assist serior de la UDMR) o grămadă de lucruri aiurea. Cred că e o idee bună pentru ei să încerce măcar să limiteze momentele când se poziționează singuri într-un spațiu atât de radical încât le e aproape imposibil să iasă civilizat de acolo.

Cealaltă problemă cu Trump și Facebook

După alegerile din Statele Unite ale Americii și victoria lui Donald J. Trump mulți comentatori și o parte semnificativă a publicului critică Facebook pentru modul în care așa-zisa sa neutralitatea când e vorba de știri a permis unui număr foarte mare de falsități să se propage viral și, potențial, să influențeze rezultatele scrutinului.

Compania a anunțat deja că va implementa noi măsuri prin care să limiteze publicul care este expus la falsități clare, așsa cum în urmă cu câteva luni a decis să limiteze impactul știrilor care sunt clar clickbait.

Dar cred că, în fundal, problema mai mare legată de Facebook are mai mult de-a face cu încrederea noastră și a companiei în știință și măsurare, care deja a fost afectată de victoria lui Donald J. Trump.

Modelele folosite pentru a prevedea alegerile electoratului au avut probleme clare și e nevoie de timp și analiză pentru a vedea dacă ele sunt ușor de eliminat sau dacă e nevoie de o regândire mai largă a întregului domeniu. Oamenii care se ocupă de marketing deja își analizează propriile modele legate de consumatori și alegerile lor.

Facebook a început, tiptil, să admită că are probleme legate de datele legate de afișări și timp petrecut pe pagini și, deși pe moment compania insistă că erorile nu au afectat valoarea financiară a relațiilor cu partenerii, e foarte posibil ca în curând să apară întrebări mai mari legate de întrgul model care susține popularitatea pe rețelele sociale și modul în care indivizii sunt sau nu afectați de ceea ce ele livrează.

Facebook, alegeri, segregare

După alegerile din Statele Unite ale Americii și surprinzătoarea victorie a lui Donald J. Trump una dintre temele preferate de discuție este modul în care Facebook, în principal, și alte tipuri de social media, au influențat rezultatul, în principal prin promovarea de articole care fie sunt profund partizane fie de-a dreptul false.

Wall Street Journal are o unealtă destul de bine construită care permite oricui să vadă cele mai extreme postări asociate cu conservatorii și democrații din SUA. Pentru orice subiect diferențele sunt foarte mari și adesea imposibil de reconciliat.

Multă lume folosește rezultatele ca să argumenteze că social media creează bule de percepție și că face aproape imposibilă comunicarea dintre indivizi cu poziții diferite. Din păcate avem de-a face cu o exagerare care face greșeala să reducă capacitatea indivizilor umani de a raționa și îi transformă în mașini.

Da, există “weaponized filter bubbles”, așa cum spune Joshua Benton, dar, și din păcate nu avem cifre concrete, cred că ele nu sunt definitorii decât pentru acel segment din societate care tinde să fie ademenit de extremism aproape indiferent de modul în care evoluează restul societății.

Da, avem o problemă reală legată de dezinformarea care vine din articole clar false postate și distribuite prin social media, dar e nevoie să avem încredere în capacitatea individului de a discerne informația și în capacitatea societății de a educa atunci când e nevoie. Din păcate e imposibil să construim un algoritm perfect pentru Facebook și restul care să sorteze știrile într-un mod absolut neutru și să le servească. Dar putem să discutăm despre informații și despre articole și să introducem raționalitate și adevăr acolo unde putem.