Tag: Donald J. Trump

Videogames Can Educate About Violence, Public Needs to Be Educated About Them

Violence is an inescapable element of human existence. Violent crimes, especially those involving firearms, are an inescapable fact of modern life. Videogames are becoming one of the most popular forms of entertainment of those who life this modern life. And there are plenty of people who see a direct link between titles like Call of Duty or The Evil Within and people who pick up a gun and decide to kill.

We can and we should work to reduce their impact and the incidence of violent acts in our societies but we cannot do that by finding scapegoats or by working against entire industries because of links that have not been conclusively proven by science.

The so called Videogame Summit that president Donald J. Trump conducted last week was, as reported by the Washington Post, a solid if limited attempt to see how video games developers and the people who represent their interests can interact with the political establishment in order to maybe reduce the propensity towards violence that exists in society. The meeting might have kicked off with a montage of context free shocking moments from modern titles but it’s a good sign that there was no tone of incrimination that emerged from the main participants.

There are no solid studies that show causation between violence videogames and violence in the real world but there are some, disputed but used by certain groups, showing some correlation between the two. Banning sales of titles and limiting access has already been tried and seems like a non-starter on legal grounds but the ESA, the ESRB and governments can work in order to find a way to make it easier to educate individuals about what they play, how they approach their experiences and monitor how their understanding of the world and even behavior is affected.

Panic and recrimination are not the responses that can solve a crisis but they can help stakeholders find ways to reconcile positions and find new ways to work together. In the case of violent videogames and violent acts the best idea is to educate those who create them, those who market them and those who consume them.

On its own Call of Duty (to use a name that means something even to non-gamers) will not drive someone to acquire a weapon and do something criminal. But the game coupled with conspiracy theories, limited support networks, ideologies that degrade fellow humans, unrestricted access to firepower and other factors can lead to very different and violent outcomes.

The videogame industry cannot on its own work to make sure that every player is grounded and understands that virtual violence should not be translated to the real world. But it can share information and data with the government and other groups to try and make sure that information and education is available to players and that they can make a clear distinction between what they do in Call of Duty and how they go about their lives once their exit their favorite shooter or horror title.

Taste in Industries, Like Music, Seems to Stop Evolving Around 30

This article in The Atlantic manages to correctly diagnose a big problem with the current economic policies (if we can call them that) of Donald J. Trump: they will encourage the development of industries that are no longer crucial to the economy of the United States and will open up the door for democrats to portray themselves as the defenders of those that actually do.

This is the most important paragraph: “Job growth is now driven more by post-industrial occupations, which have more to lose from Trump’s agenda of “deconstructing” government at home and erecting barriers to immigrants and imports from abroad. Health care and education, and government at all levels, would face an employment squeeze from the budget cuts Trump is seeking. Business and professional services, from accounting to architecture, would have benefited from intellectual property protections and greater market access in the pan-Asian trade deal Trump jettisoned and the European deal treading water. Information technology and entertainment companies share those concerns. Travel and tourism firms fear that Trump’s confrontational immigration agenda (particularly his judicially-blocked temporary ban on entry from six Muslim-majority nations) will depress foreign visits to the U.S.”

The interesting thing is that Donald J. Trump, an old president who made money in very traditional industries, seems to be affected by one of the problems that much younger hip people are also having to deal with: our tastes seems to fossilize at some point around 30 and fail to evolve properly after that even if we focus on exposing ourselves to new information and ideas.

There’s plenty of information that this happens with music and that by 35 we start listening to our music rather than the music that’s popular around us and Donald J. Trump might be affected by the same issue as he supports his industries rather than the industries that are contributing the most to the wider economy.

Unfortunately the research into stagnating musical tastes shows that there’s no clear way to push them forward and that’s bad news for those who are expecting the current American administration to evolve in any significant way when it comes to economical outlook and policy.

Obama, Trump, spionajul și dovezile

Donald J. Trump, președinte al Statelor Unite ale Americii, a spus recent pe Twitter că, în timpul campaniei de anul trecut, fostul președinte Obama l-a spionat, probabil ca să încerce să o scoată pe Clinton câștigătoare, chestie care e anormală și trebuie clar să fie investigată. Nici un fel de dovezi nu au fost oferite, Congresul s-a autosesizat și le cere până pe 20 martie.

Sean Spicer, nefericitul care trebuie să scoată castanele retorice ale administrației din foc, a încercat să construiască ceva sens acolo unde el clar nu există. Adică Trump nu îl acuză de fapt pe Obama, ci echipa lui, nu de ascultare propriu-zisă ci de un fel de interferență. Dovezi încă nu sunt, ceea ce e semn rău pentru onoarea și așa pătată a administrației. Sean Spicer are o slujbă ingrată iar Donald nu încearcă să i-o facă mai ușoară.

Marea întrebare e dacă noul președinte (are sub două luni de la inaugurare) poate să lanseze atacuri și neadevăruri pe termen lung fără nici un fel de consecințe sau dacă e nevoie să se mai și oprească. Rămâne de văzut dacă pe la sfârșitul lunii o să fie nevoie să își ceară scuze de la Obama și, mai ales, cum o să facă asta.

Trump’s Cabinet – Governing Goals and the Russian Question

President-elect Donald J. Trump is set to officially take over the position of most powerful politician in the world in a few days and Congress is at the moment engaged in hearings for his Cabinet level appointments, some of which have already drawn a wide range of criticism from the left and even from inside the Republican Party.

Normally the process of selecting and appointing people to the federal administration when a new president is elected is interesting to those outside the United States only when it comes to foreign policy focused positions like Secretary of State or Secretary of Defense, with some auxiliary interest in the intelligence focused positions.

But given the way Donald J. Trump tends to abruptly and clearly present his positions, mostly via Twitter and television appearances, on a wide range of issues, his appointments have taken on a new level of importance because these are the people who will be able to transform his rhetoric into reality outright or to take his words and create more palatable policies around them.

Given the solid majorities that the Republicans have in both Congress and Senate it’s unlikely that any of the Cabinet level appointments will fail to be approved in time for the inauguration but the Democrats, as already seen in the Jeff Sessions interactions, will make their opposition clear and will seek to undermine the legitimacy of the entire administration even at this early stage.

There are two extreme scenarios for the coming few months (most probably the real world will deliver a mix):

– the more extreme elements of the new administration gain the upper hand and, using the political capital that Donald J. Trump has accumulated, move swiftly to repeal Obamacare, even without a replacement, limit immigration and deport as many illegals as possible, slash taxes and impose limits on Social Security while also moving to the right when it comes to social issues;

– the more moderate side of the governing debate wins out, with Republicans in Congress and the Senate unwilling to back major moves that can cost them when elections roll around in 2018, and the administration, despite the statements that will continue to come from the president, is more cautious and focuses on tax reform, which has some bipartisan backing, and on bringing back some industry to the United States, without touching Obamacare, social issues or immigration directly.

Regardless of the short term result of these internal administration debates it’s highly unlikely that we will see a clear position develop when it comes to relationship between the United States and Russia.

James Mattis, the general poised to lead Defense, Michael Flynn, set to become National Security Advisor, Mike Pompeo, the new head of the CIA, Dan Coates, who will coordinate overall intelligence efforts, and Rex Tillerson, the nominee for Secretary of State, will be the figures leading the debate on how to interact with the Vladimir Putin led state, which has been accused by the intelligence community of interfering with the 2016 presidential election process.

There’s plenty of space for Russia and the United States to work together, on issues ranging from anti-terrorism to climate change or long-term nuclear disarmament, with clear benefits for both sides, but they also have conflicting interests when it comes to Syria (with ramifications for the rest of the Middle East), the global economy, the future of the European Union and, in the long term, engagement with China.

It’s unlikely that the first few months will create a clear image of how the two major nuclear powers will interact in the medium to long-term, unless some major and unexpected event forces both of them to take clear sides.

Once the new administration settles in and starts implementing a governing agenda it’s possible to re-evaluate both its internal and external stances and see how they interact with one another and how Russia fits in the bigger picture.

Trump evită orice discuție despre zid sau Obamacare

Donald J. Trump, președinte ales al Statelor Unite ale Americii, a lansat un nou mesaj video care oferă detalii despre măsurile pe care vrea să le ia în prima zi de mandat oficial, și majoritatea presei, inclusiv BBC, comentează decizia sa de a renunța la TPP, marele tratat axat pe comerț care nu e încă ratificat de SUA.

Mai interesant e că noul lider al celei mai puternice țări din lume nu a spus nimic despre marele zid care trebuie să apară la granița cu Mexic sau despre eliminarea Obamacare, două dintre marile promisiuni din timpul campaniei electorale. Republicanul a mai promis că va anunța cuvânt noi numiri pentru cabinet, că va introduce un program de răspuns la atacurile cibernetice împotriva Americii, că va interzice membrilor administrației să devină lobby-iști pentru 5 ani și că va analiza modul în care sunt emise vizele.

Probabil cel mai mare impact o să îl aibă promisiunea că va elimina restricțiile legate de producția de energie, ceea ce nu-i o idee chiar bună având în vedere că 2016 pare să fie cel mai cald an de când există măsurători clare, trecându-l pe 2015 pe locul 2.

Practic Donald J. Trump propune lucruri fără prea mare impact dar care sună bine și nu se atinge de cele mai importante promisiuni făcute, care sunt fie greu fie imposibil de implementat, chiar în condițiile în care controlează și Congresul și Senatul.

Probabil că președintele ales va continua să nu menționeze prea des cuvintele zid, Mexic sau Obamacare prea des în următoarele câteva luni, chiar dacă cei care l-au ales sunt foarte dornici să ler audă.

Cealaltă problemă cu Trump și Facebook

După alegerile din Statele Unite ale Americii și victoria lui Donald J. Trump mulți comentatori și o parte semnificativă a publicului critică Facebook pentru modul în care așa-zisa sa neutralitatea când e vorba de știri a permis unui număr foarte mare de falsități să se propage viral și, potențial, să influențeze rezultatele scrutinului.

Compania a anunțat deja că va implementa noi măsuri prin care să limiteze publicul care este expus la falsități clare, așsa cum în urmă cu câteva luni a decis să limiteze impactul știrilor care sunt clar clickbait.

Dar cred că, în fundal, problema mai mare legată de Facebook are mai mult de-a face cu încrederea noastră și a companiei în știință și măsurare, care deja a fost afectată de victoria lui Donald J. Trump.

Modelele folosite pentru a prevedea alegerile electoratului au avut probleme clare și e nevoie de timp și analiză pentru a vedea dacă ele sunt ușor de eliminat sau dacă e nevoie de o regândire mai largă a întregului domeniu. Oamenii care se ocupă de marketing deja își analizează propriile modele legate de consumatori și alegerile lor.

Facebook a început, tiptil, să admită că are probleme legate de datele legate de afișări și timp petrecut pe pagini și, deși pe moment compania insistă că erorile nu au afectat valoarea financiară a relațiilor cu partenerii, e foarte posibil ca în curând să apară întrebări mai mari legate de întrgul model care susține popularitatea pe rețelele sociale și modul în care indivizii sunt sau nu afectați de ceea ce ele livrează.

Trump, tranziția și enormitatea guvernării

“Make America Great Again” e un foarte bun slogan, parte a strategiei care l-a făcut pe Donald J. Trump noul președinte al Statelor Unite ale Americii, dar cuvintele astea ratează un lucru destul de simplu: SUA e deja o țară foarte mare, din mai multe puncte de vedere.

Bugetul e mare, responsabilitățile interne sunt gigantice, problemele externe care trebuie abordate poate ceva mai mici, economia SUA încă e hotărâtoare pentru evoluția restului lumii. Donald J. Trump trebuie, împreună cu oamenii pe care îi selectează pentru cabinet, să se ocupe de toate lucrurile astea. Problema pe moment e că președintele ales are greutăți când e vorba de ocuparea posturilor.

Candidatul a mers împotriva unei bune bucăți a propriului partid ca să câștige. NYTimes sugerează că un număr mare de foști membrii ai administrației nu sunt interesați de posturi mai degrabă de execuție decât de stabilirea a strategiei. Mike Pence, care e vicepreședinte, pare că nu are resursele să se ocupe cum trebuie și de echipa de tranziție. Aparent chiar și donatorii cei mai importanți nu prea au pe cine să recruteze, lobby-ist sau nu, pentru administrația Trump.

Tocmai pentru că SUA e atât de mare din foarte multe puncte de vedere aparatul birocratic atașsat guvernării e și el masiv și pe alocuri imposibil de eliminat, în pofida declarațiilor bazate în ideologie ale republicanilor. Dacă Donald J. Trump chiar va implementa construcția unui zid și deportarea masivă el o să aibă nevoie de mai mulți oameni, de mai multe resurse, de mai multă birocrație care să le coordoneze.

Întregul efort de reformă, chiar dacă e mai mult decât doar o promisiune de campanie, poate să se piardă în detalii dacă nu există capitalul uman necesar în administrație. Iar primele numiri care par solide, Stephen Bannon și Reince Priebus, combină un reprezentant al alt-right cu un insider cu experiență organizatorică. E destul de clar că Donald J. Trump încearcă să mențină un echilibru dar nu e clar dacă, în general, administrația lui o să fie atragătoare pentru genul de operatori politici, profund republicani sau doar pragmatici, care pot să lucreze eficient cu președintele și să îi transforme ideile în politici și apoi politicile în acțiuni.

Excepționalitate, SUA și voința poporului

Poporul nu există în sine dar există momente, cum sunt alegerile de orice fel, când politicienii sau comentatorii fac apel la această ficțiune pentru a justifica inițiative sau poziții.

După ce Hillary Clinton a pierdut alegerile din Statele Unite ale Americii o parte dintre cei care se așteptau la o victorie democratică au identificat rapid sursa dezamăgirii lor: Colegiul Electoral. Hillary Clinton a câștigat votul popular, sprijinită masiv în statele mari de pe coaste, dar a pierdut alegerile pentru că mai tot ce e între ele (simplific) a fost mai interesat de oferta lui Donald J. Trump.

Diferența dintre votul popular și votul bazat pe Colegiu ridică probleme legate de legitimitate, reprezentare, drepturi ale cetățeanului și respect pentru tradiție. Și mulți cred că rezolvarea e eliminarea complicațiilor pentru a face alegerea populației hotărâtoare.

Există o inițiativă care are sprijin solid care ar lega votul celor din Colegiu de votul popular și probabil că democrații se vor mișca repede în următorii ani pentru a o promova în timp ce republicanii vor încerca tot ce pot ca să o delegitimeze.

Întrebare mai relevantă e în ce măsură e o idee bună să elimini un sistem care are câteva sute de ani de funcționare și de relevanță și dacă nu cumva energiile asociate cu această idee sunt mai bine folosite de democrați/progresive pentru a rezolva probleme mai concrete.

Trump câștigă în America, nesiguranța câștigă în lume

Donald J. Trump, candidatul Partidului Republican, este noul președinte al Statelor Unite ale Americii, reușind să o înfrângă pe Hillary Clinton, reprezentantă a Partidului Democrat, un rezultat neașteptat, pe care nu îl postula nici un agregator de sondaje și care generează nesiguranță majoră atât în SUA cât și în restul lumii.

NYTimes are un grafic relativ simplu dar bine construit care explică cum a reușit omul de afaceri să obțină voturile de care are nevoie, chiar dacă mai sunt lucruri de numărat și o să fie interesant de văzut cam cum evoluează votul popular versus Colegiul Electoral.

E timp pentru mai multe analize și explicații pentru modul în care Donald J. Trump a reușit să mobilizeze electoratul pentru a câștiga președenția dar pe moment nesiguranța pare să fie primul rezultat al alegerii sale (trebuie menționat că republicanii au reușit să păstreze un avantaj solid și în Senat și în Congres).

Bursele nu sunt fericite cu ascensiunea lui Donald J. Trump, dolarul scade, aurul crește, un număr semnificativ de oameni se simt excluși și chiar amenințați, o lume întreagă nu știe exact ce e retorică la candidatul republican și ce intenționează să facă în realitate.

Postul de președinte îi oferă capital politic dar nu libertate totală și o să fie interesant de văzut în ce măsură responsabilitatea și puterea îl vor tempera sau îl vor face să creadă că poate transforma în realitate tot ce a fost până acum simplu discurs.

Deciziile importante din următoarele luni sunt legate de membrii cabintului pe care Donald J. Trump îi va alege, modul în care se va poziționa față de Obama sau inițiativele pe care o să le anunța ca fundamentale pentru cei patru ani de președenție.

Dacă e să ne luam după campanie America lui Trump este una cu imigrație limitată, drepturi mai puține pentru diferite minorități, taxe semnificativ mai mici, o atitudine izolaționistă, mai mult interes pentru afaceri, o Curte Supremă conservatoare și o tendință de a privi orice interacțiune dintr-o perspectivă de om de afaceri care caută un deal atrăgător.

E puțin probabil ca această întreagă viziune să devină realitate dar Donald J. Trump are potențialul să fie unul dintre cei mai ciudați președinți ai Statelor Unite ale Americii.

A, si mare parte din oamenii care lucrează cu modele statistice și cu sondaje de opinie au de explicat niște lucruri și de construit unele ceva mai eficiente.

America votează – indirect, imperativ, fracturat

Cetățenii din Statele Unite ale Americii vor alege în cam 24 de ore un nou președinte, cu aproximativ 200 de milioane de oameni așteptați să își ofere votul pentru fie Donald J. Trump, candidatul Partidului Republican, sau Hillary Clinton, candidata Partidului Democrat.

Campania a fost una dură. Dezbaterile au fost lipsite de prea multă informație și dominate de scandaluri asociate cu fiecare dintre cei doi și cu atacuri la persoană. FBI-ul a încercat să livreze o surpriză pe ultima sută de metri. Amândoi candidații sunt profund nepopulari, societatea americană pare mai clivată ca oricând, guvernarea în sine pare o problemă îndepărtată.

În ziua alegerilor e o idee bună să aruncăm o privire și la modul în care este ales președintele Statelor Unite ale Americii, printr-un proces care poate să pară profund nedemocratic pentru un român sau un european obșnuit mai degrabă cu tradiția franceză. Fiecare stat din SUA primește un număr reprezentativ de delegați către un Colegiu Electoral iar candidatul care câștigă alegerile în fiecare dintre state primește automat votul lor. 538 de delegați sunt în joc iar cel care devine președinte trebuie să își asigure cel puțin 270 dintre ei. Acest sistem, care are o solidă pagină pe Wikipedia, se bazează pe fragmentarea în statele componente a SUA, mandate imperative, vot indirect și fracturare socială, câteva concepte care în sine par profund nedemocratice.

E drept că, în general, votul populației este reflectat în Colegiul Electoral (excepțiile sunt rare și adesea legate și de o masivă implicare a sistemului de justiție) și că împărțirea în republicani și democrați a majorității votanților creează o implicare în proces care adesea lipsește în alte democrații, dar SUA pare să rateze esența de dragul tradiției și al fragmentării puterilor.

Dar, în pofida spectacolului ciudat al câștigării de state individuale, în pofida inegalitații dintre ele și a problemelor legate de structurarea mandatelor în Colegiul Electoral, SUA are un proces electoral viu, care atrage cetățeanul, care cere implicare și partizanat, care încurajează donarea de timp sau bani și care conduce la formarea de grupuri bine definite care caută candidați, le influențează ideile și le structurează abordările.

În cam 24 de ore vom cunoaște identitatea noului președinte al Statelor Unite ale Americii. Rațional cred că Hillary Clinton o să câștige, devenind prima femeie care ocupă poziția, dar nici Donald J. Trump nu ar fi chiar o surpriză totală.