Le Tour etapele 1 & 2 – sprint, căzături și dezamăgire în Normandia

Mark Cavendish a câștigat spectaculos prima etapă din Le Tour iar campionul mondial Peter Sagan a reușit să ia locul 1 și tricoul galben de lider după cea de-a doua dar probabil că cele mai importante momente ale acestor două prime zile e faptul ca Alberto Contador pierde timp fără să fie cu adevarat presat de adversarii săi.

Această ediție de Tur al Franței a început în Normandia, celebrând debarcările din Al Doilea Război Mondial, iar prima etapă s-a terminat pe plaja Utah, deși Omaha putea să fie alegerea mai bună. A fost un traseu perfect ales să dea echipelor cu sprinteri puternici ocazia să arate ce pot iar ultimii 10 kilometrii au fost superbi din punct de vedere tactic. Etixx, Dimension Data, Tinkoff, Trek, Katusha au încercat să construiască trenul de sprint perfect dar toate echipele și-au folosit repede resursele, ceea ce a dus la un sprint lansat devreme. Kittel parea să dețină viteza pură dar Cavendish a știut să stea la cutie și apoi să arate publicului de ce este poreclit The Manx Missile, profitând de ocazie să ia și primul lui Maillot Jaune.

Etapa a doua promitea mai multe cățărări și un final în ascensiune construit pentru puncheuri mai degrabă decât sprinteri clasici. Ca fan al lui Trek Segafredo încă de pe vremea când era Radioshack am fost fericit să îl văd pe Jasper Stuyven în evadare și capabil să lanseze un atac puternic spre final. Din păcate plutonul a fost prea puternic, tras de Movistar și Tinkoff, iar la final Sagan a luat etapa și tricoul galben, cu Julian Alaphilippe pe locul doi (un tânăr cu un viitor interesant) și Valverde pe trei (un bătrân care uită că teoretic e în Le Tour ca să îl ajute pe Quintana să câștige). Dezamăgirea lui Stuyven era palpabilă, chiar dacă Mollema, liderul de la Trek, reușește un top 10.

Contador a pierdut mai mult de 40 de secunde după două căzături în două zile iar liderul BMC Richie Porte a avut o problemă mecanică și a pierdut și el timp prețios.

Etapa a treia e pentru sprint, Cavendish, Kittel și Sagan sunt favoriții mari dar fiecare echipă care are un om rapid o să încerce să îl pună într-o poziție bună pentru victorie.

Pentru cine vrea să arunce o privire la etapele ce vin și pentru comentariu inteligent inrng e o resursă superbă.

“Am toate şansele să rămân liber” – sinceritate, teamă și obsesie la Liviu Dragnea

Am publicat un articol în Republica iar textul care urmează reprezintă o versiune ceva mai lemnoasă și analitică.

Liviu Dragnea e unul dintre puținii politicieni care, într-un moment de tensiune, recunoaște că principalul lui scop pe termen scurt este să rămînă liber, chiar dacă trebuie să prezinte cetățenilor o falsă alegere și să acționeze împotriva intereselor Partidului Social Democrat pe care îl conduce.

Cel mai surprinzător lucru legat de declarația de luni de la DNA a lui Liviu Dragnea este sinceritatea cu care abordează subiecte sensibile ca viitorul său politic și strategia pentru parlamentare a formațiunii pe care o conduce.

El opune pâinea cea bună, alimentarea cu apă și școala cu cătușele, denunțul și dosarul, sugerând poziția de pe care PSD vrea să abordeze următoarele luni, probabil incluzând perioada de campanie pentru alegerile parlamentare.

Dar declarația include mai mult decât aceast îndemn la alegere și o privire de ansamblu ne arată cât de greu este pentru un politician să separe problemele personale de viziunea mai largă asupra societății din care face parte și pe care o influențtează prin acțiuni și cuvinte

Sinceritatea liderului PSD ne permite câteva observații despre modul în care el percepe politica și influențtează evoluția propriului partid.

1) Liviu Dragnea gândește pe termen scurt, se teme și e mai interesat de propria persoană decât de partid. Declarația sa afirmă explicit că are toate șansele să rămână liber până la alegerile parlamentare, când prin acapararea guvernării partidul îi va oferi ocazia să își rezolve problemele de natură legală.

El uită că PSD-ul este cel mai important partid al României în acest moment și că interesele sale nu pot să fie subsumate celor personale.

La fel gravă este legătura creată între prezumtiva câștigare a alegerilor parlamentare și prezența sa în fruntea partidului. Social democrații sunt deja presați deja să explice de ce sunt conduși de un condamnat cu suspendare și sarcina lor devine mai dificilă dacă el arată clar că vrea să câștige puterea ca să nu mai fie amenințat de justiție.

2) Liviu Dragnea percepe și pariază pe o separare între bună guvernare locală și luptă împotriva corupției. În viziunea lui există grupuri de cetățeni care se axează fie pe una fie pe cealtaltă atuci când decid să voteze și această dihotomie e una care a marcat și va marca piața electorală din România.

Falia nu există în realitate, votantul le vrea pe amândouă pentru a putea să își satisfacă așteptările, la nivel politic și social, atât din punct de vedere practic cât și etic. Când una dintre cele două lipsește cetățeanul va încerca să echilibreze balanța (e o simplificare dar nici un partid nu promite doar una dintre opțiuni, chiar dacă unele merg spre extreme pentru a atrage electoratul).

PSD beneficiază de pe urma perceputei incompatibilități dar dacă va încerca să își structureze campania din toamnă în jurul acestei idei se va expune la critici, mai ales dacă primarii pe care tocmai i-a câștigat nu vor putea să livreze rapid bună guvernare locală.

Partidul lui Liviu Dragnea ar beneficia de pe urma unei strategii care pune accentul pe livrarea ambelor tipuri de bunuri sociale și politice, cu accentul pe echilibru și nu pe excludere.

3) Președintele de partid își pune formațiunea într-o poziție delicată la nivel național. Dacă PSD preia guvernarea înainte de alegeri este forțat să guverneze bine, peste media ultimilor ani,  și în același timp să limiteze lupta anticorupție, care se bucură în general de o imagine bună, atât intern cât și extern.

Dacă PSD rămâne în opoziție trebuie să demonstreze răul făcut de eforturile DNA și să accepte că trebuie să îi sprijine pe proprii membrii care sunt puși sub acuzare sau condamnați, cum este Dragnea.

Ambele variante forțează partidul să comunice și să acționeze reactiv, lăsând alți actori politici să formuleze și să promoveze idei noi, care ar putea să aibă mai mult succes pe piața electorală.

4) Liviu Dragnea, și prin extensie PSD-ul, nu pot să renunțe la obsesia pentru Traian Băsescu. Fostul președinte al României este acum o figură marginală dar referendumul ratat de demitere a fost un eveniment traumatizant și social democrații nu știu cum să îl facă uitat.

Principalii rivali din toamnă sunt însă Partidul National Liberal și, probabil, Uniunea Salvați România iar social democrații trebuie să își concentreze atenția pe ideile și acțiunile lor mai degrabă decât pe cele ale președintelui Partidul Mișcarea Populară.

5) Politica promovată de Dragnea (dar nu numai, liderii altor partide sunt vinovați de aceiași optică paguboasă) rămâne foarte personală, axată pe indivizi și pe acțiunile lor. Alegerile, justiția, buna guvernare, corupția, orice altă preocupare sau așteptare a cetățeanului sunt importante doar dacă servesc politicienii și intereselor lor.