Raportul GRECO e semn că UE își pierde încrederea în România

România a intrat greu în Uniunea Europeana dar are deja 10 ani de prezență și cam e cazul să devenim capabili să influențăm politicile organizației europene dar și să folosim eficient fondurile comune. Din păcate GRECO, legat de Consiliul European și cu o bună reputație în statele cele mai importante ale UE, spune că atât parlamentul cât și guvernul nu au reușit să îmbunătățtească capacitatea de luptă împotriva corupției (problema care nu se rezolvă dar care poate să fie controlată).

Hotnews oferă o imagine mai clară a observațiilor și a recomandărilor iar ideea centrală pare să fie că România se distanțează încet de bunele practici ale Uniunii Europene și că, treptat, pierde încrederea limitată de care beneficia. Asta va însemna, pe termen scurt și mediu, mai puțină influență și mai puțini bani pe care putem să îi folosim, atât instituțional cât și la nivel de inițiative privată.

PSD și ALDE au criticat, bineînțeles, raportul GRECO, comentând atât că datele folosite sunt vechi cât și că analiștii nu sunt bine informați despre moile legi ale justiției. Problema nu e rezistența lor, deja clară, în fața oricăror măsuri care ar putea să afecteze nucleul dur din jurul lui Liviu Dragnea. Problema e că afectează modul în care România interacționează cu statele europene și cu UE și limitează accesul la resurse pe termen mediu, dincolo de orizontul de prezență al actualului guvern sau al actualei majorități din parlament.

Liberalismul lui Tăriceanu îl trădează din nou

E de ceva vreme destul de clar că președintele Senatului, Cășin Popescu Tăriceanu, nu are nici o legătură cu doctrina liberală (pre sau modernă) deși a fost parte a PNL și acum conduce ALDE. Dar e destul de clar că omul politic din el simte nevoia să forțeze separația prin declarațiile despre justiție (dublate de acțiuni). După ce doamna Kovesi a spus că ministrul Justiției ar trebui inveshigat pentru o serie de declarații legate de activitatea DNA, Tăriceanu atacă.

El spune: “Nu mai are nimeni dreptul să emită niciun fel de pârâre pe chestiunile referitoare la justiție, la funcționarea DNA, dânsa s-a supărat și l-a reclamat pe ministru. Sunt absolut siderat.” Mai mult, liderul ALDE sugerează că șefa DNA încearcă să construiască un spațiu de supra-putere în România și o compară cu Vladimir Putin și cu modul în care el conduce Rusia.

Tăriceanu nu înțelege cum funcționează libera exprimare, supra-estimează puterea DNA (pentru că partnerii săi de coaliție se simt amenințați), sub-licitează modul în care Putin abuzează de stat și creează o falsă relație menită să jignească fără vreo urmă de dovadă.

Având în vedere lipsa de atractivitate electorală a ALDE și depedența sa de Partidul Social Democrat declarațiile lui Tăriceanu au sens pe term scurt (dacă PSD nu ajunge la concluzia că e mai ușor fără decât cu el) dar aproape garantează că partidul lui nu va putea niciodată să existe independent.

 

UDMR e curat, merită votat

Dacă e să ne luăm după discuția asta de pe Hotnews UDMR e singurul partid din Rommânia care nu are nici un membru anchetat pe drept de DNA, o organizație plină de oameni foarte curați, care ar trebui să fie lăsați să facă bine în comunitățile lor și să nu mai fie deranjați de organele statului.

Partidul, care a reușit să stea la guvernare destul de mult după ’90, a reușit să își construiască mai degrabă bună, chiar dacă bazinul lor electoral este limitat prin chiar natura organizației. Însă dacă se aliniază la discursul anti-DNA be care se bazează PSD sau ALDE, mai ales pentru a proteja o parte din lideri, are toate șansele să se ducă sub 5%, fie la alegerile de anul ăsta fie la cele din 2020.

Tăriceanu amestecă obstrucția cu umorul prost

Cred că, în secret, Călin Popescu Tăriceanu nu vrea să fie implicat în viața politică din România și că toate declarațiile lui care se duc spre absurd sunt un fel de pledoarii pentru ajutor.

Recent, la Digi 24, el a livrat un banc fără valoarea umoristică și cu o doză de inteligență politică limitată pentru a ataca guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș. iar pe pagina personală de Facebook a apelat la parlamentari să nu mai ia în considerare nici o cerere a DNA până după alegeri.

Călin Popescu Tăriceanu își începe apelul spunând: “Este binecunoscută poziția mea potrivit căreia DNA nu mai slujește demult Justiția, ci, în spatele paravanului luptei necesare și legitime cu corupția, a devenit prea adesea un instrument folosit pentru anihilarea adversarilor politici ai celor care dirijează pe căi oculte activitatea acestei instituții.”

Parte cea mai periculoasă a apelului e că folosește probleme instituționale și eforturi de limitare a impactului DNA făacute chiar de ALDE în colaborare cu PSD și, câteodată, chiar cu PNL, pentru a justifica mai multe amânări și o mai mare limitare a activității instituției.

E un exercițiu de contorsionare politică de care Tăriceanu e probabil mândru și care e clar construit să securizeze votanți pentru alegerile din 11 decembrie, când e clar că ALDE trebuie să ia 5% singur, lucru dificil pentru un partid care lucrează cu moșternirea Voiculescu și e văzut în general ca o anexă a PSD.