Nici un cetățean nu votează niciodată prost

Un articol din Republica discută despre tendința votantului român de a își folosi prost capacitatea de a merge la urne pentru a alege cine îl reprezintă în Parlament, cine îi e primar sau cine e președinte al României.

Comentariul în sine e puțin confuz, chiar dacă surprinde bine faptul că regimul comunist a avut un profund efect asupra cetățeanului și asupra culturii sale politice, care poate să fie reformată doar în alte câteva zeci de ani.

În acelați timp e profund nedrept ca orice politician sau comentator să eticheteze vreodată ca prost modul în care un cetățean, oricare e el, își folosește unul dintre drepturile fundamentale.

Indiferent de limitările impuse de educație sau condiție socială, indiferent de partizanat sau de istoria politică, orice votant are dreptul să facă orice vrea cu opțiunea lui.

Da, e mai bine ca un cetățean să meargă la vot mai degrabă decât să stea acasă. Da, e mai bine ca votul să fie informat pe cât posibil. Da, e mai bine să încercăm să schimbăm ce poate să fie schimbat decât să urmărim o stabilitate fără sens. În același timp e foarte rău să aruncăm vina asupra celui care alege altceva decât ceea ce ne convine sau place nouă, mai ales în public.

Soluția/modul de abordare al situației nu e blamarea sau atacul ci educația, campaniile eficiente, comunicarea, punerea partidelor și instituțiilor pe fundații ceva mai solide și mai inteligente.

Sondaj PNL despre parlamentare, cifre foarte diferite de cele ale USR

După ce Uniunea Salvați Romănia a prezentat un sondaj despre intenția de vot pentru alegerile parlamentare, Partidul Național Liberal oferă și el unul, care găsește Partidul Social Democrat la 38%, cu PNL foarte aproape la 30% și Uniunea Salvați România la exact cele 9% necesare ca o alianță între cele două partide să genereze o posibilă majoritate.

Există diferențe clare față de cifrele oferite de USR, ce pot să fie influențate de schimbările din spațiul politic, dar cel mai îngrijorător număr este 29, numărul de procente dintre alegători care sunt deja deciși să se prezinte la urne pe 11 decembrie.

PNL e un partid destul de mare și cu prezență națională, ceea ce înseamnă că beneficiază de pe urma unei prezențe scăzute la vot, dar e interesant că preșsdintele Alina Gorgiu o caracterizează ca fiind catastrofală, ceea ce înseamnă că liberalii ar vrea totuși ceva mai mulți oameni interesați, mai ales în spațiul urban, unde pot să câștige voturi.

PNL vrea parlamentari noi, capacitatea lor de judecată nu contează

Alina Gorghiu, pe moment liderul unic al Partidului Național Liberal, vrea să aducă oameni noi pe listele de candidați pentru alegerile parlamentare, un scop absolut legitim pentru un președinte de partid care încearcă să câștige un scrutin.

Din păcate această intenția s-a cristalizat în două nume cel puțin controversate, Denise Rifai, realizatoare de emisiuni la Realitatea TV, și Simona Gherghe, prezentatoare la Antena 1. Ambele vedete au fost criticate pentru conținutul emisiunilor și pentru modul în care își selectează și interacționează cu invitații.

Gorghiu încearcă să poziționeze cele două nume ca un fel de test, explicând că ele au competențe dincolo de ceea ce se observă la televizor și că pot să ajute PNL pe probleme economice și sociale.

Partidul are libertatea de a își selecta candidații și, din cauza interestului scăzut al publicului pentru politică și alegerile din decembrie, e foarte posibil ca Rifai sau Gherghe sa nu aibă un impact negativ clar asupra scorului final obținut de liberali.

Problema e că, cel puțin la nivel de imagine, Alina Gorghiu dă semne că partidul său nu are alte idei și nu poate să selecteze oameni competenți și interesanți din interiorul formațiunii. Un partid ceva mai inteligent ar executa un proces de reformă bazat mai mult pe resurse interne și ar refuza să se asocieze, chiar dacă doar implicit, cu vedete de televiziune și cu trecutul lor mai mult sau mai puțin pozitiv.

Cine minte că vine la vot și știe cu cine votează

Uniunea Salvați România a prezentat un sondaj de opinie al căruit scop e să arate că Partidul Social Democrat și ALDE beneficiază de intențiile de vot a 45% + 7% din cei care sunt hotărâți să meargă la vot și știu cu cine vor vota.

Scopul, destul de transparent, e să mobilizeze posibilul electorat al USB ca formațiunea să reușească să strângă semnăturile de care are nevoie și apoi să atingă pragul de 10% cu care e creditat în același sondaj.

Procentele asociate cu marile partide care se angajează în cursa pentru parlamentare nu sunt foarte interesante, foarte apropiate de cele înregistrate înainte de alegerile locale. Mai mult există o cifră semnificativă care ridică semne de întrebare legate de toate celelalte din sondaj.

56% din cei 1,000 de oameni chestionați afirmă că se vor prezenta la urne și că știu deja pe cine vor vota. Asta în condițiile în care prezența la vor la parlamentare din 2012 a fost de puțin peste 39% iar la locale anul acesta am avut doar puțin mai mult de 48%.

În 2008 cifra a fost 58.5% dar pentru ajunge în aceiași zonă e nevoie de o mobilizare pe care PSD, ALDE și, probabil, PNL nu o vor de fapt, fiecare dintre ele contând pe faptul că doar nucleul dur trebuie adus la urne pentru a oferi un rezultat previzibil.

O prezență mare e necesară partidelor noi și anti-sistem, cum sunt PRU sau USB, dar doar prin sondaje de opinie care arată puterea oponenților sau prin nominalizări absurde de prim miniștrii e puțin probabil că ei vor reuși să convingă cetățenii să le ofere votul.

E interesant și faptul că, probabil, puțin mai mult de 10% dintre români sunt gata să mintă când e vorba de exprimarea votului și a unei poziții politice. Mai mult, nu văd nici o problemă în a afirma că se duc la vot când sunt gata să stea acasă în decembrie.

Clinton și Trump, între raman și framling în prima dezbatere electorală

Una dintre seriile science fiction care mi-au definit copulăria este trilogia Ender scrisă de Orson Scott Card, începută cu prost ecranizatul Jocul lui Ender și continuată cu Vorbitor în Numele Morților și Xenocid (toate trei traduse în limba română), iar unul dintre cele mai fascinante idei folosite de autorul american este ierarhia excluderii.

Concepte ca “utlanning”, “framling” și “raman” mi-au venit imediat în minte în timp ce urmăream prima dezbatere televizată dintre Hillary Clinton și Donald J. Trump, cei doi candidați ai partidelor majore din Statele Unite ale Americii pentru președenția celei mai puternice națiuni din lume.

Ideile lui Orson Scott Card se referă la modul în care percepem umanitatea în cei din jurul nostru iar după cele mai mult de 90 de minute de răspunsuri și discuții de aseară nici unul dintre ei nu pare să fie ceea ce noi, alegătorii medii, înțelegem ca “utlanning”.

În cadrul ierarhiei excluderii conceptul, câteodată tradus direct ca “otherlander”, se referă la acel străin pe care îl considerăm uman și de pe aceiași planetă dar la care vedem diferențe clare legate de faptul că trăiește în alt oraș, într-o altă cultură.

Aceștia sunt oamenii cu care putem să legăm relații directe de prietenie, cei cu care putem să construim intercțiuni bazate pe încredere și atât pentru Clinton cât și pentru Trump a fost greu să proiecteze accesibilitate, empatie și capacitate de a interacționa natural cu cetățeanul care sprijină sistemul democratic din SUA.

În timpul primei dezbateri atâat candidatul republican cât și cel democrat par mai degrabă să penduleze între “framling”, străinul uman pe care îl recunoaștem ca uman dar care vine de pe altă planetă, și “raman”, străinul dintr-o rasă diferită dar cu care comunicarea este posibilă, chiar dacă dificilă din cauza diferențelor de gândire.

Pregătirea pentru dezbatere a lui Clinton și Trump le-a oferit celor doi informațiile, planurile și reflexele necesare ca să își promoveze ideile despre președenția SUA, adesea fără a lua pre mult în seamă întrebările puse de moderatorul Lester Holt, de la NBC.

Dar aceleași atu-uri de natură politică îi fac pe cei doi să pară departe de ceea ce noi considerăm umanitate, politicieni care folosesc limbajul doar în folosul propriei imagini și propriilor planuri de viitor, fără vreun interes real de a interacționa cu cetățeanul și cu preocupările sale.

Hillary Clinton a zâmbit, adesea puțin superior, în momente în care seriozitatea ar fi servit-o mai bine; a avut probleme când a fost vorba de server-ul ei de e-mail și de unele poziții legate de NAFTA și de poziționarea față de președintele Obama; a teoretizat prea mult când răspunsuri directe și simple ar fi ajutat-o mai mult.

Donald J. Trump a fost de multe ori aproape incoerent, interesat doar de fraze pregătite dinainte sau de atacuri la persoană mai degrabă decât de argumente; mimica feței și gesturile au trădat adesea dezinteresul; multe dintre subiectele abordate au fost tratate superficial iar multe argumente folosite sunt falsități clare, ca de exemplu poziția legată de certificatul de naștere al președintelui Obama.

Au fost momente în timpul acestei prime dezbateri electorale pentru președenția Statelor Unite ale Americii când ambii candidați au folosit cifre și argumente raționale, inteligibile pentru întregul public, pentru a își susține ideile și planurile, dar ele au fost rare.

Adesea confruntarea ne-a arătat un Clinton și un Trump alienați, distanțați de propria umanitate, de multe ori incapabili să comunice și să empatizeze cu alegătorii democratici din România, SUA sau de oriunde altundeva.

În această primă dezbatere Hillary pare să fie mai aproape de “framling” în timp ce Donald pare să se îndrepte spre “raman”, dar până la alegerile din noiembrie mai sunt două alte dezbateri și multe zile de campanie care le vor oferi ocazia să își redefinească umanitatea și să încerce să se prezinte ca utlanning.

Ierarhia excluderii din Vorbitor în Numele Morților mai are o categorie: “varelse”, acel străin cu care comunicarea este imposibilă și cu care singurul mod de interacțiune este conflictul violent și total.

Din ce în ce mai mulți cetățeni privesc puterea și politicienii cu neîncredere crescândă și chiar cu ostilitate și e de datoria ambelor categorii să găsească moduri noi de a comunica pentru a garanta că fiecare categorie rămîne convinsă de umanitatea și de viabilitatea sistemului politic în care co-există.

Elena Udrea între fericire, ortodoxie și ridicol

Elena Udrea anunță că urmează să studieze consiliere pastorală și asistență psihosocială la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babes-Bolyai, urmând să folosească competențele câștigate pentru a putea apoi să îi ajute pe cei care au probleme de viață și pentru a conduce un Institut al Fericirii, organizat ca ONG.

E clară incongruența dintre trecutul politic și legal și actuala inițiativă al doamnei Udrea dar mai deranjantă este încercarea ei prea vizibilă de a se repoziționa și de a câștiga simpatie din partea publicului.

Ideea de a construi un Institul al Fericirii în România, eventual cu o solidă listă de donatori și capabil să lucreze cu un mare număr de lideri religioși și laici ca să crească capacitatea românilor de a se bucura de viață, nu e una proastă, deși ușor utopică.

Problema e că diferența dintre ceea ce a fost Elena Udrea, când e vorba de apariții publice dar și de acțiuni politice și legale, și această nouă inițiativă e prea mare și e foarte greu spre imposibil pentru un observator rațional să ia în serios noua idee.

Mai mult ea este citată de Hotnews ca spunând: “Am fost mereu o persoană credincioasă, însă nu am fost atât de practicantă a credinței religioase cum sunt acum. Constat în viața mea cum lucrurile se întamplă în mod miraculos și fericit, datorită acestei credințe puternice și reale.”

Elena Udrea vrea să se declare atrasă de semi-misticismul ortodox pe care vrea să îl insufle și altora prin viitorul ei ONG și să atragă genul de alegători care prețuiesc, măcar la nivel declarativ, conceptul de credință și manifestările asociate cu el.

Problema e că, în calitate de politician, îi lipsește fundamental credibilitatea și capacitatea de a mai convinge iar, în calitate de ortodoxă, nu a dat până acum, când gestul a devenit convenabil, nici un semn de implicare reală creștină.

Genul ăsta de schimbare poate să funcționeze și ar putea chiar să o facă pe Elena Udrea un politician important în România dar are nevoie de timp și de tăcere ca să funcționeze. Admiterea la facultate trebuia comunicată mai subtil sau deloc iar ideea cu ONG-ul axat pe fericire trebuia lansat la anul și mult mai concret, permitându-i doamnei Udrea să impresioneze cu ceva concret și aflat la o oarecare distanță de scandalurile cu care e asociată de obicei.

Prezența lui Cioloș în Parlament dă startul campaniei electorale

Discursul pe date economice al premierului Dacian Cioloș din Parlament pare să fie momentul ales de forțele politice reprezentate acolo pentru a da startul campaniei electorale, chiar dacă oficial mai e destul până la perioada dedicată explicit prezentării ofertei înainte de alegerile din 11 decembrie.

Hotnews are un live text destul de exhaustiv legat de principalele declarații ale lui Cioloș, reacțiile oferite de Dragnea de la PSD, Gorghiu de la PNL și Popescu Tăriceanu de la ALDE, și la final un drept la repică al premierului.

Actualul lider al guvernului a încercat să ofere informațiile legate de starea economiei pe care Parlamentul le-a solicitat și a avut o prezentare relativ neutră și foarte puțin politică inițial, deși e clar că la final a simțit nevoia să răspundă unor atacuri venite de la PSD și a plasat câteva ironii cu țintă foarte clară.

Pe de altă parte PSD și ALDE se poziționează clar ca partid de opoziție în acest moment, clamând în același timp continuitate cu guvernul condus de Victor Ponta, ale cărui realizări sunt aproape mai importante pentru Dragnea decât sunt ratările actualului executiv. E destul de clar că teza principalî a social democraților e că românii nu o duc mai bine datorită lui Cioloș și, puțin paradoxal, orice posibilă stare de mai bine e legată de fostul guvern, nu de cel actual.

PNL încearcă să își afirme propria identitate atacând PSD-ul și fosta sa guvernare, fără a arăta un entuziasm extrem pentru realizările actualului executiv, încercând să inducă ideea că e gata să preia și să extindă toate elementele pozitive dacă câștigă alegerile parlamentare.

Deși discursul a fost despre economie reacțiile de la PSD și PNL sunt mai degrabă legate de identitate, de folosirea limbii române, de modul în care e percepută guvernarea Ponta și de posibilele schimbări pe care Cioloș le mai poate introduce până au loc alegerile.

 

Victoria lui Quintana în Vuelta e semn bun pentru 2017

La Vuelta s-a terminat duminică cu o etapă mai degrabă ceremonială spre Madrid, câștigată de Magnus Cort Nielsen de la Orica GreenEdge, dar marea știre a zilei a fost că Nairo Quintana a reușit să câștige Turul Spaniei la o distanță comfortabilă de Chris Froome.

Victoria a fost pecetluită sâmbătă, în timpul ultimei etape de munte, care a urcat spre impresionantul Alto de Aitana și care părea perfectă pentru un atac din partea Sky și a liderului său. Froome era într-o pozție bună după un contratimp spectaculos și teoretic putea să amenințe tricoul roșu, dacă totul mergea bine.

Quintana în roșu
Nairo Quintana on stage 20 of the 2016 Vuelta a España

Etapa a început cu 70 de kilometri de luptă surdă și dură legată de stabilirea unei evadări care să aibă forța să se distanțeze de pluton și în același timp să nu fie foarte amenințătoare pentru Sky sau Movistar.

E o parte fascinantă și haotică a ciclismului care e relativ rar văzută chiar și de fani, combinând tacticile decise de directorii sportivi cu abilitatea individuală și cu dinamicile sociale complexe ale plutonului, ca să nu mai vorbim de modul în care diferiții lideri de echipă interacționează unii cu ceilalți.

În final Luis Leon Sanchez și Remy Molard au ajuns în față și un grup puternic s-a stabilizat în jur de două minute în spatele lor, cu Gesink, Atapuma și Latour ca principale amenințări.

În pluton Sky nu a avut nici o idee deosebită la nivel tactic și nici forța să se desprindă de Movistar, dar Orica și-a folosit foarte bine oamenii pentru a-l separa pe Contador de oamenii de la Tinkoff, ceea ce apoi i-a permis lui Chavez să atace și să recâștige locul trei de pe podium pe care îl pierduse în timpul contratimpului.

Pierre Latour a adus, la final, o victorie solidă Franței și lui AG2R iar Fabio Felline, om de la Trek mai degrabă de clasice și de munte mediu, a reușit să ajkungă pe locul trei ca să securizeze tricoul verde.

Nairo Quintana, în pofida zilei proaste avute la contratimp, reușește să ia tricoul roșu de câștigător în Turul Spaniei în principal datorită echipei sale și abilitășilor tactice superioare ale lui Movistar, care a reușit să surprindă Sky și să îl izoleze pe Froome când a contat.

Rivalitatea dintre cei doi e semn că sezonul de mari tururi din 2017 o să fie unul foarte interesant, dar parcă e nevoie să apară măcar unul sau doi alți oameni solizi care să dețină forța și echipa pentru a juca la victorie în Turul Franței. Nibali, Aru, Gesink, poate și Contador, Bardet, Pinot, au foarte multe de dovedit în anul ce vine.

 

Froome e la 1:21 de victoria din La Vuelta

Chris Froome a reușit deja să câștige Turul Franței din acest an și poate să devină unul dintre acei cicliști care execută dubla cu Turul Spaniei dacă reușește să mai îi ia 1:21 mâine pe munte lui Nairo Quintana.

După ziua de pauză La Vuelta a început cu o etapă relativă liniștită, cu o cățărare scurtă dar dură pe final, în care cei doi favoriți au făcut meci egal, chiar dacă inițial liderul de la Movistar părea capabil să mai ia ceva timp. Matthias Frank, de la viitoarea desființată IAM Cycling, reușeșste victoria din evadare.

Etapa 18 a fost una vălurită dar dominată de echipele care au vrut un sprint masiv și nici unul dintre lideri nu a fost interesat să încerce ceva deosebit. Cort Nielsen e câștigătorul după ce Giant a încercat să controleze finalul fără success.

Contratimpul de 36 de kilometri a fost dur, cu o cățărare destul de tare la început și cu multe elemente tehnice la care s-a adăugat un vânt de față care a pus mari probleme cicliștilor mici și care au tendința să meargă bine pe munte.

Asta a însemnat că Chavez și Quintana au fost printre marii pierzători dintre liderii de echipă iar Contador și Froome au reușit să câștige destul de mult timp.

Profeția liderului de la Movistar că are nevoie de 3 minute tampon față de câștigătorul Turului Franței s-a adeverit și el are acum doar 1:21 în fața lui Froome, ceea ce înseamnă că Sky o să încerce ceva, chiar dacă genul ăsta de ecart e greu de recuperat într-o singură zi, chiar dacă e una care se termină într-o cățărare de categorie specială.

Pot să pariez că acum Froome nu mai vrea ca oamenii lui să fi fost eliminați din La Vuelta după etapa de duminica trecută.