Cine e poporul când e vorba de Brexit?

Guvernul din UK s-ar putea să fie obligat să treacă prin Parlament conceptul și procesul asociat cu Brexit, ieșirea din Uniunea Europeană a țării, zice BBC, după o decizie judecătorească, deși ea mai poate să fie atacată până la finalul anului.

Lăsând la o parte detaliile legate de proces și de interesele reprezentate de fiecare parte întrebarea care stă la baza întregii discuții este: cum se exprimă cetățeanul într-o democrație modernă?

Votanții din UK au aprobat Brexit printr-un referendum, la limită, exprimându-și direct opinia dar tot ei au ales un Parlament, care e considerat ca fiind semnificativ mai pro-EU decât populația. Atât alegerile pentru Parlament cât și referendumul sunt considerate legale și, tehnic, e imposibil de spus care dintre ele e mai “puternică” în situația în care pozițiile sunt diferite.

Probabil că reprezentanții aleși ar ceda în fața părerii exprimate prin referendum dacă Brexit ar fi suspus la vot dar mai degrabă ca să nu creeze o criză politică și să elimine nesiguranța care poate afecta economia UK în următorii ani.

Pe de altă parte poate că nu e o idee rea ca laburiștii și liberalii să încerce să folosească Parlamentul ca un bastion pro-EU și să ofere un plan prin care un al doilea referendum să fie organizat și să beneficieze de informații mai solide decât primul.

Nici un cetățean nu votează niciodată prost

Un articol din Republica discută despre tendința votantului român de a își folosi prost capacitatea de a merge la urne pentru a alege cine îl reprezintă în Parlament, cine îi e primar sau cine e președinte al României.

Comentariul în sine e puțin confuz, chiar dacă surprinde bine faptul că regimul comunist a avut un profund efect asupra cetățeanului și asupra culturii sale politice, care poate să fie reformată doar în alte câteva zeci de ani.

În acelați timp e profund nedrept ca orice politician sau comentator să eticheteze vreodată ca prost modul în care un cetățean, oricare e el, își folosește unul dintre drepturile fundamentale.

Indiferent de limitările impuse de educație sau condiție socială, indiferent de partizanat sau de istoria politică, orice votant are dreptul să facă orice vrea cu opțiunea lui.

Da, e mai bine ca un cetățean să meargă la vot mai degrabă decât să stea acasă. Da, e mai bine ca votul să fie informat pe cât posibil. Da, e mai bine să încercăm să schimbăm ce poate să fie schimbat decât să urmărim o stabilitate fără sens. În același timp e foarte rău să aruncăm vina asupra celui care alege altceva decât ceea ce ne convine sau place nouă, mai ales în public.

Soluția/modul de abordare al situației nu e blamarea sau atacul ci educația, campaniile eficiente, comunicarea, punerea partidelor și instituțiilor pe fundații ceva mai solide și mai inteligente.

Timpul lui Călin Popescu Tăriceanu versus timpul cetățeanului român

Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului României și liderul Partidului Alianța Liberalilor și Democraților, a generat un scandal când a evitat o coadă semnificativă pentru a obține rapid un nou permis de conducere. News.ro are o cronologie destul de clară a faptelor de joia trecută și scoate în evidență modul în care toși cei implicați în incident au preferat să nu discute despre el.

Tăriceanu a încercat să ofere un fel ed explicație/clarificare legată de întâmplare și a discutat cu Antena 3 despre gestul său și motivația din spatele acțiunilor, spunând: “Plec de la următoarea constatare: există în orice stat câteva funcții importante, unde oamenii au fost aleși să reprezinte statul și să se dedice în principal problemelor societății. Asta ar trebui să fie preocuparea lor principală. Nu statul la coadă. În toate țările se găsesc, legal, anumite pârghii, care să le permită să se dedicelor problemelor societății. E o problemă de gestiune a timpului. Da, am vorbit ca să merg înainte de începerea programului, să nu fac un gest ostentativ.”

Tentativa de justificare a președintelui ALDE are oareșce merite pentru că pune în discuție valoarea timpului pe care un proces teoretic simplu, ca obținerea unui act, îl cere în România și modul în care el ar putea să fie folosit de un demnitar pentru a se dedica problemelor societății pe care o reprezintă.

Fără prea mult context orice e ușor să îi dai dreptate lui Tăriceanu, să accepți că președintele Senatului a încercat să rezolve rapid o problemă pentru a se ocupa de altele mai mari și că până la urmă poziția sa din stat îi oferă anumite avantaje informale.

Dar tentativa de justificare a lui Călin Popescu Tăriceanu este ratată pentru că ignoră faptul că timpul tuturor celor implicați în obținerea unui nou permis este prețios în sine iar egalitatea cetățenilor în spațiul public este unul dintre principalele elemente doctrinare ale liberalismului pe care teoretic politicianul îl promovează.

Dacă liderul ALDE vrea că el să aibă mai mult timp pentru a se ocupa de problemele țării poate că e o idee bună să sufere o coadă birocratică din când în când pentru a înțelege cât de important e să simplifice genul ăsta de procese pentru ca toți cei care au nevoie de ele să aibă timp în plus.

Tăriceanu are o intuiție corectă legată de valoarea timpului, acum nu mai trebuie decât să înțeleagă că ea trebuie să se aplice tuturor cetățenilor, indiferent de ce fac ei cu timpul lor, și nu doar celor care au puterea necesară ca să aranjeze rute ocolitoare.