El a demisionat prea repede ca să mai fie perfect actual textul care urmează.
E mână lungă pentru Tăriceanu. Nu trebuie lăsat singur în birou. Conducerea e pe mâini bune. Și-a făcut-o cu propria mână. Bucureștiul a ajuns la mâna lui. Urmează să se facă niștre treburi murdare. Era nevoie de o mână forte.
Primaria generală a Bucureștiului are doi viceprimari problematici și un echilibru clar politic dar principala preocupare a unei bune părți a publicului, comentatorilor și chiar a politicienilor e să facă poante mai mult sau mai puțin directe despre Tudor Ionescu.
Consilierul ales pe listele Partidului Alianța Liberalilor și Democraților e cunoscut ca Tudy, a avut o prezență în lumea mondenă asociată cu cea a Oanei Zăvoranu și publicul interesat de așa ceva a putut să îl urmărească masturbându-se cu gândul la ea în urmă cu câțiva ani.
Celălalt viceprimar ales este Aurelian Bădulescu, de la Partidul Social Democrat, fost membru al Partidului Noua Generație și avocat al lui Gigi Becali, cu un traseu politic la fel de problematic ca reprezentatul ALDE.
În același zi Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, este trimis în judecătă de Direcția Națională Anticorupție pentru favorizarea făptuitorului și mărturie mincinoasă într-un dosar legat de retrocedarea de terenuri.
Pentru Tăriceanu și ALDE e mai ușor să lase publicul să râdă înfundat de Tudy decât să discute deschis acuzațiile DNA și să încerce să se reformeze, să găsească un al președinte și să abordeze cu idei noi alegerile din toamnă.
Într-o lume ideală membrii acestui partid s-ar revolta primii după nominalizarea și alegerea lui Tudor Ionescu și ar cere ca partidul lor să găsească un mod mai bun de a se prezenta în fața votanților, chiar înainte de a-l convinge pe Tăriceanu să demisioneze pentru propriile sale probleme de imagine.
Într-o lume perfectă alegătorii s-ar informa, partidele ar lucra pentru binele public și fiecare dintre noi ar fi responsabil pentru acțiunile noastre politice sau personale, iar personaje ca Tudy nu ar avea nici un loc pe agenda publică.
Din nefericire trăim într-o lume imperfectă în care vulgarul atrage și încântă, chiar și atunci când suntem conștienți că ne putem folosi mai bine resursele de atenție, iar Tudy nu e decât cea mai recentă expresie a acestei tendințe.
Revolta legată de alegerea lui și cea legată de insistența cu care Tăriceanu se agață de președenția Senatului sunt normale dar exprimarea lor doar prin ironie subminează propria noastră capacitate de a construi alternative pentru viitor.
În loc să lăsăm miștoul să fie singura noastră reacție putem să ne mobilizăm pentru a înțelege mai mult, putem să punem întrebări nouă și celor din jur, putem să milităm și să votăm ca să ne asigurăm că Tudy și cei asemenea lui devin irelevanți în câțiva ani.
O doză de ironie e o bună reacție imediată la absurdul politicii românești dar, pe termen lung, avem nevoie de mai puțină auto-satisfacție și de cât mai mult interes dublat de rațiune în acțiuni și alegeri.