Adam Yates e viitorul pentru Turul Franței (și fratele lui geamăn e și el foarte bun)

Înlocuitor de Froome în câțiva ani
Adam Yates e viitorul

Adam Yates are doar 23 de ani dar orice echipă care țintește victoria în Turul Franței în următorii 6 până la 10 ani e probabil deja interesată de el și de momentul în care devine liber de contract, după ce ciclistul de la Orica BikeExchange a reușit să ia tricoul alb pentru cel mai bun tânăr în ediția 2016 a Le Tour.

În general echipele nu țintesc în mod special acest clasament, ceea ce înseamnă că cel care reușește să ajungă la Paris în cea mai bună poziția dintre cei care au mai puțin de 26 de ani trebuie să fie un cățărător solid,l chiar dacă nu extraordinar, un bun contratimpist și genul de ciclist care poate să se descurce în mijlocul plutonului chiar dacă nu are constant coechipieri aproape pentru a îi asigura siguranța sau pentru a îi oferi adăpost (Orica ca echipă a fost în general mai interesată de poziția lui Matthews pentru sprint).

Adam Yates tinde să stea mult în spatele plutonului atunci când nu e nevoie să răspundă la atacuri sau când terenul e plat dar reușește să își găsească repede poziția de atac când apar munții mari și, anul acesta cel puțin, a dat dovadă de o constanță de invidiat.

Lucrul cel mai impresionant legat de performanța lui e că în clasamentul general, cel al tricoului galben, a reușit să își vină pe patru, întrecut doar de Chris Froome, Nairo Quintana și Romain Bardet.

Evoluția cicliștilor, mai ales până pe la 25 – 27 de ani, nu e perfect liniară și sunt destui câștigători de tricoul alb în Turul Franței care nu au reușit să devină câștigători de mari tururi la maturitate sau care au avut doar un an sau doi solizi înainte să se piardă în anonimitate.

Adam Yates pare însă să fie capabil de o performanță solidă chiar începând din 2017 și nu m-aș mira să văd că Orica îl poziționează pentru victorie în Il Giro sau La Vuelta în anul ce vine.

Mai mult ciclistul englez are și un frate geamăn, Simon Yates (cei doi nu au nici o legătură cu Sean Yates, director sportiv la Tinkoff), care pare să se specializeze pe curse clasice deluroase și aleargă tot pentru Orica. El a servit recent o suspendare legată de faptul că echipa nu a raportat corect un medicament pe care îl folosea.

E foarte probabil să vedem unul sau amândoi frații în 2018 la Sky sau la o altă echipă mare, pregătindu-se să câștige Turul Franței.

Zi de odihnă în Turul Franței, timp pentru o primă evaluare a favoriților

 

Alberto Contador s-a restras din Turul Franței duminică, resimțind cele douăz căzături de la începutul competiției și plângându-se și de o febră care i-a limitat și mai mult capcitatea de a ține ritmul cu ceilalți lideri de echipă.

Primii zece cicliști din clasamentul general sunt la doar un minut unul de altul, cu Chris Froome de la Sky deținătorul actual al tricoului galben și un surprinzător Adam Yates de la Orica pe locul doi. Daniel Martin de la Etixx e pe trei în fața lui Quintana, cel care conduce echipa Movistar.

Probabil că toți cei care sunt sub Warren Barguil de la Giant în clasament, la mai mult de 3 minute de Froome, nu mai au șanse reale să câștige Turul și vor lupta fie pentru etape fie pentru ocazii să arate culorile echipei și numele sponsorilor.

Până acum tactica lui Sky, de a control orice cățărare agresiv pentru a îi permite lui Froome să atace când vrea și când simte că rivalii lui sunt obosiți, a funcționat bine și Movistar, BMC sau Astana nu par să aibă vreun mod de a își impune propriul ritm.

Diferențele de timp sunt însă suficient de mici ca să încurajeze atacuri în cele două săptămâni rămase, mai ales dacă liderul actual dă vreun semn de slăbiciune reală sau dacă rivalii se coalizează pentru a îi limita opțiunile și sprijinul.

Trek, echipa mea preferată, a reușit câteva sprinturi solide cu Theuns, chiar dacă el nu are nici trenul și nici experiența încă să se lupte cu Cavendish sau Kittel.

Mollema, omul de clasament general, a stat în general cu favoriții în Pirinei și chiar a încercat două acelerări solide spre Andorra Arcalis, și acum e pe locul șapte. S-ar putea însă să ducă lipsa unei echipe cu mai mulți oameni de munte în zilele care vin.

Cu excepția celor două etape de sprint plictisitoare până spre final din zilele doi și trei Turul Franței a fost spectaculos în prima lui săptămână și are potențial să ofere chiar mai mult în zilele care vin.

Antrenament de zi liberă cu Trek