Chris Froome a reușit deja să câștige Turul Franței din acest an și poate să devină unul dintre acei cicliști care execută dubla cu Turul Spaniei dacă reușește să mai îi ia 1:21 mâine pe munte lui Nairo Quintana.
După ziua de pauză La Vuelta a început cu o etapă relativă liniștită, cu o cățărare scurtă dar dură pe final, în care cei doi favoriți au făcut meci egal, chiar dacă inițial liderul de la Movistar părea capabil să mai ia ceva timp. Matthias Frank, de la viitoarea desființată IAM Cycling, reușeșste victoria din evadare.
Etapa 18 a fost una vălurită dar dominată de echipele care au vrut un sprint masiv și nici unul dintre lideri nu a fost interesat să încerce ceva deosebit. Cort Nielsen e câștigătorul după ce Giant a încercat să controleze finalul fără success.
Contratimpul de 36 de kilometri a fost dur, cu o cățărare destul de tare la început și cu multe elemente tehnice la care s-a adăugat un vânt de față care a pus mari probleme cicliștilor mici și care au tendința să meargă bine pe munte.
Asta a însemnat că Chavez și Quintana au fost printre marii pierzători dintre liderii de echipă iar Contador și Froome au reușit să câștige destul de mult timp.
Profeția liderului de la Movistar că are nevoie de 3 minute tampon față de câștigătorul Turului Franței s-a adeverit și el are acum doar 1:21 în fața lui Froome, ceea ce înseamnă că Sky o să încerce ceva, chiar dacă genul ăsta de ecart e greu de recuperat într-o singură zi, chiar dacă e una care se termină într-o cățărare de categorie specială.
Pot să pariez că acum Froome nu mai vrea ca oamenii lui să fi fost eliminați din La Vuelta după etapa de duminica trecută.
Au fost două etape superbe în La Vuelta și, în pofida unor performanțe deosebite din partea cicliștilor, tacticile create de directorii sportivi de la Movistar și Orica GreenEdge au fost cele care au decis rezultatele și i-au permis lui Nairo Quintana să își crească avantajul față de Chris Froome la mai mult de 3 minute.
Sâmbătă plutonul a avut de înfruntat 3 munți de categoria 1 și unul de categorie specială, durul Col D’Aubisque, și aparent mai toate echipele au avut cam aceiași idee: să trimită oameni în evadare ca ei să poată fie să se ducă pentru victoria de etapă, fie să își sprijine liderii atunci când atacă. Rezultatul a fost un grup de 41 de oameni care au reușit să se ducă la cam 4 minute distanță de pluton.
Atât Movistar cât și Orica au avut 3 oameni în evadare și au forțat echipa lui Froome să tragă plutonul peste primele 3 cățărări, muncă grea chiar și pentru oamenii foarte puternici ai lui Sky. Omar Fraille a luat multe puncte pentru clasamentul cățărătorilor iar în cele din urmă grupul de 40 s-a fragmentat. Gesink a reușit să ia prima sa mare victorie într-un mare tur, urmat de Kenny Elissonde de la FDJ și Igor Silin de la Katusha.
Efortul lui Gesink, mai ales atacul lui final, este demn de admirație dar adevăratul spectacol se întâmpla ceva mai în spate, unde Simon Yates, frate al lui Adam, și-a folosit perfect echipa, inclusiv doi oameni plantați în evadare, ca puncte de sprijin pentru a putea să ajungă la poalele lui Col d’Aubisque cu un avantaj de un 1:30 față de ceilalți lideri de echipă.
Yates a mers foarte bine și pe cățărarea finală și a avansat mult în clasamentul general, chiar dacă e probabil puțin dezamăgit că La Vuelta nu are un tricou distinctiv pentru tineri.
Un alt om de la Orica, Esteban Chavez, a reușit să câștige cam 30 de secunde iar în spatele lui Quintana a atacat cu gândul de a îl lăsa în urmă pe Froome. Contador nu a reușit să țină ritmul până la final și a pierdut timp iar cei doi favoriți principali au terminat aproape umăar la umăr etapa regină.
Quintana și Contador colaborează în evadare
Etapa de duminică a fost mult mai scurtă decât cea de duminică și e clar că fiecare echipă a revizuit tacticile. De data asta implementarea reușită le-a aparținut celor de la Tinkoff iar rezultatele au fost dramatice.
Echipa lui Contador a forțat de la începutul etapei și a reușit să forțeze o selecție foarte rapid și Quintana a fost singutur care a reușit să țină pasul, împreună cu doi coechipieri. Froome, Chavez și Yates au ajuns într-un al doilea grup iar restul echipei Sky a fost surprinsă și a pierdut timp rapid, nereușind să găsească suficienți aliați dispuși să muncească ca să ajungă din nou la liderul său.
Colaborarea dintre Tinkoff și Movistar a reușit să pună mai mult de 2 minute între cele mai importante grupuri la poalele cățărării finale de la Formigal.
Quintana a impus ritmul pe munte și a reușit să creeze o nouă selecție. La final Brambilla de la Etixx a fost singurul care a reușit să țină pasul cu columbianul și a luat etapa. Quinana a fost pe doi iar Fabio Felline de la Trek, chiar dacă nu e un om de munte, a reușit să vină și el pe podium, cu Contador pe 6.
Froome a încercat și el să forțeze pe cățărarea finală dar nu a avut forța necesară să reducă distanța dintre el și principalul lui rival, ba a fost chiar lăsat în urmă de Esteban Chavez. În final liderul de la Sky a pierdut mai mult de 2 minute și jumătate și șansele lui să câștige Vuelta par destul de reduse, chiar dacă e mai bun la contratimp decât Quintana.
După prima zi de odihnă din acest ultim mare tur al anului acțiunea a început cu un nou finiș în cățărare, la Pena Cabarga, un munte relativ scurt dar destul de abrupt care i-a permis lui Chris Froome să arate că forma lui se îmbunățățește și că revenirea spectaculoasă de luni e parte a unei tendințe pozitive.
Evadarea zilei de miercuri a inclus 23 de cicliști și inițial Movistar părea relativ neinteresată să îi urmărească, mulțumită să protejeze tricoul de lider al lui Quintana. Tinkoff a decis să treacă la treabă și să muncească pentru Contador, chiar dacă acesta nu a avut forța să atace puternic pe final și să câștige timp.
Esteban Chavez de la Orice GreenEdge a fost primul dintre favoriți care a încercat să obțină un avantaj dar Valverde și Quintana au reușit să îi limiteze avansul și columbianul a lansat apoi propriul său atac, încercând să se ducă spre a doua victorie de etapă.
Froome avea însă alte idei și a reușit să creeze un grup de doi oameni cu liderul de la Movistar, să reziste la ruperile lui de ritm și apoi să obțină un avantaj minim pentru a lua victoria, chiar dacă nu a reușit să câștige cine știe ce timp în clasamentul pentru tricoul roșu de lider.
Joi părea p nouă zi de evadare, cu o cățărare de categoria a doua pe un circuit de final străbătut de două ori, dar Lopez și Kennaugh de la Sky au fost printre cei care s-au separat de pluton și Movistar a muncit pentru a se asigura că ei nu pregătesc un alt atac pentru Froome.
Evadarea a fost înghițită iar sprintul din pluton redus a fost destul de haotic, cu Jens Keukeleire de la Orica reușind o victorie muncită, chiar dacă nu foarte spectaculoasă. Fabio Felline, unul dintre favoriții mei de la Trek, a venit pe trei.
Astăzi plutonul și mai ales Movistar a decis să ia o pauză aproape totală, după două zile de muncă, și evadarea de 12 oameni a reușit să ia un avans masiv, iar Valerio Conti a știut să își păstreze energia pe mai bine de 200 de kilometri pentru a se distanța pe final, cu Lagutin și Wyss pe podium.
Plutonul a ajuns cu o întărziere de cam 34 de minute, cu toți favoriții mai interesați să își păstreze energia pentru etapa regină de mâine decât de orice încercare de a câștiga ceva timp pe final.