Prima victorie pentru Direct Energie după 1400 și ceva de zile
Lilian Calmejane sună a nume de personaj de film sau de roman dar el e de fapt un clist de 23 de ani de la echipa de eșalon secund Direct Energie care a reușit să câștige prima etapă de munte real din ediția 2016 a la Vuelta a Espana.
În ceea ce pare să fie primul lui mare tur francezul a făcut parte dintr-o mare evadare de peste 20 de cicliști care au reușit să țină plutonul la distanță și apoi a lăsat câțiva dintre marii favoriți ai zilei, Atapuma și Roland, să încerce atacuri înainte de a se distanța decisiv pe ultima cățărare.
Calmejane nu pare să fie un om clasic de munte ci mai degrabă un bun ruleur care a avut și o bună doză de noroc astăzi. Darwin Atapuma a reuși să ia tricoul roșu după ce Movistar a controlat relativ ineficient distanța până la evadare. Liderii de echipă care țintesc la titlul din La Vuelta au făcut meci egal și sunt probabil relaxați având în vedere că mâine e mai degrabă o etapă pentru sprinteri sau pentru o evadare mare.
A doua etapă din La Vuelta, cea de duminică, s-a terminat relativ previzibil la sprint, chiar dacă exista o șansă pentru o evadare solidă să pună probleme, cu Meersman cel care a reușit să se impună în fața unor sprinteri cam de mâna a doua.
A treia etapă a conținut și primul test real din Turul Spaniei, un zid de 1,6 cu înclinație pe alocuri peste 20%, genul de cățărare care favorizează un ciclist exploziv și care știe când să atace.
De data asta evadarea, chiar dacă părea fragilă pe la kilometrul 50, a dat câștigătorul, Alexandre Geniez, care a reușit să se țină bine în față unei șarje târzii lansate de oamenii de la Movistar. Ruben Fernandez de la echipa spaniolă e noul purtător al tricoului roșu de lider și Valverde și Quintana sunt și ei bine plasați iar Froome, care a fost inițial pus în dificultate, a reușit și el o plasare bună.
Ceilalți favoriți, de la Contador în jos, au cam pierdut timp și mâine e încă o zi grea cu munte și luptă în La Vuelta.
La Vuelta nu e Le Tour de France e unul dintre marile adevăruri ale ciclismului. Marele tur din Spania a fost multă vreme privit ca mai puțin prestigios decât cele din Franța sau din Italia și organizatorii au tot compensat creând etape interesante și adesea excentrice, care testează limitele cicliștilor și generează spectacol.
La Vuelta e singurul mare tur care e profund interesat să păstreze contratimpul pe echipe ca o probă relevantă iar anul acesta competiția s-a deschis cu o etapă de aproape 30 de km care a avut și momente tehnice și câteva pante nu foarte agresive dar suficient de prezente ca să afecteze coordonarea celor implicați.
Contratimpul pe echipe e o disciplină grea, care presupune coordinare foarte bună între membrii unei echipe, abilitatea de a rezista la efort susținut și o capacitate de a reacționa în interesul echipei mai degrabă decât pentru a maximiza câștigul personal.
Deși La Vuelta nu e Le Tour începutul acestui ultim mare tur seamănă cu finalul celui de-al doilea, cu echipa britanică Sky victorioasă. Oamenii conduși din nou de Chris Froome au reușit să meargă foarte bine, sacrificând cicliști când a fost nevoie, pentru a se asigura că liderul lor nu pierde timp, iar Peter Kavanaugh va purta mâine tricoul de lider.
Movistar a ajuns pe locul doi la o diferență de doar 0.4 secunde și e interesant de văzut cine dintre Quintana și Valverde o să fie liderul acestei echipe. În general diferențele dintre echipe nu sunt gigantice și mai toți favoriții stau bine.
Mâine e o etapă fie de sprint masiv, deși nu sunt foarte mulți oameni rapizi prezenți, fie de evadare mare și cu oameni puternici.
Călin Popescu Tăriceanu a făcut o greșeală, politică și de imagine, când a sărit peste o coadă ca să obțină un nou permis de conducere și nu a rezistat tentației de a adăuga la greșeală când a comentat pentru Antena 3 despre valoarea timpului său, reușind să arate o lipsă de familiaritate și încredere în chiar doctrina liberală a ALDE, partidul pe care îl conduce.
Parcă pentru a adăuga la lista de probleme a actorului politic și incapacitatea de a își controla filialele și de a transmite un mesaj unitar un alt lider al ALDE a simțit nevoia să îl apere pe Tăriceanu și ideile sale despre cozi, obținerea de documente și importanța demnitarilor.
Conform pseudo-liberalului de la Timiș e important nu să reconstruim sistemul pentru a avea un aparat admnistrativ cât de cât eficient ci să găsim un mod legal prin care anumiți demnitari, de rang 1 sau 2 zice el, să pbțină rapid și eficient documente, chiar dacă pentru ceilalți e nevoie de semnificativ mai mult timp.
ALDE, ca partid, nu e o idee rea, chiar dacă e puțin cam prea mult o simplă anexă a Partidului Social Democrat și are șanse limitate să intre singur în Parlament, dar cu lideri ca Tăriceanu și cu un discurs atât de clar opus propriei doctrine declarate are toate șansele să servească doar ca un fel de servitor de circumstanță pentru partenerul mai puternic înainte de a dispărea fără un impact real.
Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului României și liderul Partidului Alianța Liberalilor și Democraților, a generat un scandal când a evitat o coadă semnificativă pentru a obține rapid un nou permis de conducere. News.ro are o cronologie destul de clară a faptelor de joia trecută și scoate în evidență modul în care toși cei implicați în incident au preferat să nu discute despre el.
Tăriceanu a încercat să ofere un fel ed explicație/clarificare legată de întâmplare și a discutat cu Antena 3 despre gestul său și motivația din spatele acțiunilor, spunând: “Plec de la următoarea constatare: există în orice stat câteva funcții importante, unde oamenii au fost aleși să reprezinte statul și să se dedice în principal problemelor societății. Asta ar trebui să fie preocuparea lor principală. Nu statul la coadă. În toate țările se găsesc, legal, anumite pârghii, care să le permită să se dedicelor problemelor societății. E o problemă de gestiune a timpului. Da, am vorbit ca să merg înainte de începerea programului, să nu fac un gest ostentativ.”
Tentativa de justificare a președintelui ALDE are oareșce merite pentru că pune în discuție valoarea timpului pe care un proces teoretic simplu, ca obținerea unui act, îl cere în România și modul în care el ar putea să fie folosit de un demnitar pentru a se dedica problemelor societății pe care o reprezintă.
Fără prea mult context orice e ușor să îi dai dreptate lui Tăriceanu, să accepți că președintele Senatului a încercat să rezolve rapid o problemă pentru a se ocupa de altele mai mari și că până la urmă poziția sa din stat îi oferă anumite avantaje informale.
Dar tentativa de justificare a lui Călin Popescu Tăriceanu este ratată pentru că ignoră faptul că timpul tuturor celor implicați în obținerea unui nou permis este prețios în sine iar egalitatea cetățenilor în spațiul public este unul dintre principalele elemente doctrinare ale liberalismului pe care teoretic politicianul îl promovează.
Dacă liderul ALDE vrea că el să aibă mai mult timp pentru a se ocupa de problemele țării poate că e o idee bună să sufere o coadă birocratică din când în când pentru a înțelege cât de important e să simplifice genul ăsta de procese pentru ca toți cei care au nevoie de ele să aibă timp în plus.
Tăriceanu are o intuiție corectă legată de valoarea timpului, acum nu mai trebuie decât să înțeleagă că ea trebuie să se aplice tuturor cetățenilor, indiferent de ce fac ei cu timpul lor, și nu doar celor care au puterea necesară ca să aranjeze rute ocolitoare.
După ce s-a mai calmat cu moțiunea de cenzură, probabil înțelegând că riscurile sunt mai mari decât potențialele beneficii, Liviu Dragnea a comentat data posibilă a alegerilor parlamentare, reușind să livreze un scurt discurs care amestecă scrutinul în sine, gândirea românească, spiritul sărbătorilor, dezăpezirea și negocierile legate de viitorul guvern.
Declarația completă e mai jos și merită citită pentru că arată un nivel de incoerență care nu ar trebui acceptat la nivelul de lider de partid. Președintele Partidului Social Democrat încearcă să convingă publicul că e o idee bună să avem alegeri cât mai devreme posibil, dacă se poate în noiembrie, dar nu reușește să găsească nici un argument rațional ca să își susțină ideea.
El face apel la alegătorii care gândesc românește și apoi la spiritul sărbătorilor, sugerând că exprimarea unui vot intră cumva în conflict cu ele, și apoi spune că prezența zăpezii ar putea să afecteze scrutinul, ceea ce e posibil dar imposibil de prevăzut în acest moment. Liderul PSD încearcă apoi să argumenteze că decembrie și perioada Crăciun – Anul Nou nu e una bună pentru negocierile legate de crearea unei majorități și de investirea unui guvern.
Liviu Dragnea și PSD-ul pot să prezinte idei sau poziții legate de alegerile parlamentare dar nu data e cu adevărat relevantă pentru partid sau pentru alegători ci organizarea și modul în care participanții se vor comporta în campanie. Declarații ca cea de mai jos nu reușesc decât să îl expună pe liderul de partid la critici și ironii și să arate că organizația din care face parte nu are lucruri cu adevărat relevante de comunicat.
Conform Agerpres declarația lui Dragnea arată cam așa: “Din punctul nostru de vedere, indiferent când se țin alegerile, rezultatul electoral va fi același, neschimbat. Dar, din ce am înțeles că se dorește să se pună data alegerilor la maxim cât mai târziu, în 11 decembrie — asta ar arăta o lipsă de respect față de români. Totuși, toți suntem români și majoritatea chiar gândim românește, majoritatea zdrobitoare chiar gândim românește. Începând cu 5 — 6 decembrie, în România, deja toți românii intră în spiritul Sărbătorilor. Parcă ar fi bine să nu-i tulburăm până aproape de Crăciun cu disputele electorale și cu campania electorală.”
Liderul PSD continuă: “Am înțeles că se poate constituțional inclusiv în 27 noiembrie. Normal că se poate și 4 decembrie. Poate să pună și de Crăciun alegerile, noi ne prezentăm la alegeri, dar e vorba de cât de mult te gândești la cetățenii care trebuie să vină la vot. 11 decembrie este o dată foarte târzie. Nu mai vorbesc de faptul că, cu cât intri mai mult în iarnă, cu atât riscul de nămeți e și mai mare și n-am sesizat la acest guvern că sunt foarte performanți în deszăpezire. Nemaivorbind că ajungi să faci Guvernul chiar în zilele de Crăciun. Sau poate vor să facă guvern de Anul Nou.”
Donald Trump, candidatul partidului republican pentru funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii, a spus o frază care a fost preluată de mulți comentatori și jurnaliști ca un îndemn pentru deținătorii de arme de a acționa pentru a se asigura că rivala sa, Hillary Clinton, nu reușește să câștige în noiembrie.
Fraza, altfel tare încurcată și ușor tâmpă, folosită în timpul unui discurs a fost: “Hillary wants to abolish, essentially abolish the Second Amendment. By the way, and if she gets to pick her judges, nothing you can do, folks. But the Second Amendment people, maybe there is, I don’t know.”
Cei care o sprijină pe Hillary sau sunt fani ai Partidului Democrat văd aici o amenințare directă ca un deținător de armă să atenteze la viața candidatului, republicanii și potențialii votanți ai lui Trump spun că e o glumă care nu a prins la public sau un îndemn la organizare și acțiune politică pașnică.
Sunt destul de sigur că Trump nu vrea ca cineva să o atace pe doamna Clinton, indiferent de cuvintele pe care le folosește, iar explicația e destul de simplă: candidatul republican vrea să câștige, să arate procentele sale uriașe, să dovedească cât de bun e când e vorba de strategie politică. Un atac asupra candidatului republican nu ar face decât să îi limiteze viitoarea victorie și sâ ridice semne de întrebare legate de triumful său.
Problema pentru republicani e că, așa cum se vede în fraza de mai sus, The Donald nu e foarte coerent și pare mai interesat de exprimare unor fluxuri de conștiință și nu de citirea unor planuri coerente de guvernare construite de strategi ai GOP.
Donald Trump, dacă ar avea sprijinul întrgului Partid Republican și ar avea disciplina necesară să folosească inteligent resursele sale, ar avea șanse reale să devină următorul președinte al Statelor Unite ale Americii. Problema lui e că nu știe cum să își țină gura și cum să lucreze cu uneltele clasice ale politicii mai degrabă decât să dea liber tuturor gândurilor relativ fără sens care îi trec prin cap.
Pe moment Hillary Clinton are un avans de cam 5-6 puncte în sondajele de opinie, Real Clear Politics, 538 și Upshot au mai multe detalii.
Liviu Dragnea, președintele Partidului Social Democrat, a făcut din nou referință la o posibilă moțiune de cenzură, care ar putea să apară undeva în următoarea lună și ar duce la căderea guvernului Cioloș și la instalarea unui nou executiv, probabil dominat de PSD și de forțele politice care pun umărul la moțiune, până la alegerile parlamentare din, probabil, decembrie.
E destul de clar că Dragnea nu are motive foarte clare și că genul ăsta de mișcare tactică ar putea să genereze ceva probleme destul de mari pentru instigatori, de la faptul că, în caz de reușită, trebuie să împartă niște posturi pentru o perioadă scurtă de timp și trebuie să organizeze scrutinul în sine.
Dar poate că nu e o idee proastă pentru conceptul de reformă administrativă și de schimbare reprezentat de guvernul Cioloș ca moțiunea de cenzură să devină o realitate.
Prezentarea, discuțiile și votul asociat cu ea ar da voie “tehnocraților” să își prezinte ideile și măsurile luate mai clar de cât au făcut-o până acum și să construiască un clar contrast cu partidele, în frunte cu PSD, care rezistă cel mai aprig în fața ideii de schimbare.
Ieșirea din spațiul administrativ ar permite și unora dintre miniștrii implicați, cei care deja au purtat deja discuții contradictorii cu o serie de oameni politici, să devină mai prezenți în spațiul public și să mobilizeze o parte a alegătorilor pentru alegerile parlamentare ce vin.
Dacă privim spațiul politic din perspectiva unui clivaj între pro și contra unei mișcări de reformă administrativă dublată de efort anti-corupție, o moțiune de cenzură care trece de Parlament este o mișcare tactică care poate să funcționeze pentru PSD și aliații săi pe termen scurt dar care are toate șansele să le genereze probleme pe termen mediu, mai ales dacă vine la pachet cu atacuri la adresa tehnocraților și măsurilor luate de ei.
Acum mai bine de o săptămână Chris Froome, de la echipa Sky, a primit tricoul galben de câștigător al clasamentului general din Turul Franței înconjurat de o superbă seară pariziană, mulțumindu-le co-echipierilor și personalului tehnic care i-au făcut posibilă victoria.
Le Tour din 2016 a fost o cursă ușor confuză când e vorba de principalii favoriți iar discursul lui Froome a subliniat impactul major de pe care elemente ulor de ignorat l-au avut asupra rezultatului final.
Liderul echipei Sky a reușit să se afirma prima dată nu pe o cățărare dură ci pe coborâre, reușind să adopte o poziție aerodinamică la care a adăugat un efort bine dozat pentru a obține o victorie la Bagneres de Luchon, care i-a oferit și un avantaj de vreo 30 de secunde în clasamentul general.
Parcă pentru a arăta rivalilor că trebuie să se teamă de el tot timpul Froome a evadat apoi într-o etapă destul de plată dar afectată de vânt și a reușit să colaboreze bine cu Peter Sagan pentru a mai lua 12 secunde avans.
Cele două etape de contratimp, nici una dintre ele complet plată, i-au dat lui Chris Froome două ocazii să se distanțeze de rivalii săi și nici unul dintre ei nu a reușit apoi să îl amenințe pe munte.
Partea interesantă a Turului de anul aceasta e că nimeni nu a reușit să lanseze un atac cu adevărat puternic pe una dintre marile cățărări și să distanțeze total de ceilalți favoriți, ba mai mult nimeni nu a încercat foarte tare iar cei care au testat plutonul au terminat mai degrabă în spatele liderilor de echipă.
Sky a știut perfect când să controleze cursa și când să permită altor echipe să încerce să facă același lucru iar tendința celor puternici de a își proteja liderii a permis unui număr mare de evadări să ajungă la final în timp ce favoriții, cu co-echipieri relativ proaspeți în jurul lor, nu au avut nevoie să se lupte foarte mult.
Nairo Quintana de la Movistar e probabil cea mai mare dezamăgire a Turului Franței, în pofida faptului că a terminat pe 3, pentru că nu a reușit să pună probleme reale nici când drumul a devenit foarte abrupt, teritoriu unde ar trebui să îi fie superior lui Froome, iar Romain Bardet, în pofida prestației bune din ultima săptămână, nu pare să fie suficient de puternic pentru a lupta pentru galben.
2016 e expresia cea mai clară a filozofiei de “marginal gains“, tradusă poate cel mai bine ca “avantaje periferice”, care stă la baza viziunii propuse de Sky pentru ciclism, cu schimbări mici legate de technologie, obiceiuri și strategie care pot să ofere avantajul necesar pentru a genera victorii mari.
Victoria lui Froome a fost oarecum ușurată și de decizia comisarilor de a îi da același timp ca al rivalilor după incidentul de pe Ventoux, când liderul Sky, Richie Porte și Bauke Mollema au căzut din cauza unui accident care a implicat spectatorii și o motocicletă. Probabil că englezul ar fi luat galbenul în Paris chiar dacă pierdea acolo un minut sau mai mult dar poate că restul competiției ar fi fost ceva mai interesant.
Adam Yates are doar 23 de ani dar orice echipă care țintește victoria în Turul Franței în următorii 6 până la 10 ani e probabil deja interesată de el și de momentul în care devine liber de contract, după ce ciclistul de la Orica BikeExchange a reușit să ia tricoul alb pentru cel mai bun tânăr în ediția 2016 a Le Tour.
În general echipele nu țintesc în mod special acest clasament, ceea ce înseamnă că cel care reușește să ajungă la Paris în cea mai bună poziția dintre cei care au mai puțin de 26 de ani trebuie să fie un cățărător solid,l chiar dacă nu extraordinar, un bun contratimpist și genul de ciclist care poate să se descurce în mijlocul plutonului chiar dacă nu are constant coechipieri aproape pentru a îi asigura siguranța sau pentru a îi oferi adăpost (Orica ca echipă a fost în general mai interesată de poziția lui Matthews pentru sprint).
Adam Yates tinde să stea mult în spatele plutonului atunci când nu e nevoie să răspundă la atacuri sau când terenul e plat dar reușește să își găsească repede poziția de atac când apar munții mari și, anul acesta cel puțin, a dat dovadă de o constanță de invidiat.
Lucrul cel mai impresionant legat de performanța lui e că în clasamentul general, cel al tricoului galben, a reușit să își vină pe patru, întrecut doar de Chris Froome, Nairo Quintana și Romain Bardet.
Evoluția cicliștilor, mai ales până pe la 25 – 27 de ani, nu e perfect liniară și sunt destui câștigători de tricoul alb în Turul Franței care nu au reușit să devină câștigători de mari tururi la maturitate sau care au avut doar un an sau doi solizi înainte să se piardă în anonimitate.
Adam Yates pare însă să fie capabil de o performanță solidă chiar începând din 2017 și nu m-aș mira să văd că Orica îl poziționează pentru victorie în Il Giro sau La Vuelta în anul ce vine.
Mai mult ciclistul englez are și un frate geamăn, Simon Yates (cei doi nu au nici o legătură cu Sean Yates, director sportiv la Tinkoff), care pare să se specializeze pe curse clasice deluroase și aleargă tot pentru Orica. El a servit recent o suspendare legată de faptul că echipa nu a raportat corect un medicament pe care îl folosea.
E foarte probabil să vedem unul sau amândoi frații în 2018 la Sky sau la o altă echipă mare, pregătindu-se să câștige Turul Franței.
