Raportul GRECO e semn că UE își pierde încrederea în România

România a intrat greu în Uniunea Europeana dar are deja 10 ani de prezență și cam e cazul să devenim capabili să influențăm politicile organizației europene dar și să folosim eficient fondurile comune. Din păcate GRECO, legat de Consiliul European și cu o bună reputație în statele cele mai importante ale UE, spune că atât parlamentul cât și guvernul nu au reușit să îmbunătățtească capacitatea de luptă împotriva corupției (problema care nu se rezolvă dar care poate să fie controlată).

Hotnews oferă o imagine mai clară a observațiilor și a recomandărilor iar ideea centrală pare să fie că România se distanțează încet de bunele practici ale Uniunii Europene și că, treptat, pierde încrederea limitată de care beneficia. Asta va însemna, pe termen scurt și mediu, mai puțină influență și mai puțini bani pe care putem să îi folosim, atât instituțional cât și la nivel de inițiative privată.

PSD și ALDE au criticat, bineînțeles, raportul GRECO, comentând atât că datele folosite sunt vechi cât și că analiștii nu sunt bine informați despre moile legi ale justiției. Problema nu e rezistența lor, deja clară, în fața oricăror măsuri care ar putea să afecteze nucleul dur din jurul lui Liviu Dragnea. Problema e că afectează modul în care România interacționează cu statele europene și cu UE și limitează accesul la resurse pe termen mediu, dincolo de orizontul de prezență al actualului guvern sau al actualei majorități din parlament.

Președintele, referendumul și opțiunea nucleară

Problema cu o armă politică cum e referendumul anunțat la începutul anului de Klaus Iohannis pe tema justiției e că poate să fie folosit eficient o singură dată. Ceea ce probabil explică de ce președintele a declarat că o să renunțe să mai discute despre tema asta o vreme.

Problema e că administrația prezidențială a apelat cam repede la referendum ca o modalitate de a presa Partidul Social Democrat când cu ordonanța 13, cea care ar fi bulversat procesul de justiție și avea clară dedicație pentru Liviu Dragnea, și acum oferă adversarilor o oportunitate să o critice. PSD o să zică probabil că președintele nu vrea de fapt să asculte opinia românilor legată de justiție și că e doar interesat de un joc politicianist.

Problema mai mare e că astfel de afirmașii sunt în parte justificate. Referendumul, mai ales așa cum e folosit în România după ’90, tinde să nu își atingă scopurile și, mai mult, să elimine din credibilitatea celor care apelează la el. Probabil că era o idee mai bună pentru președinte să amenințe cu referendumul, eventual în negocieri directe cu PSD, mai degrabă decât să declanșeze procesul legat de el.

Personal aș vrea să văd refendumul organizat, preferabil anul ăsta, pentru că reprezintă un bun mod de a pune în mod real în discuția conceptul de justiție, în primul rând, și modul în care el este reflectat de statul român prin instituții și de cetățenii români prin activitatea lor de zi cu zi.

UDMR e curat, merită votat

Dacă e să ne luăm după discuția asta de pe Hotnews UDMR e singurul partid din Rommânia care nu are nici un membru anchetat pe drept de DNA, o organizație plină de oameni foarte curați, care ar trebui să fie lăsați să facă bine în comunitățile lor și să nu mai fie deranjați de organele statului.

Partidul, care a reușit să stea la guvernare destul de mult după ’90, a reușit să își construiască mai degrabă bună, chiar dacă bazinul lor electoral este limitat prin chiar natura organizației. Însă dacă se aliniază la discursul anti-DNA be care se bazează PSD sau ALDE, mai ales pentru a proteja o parte din lideri, are toate șansele să se ducă sub 5%, fie la alegerile de anul ăsta fie la cele din 2020.