Tăriceanu amestecă obstrucția cu umorul prost

Cred că, în secret, Călin Popescu Tăriceanu nu vrea să fie implicat în viața politică din România și că toate declarațiile lui care se duc spre absurd sunt un fel de pledoarii pentru ajutor.

Recent, la Digi 24, el a livrat un banc fără valoarea umoristică și cu o doză de inteligență politică limitată pentru a ataca guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș. iar pe pagina personală de Facebook a apelat la parlamentari să nu mai ia în considerare nici o cerere a DNA până după alegeri.

Călin Popescu Tăriceanu își începe apelul spunând: “Este binecunoscută poziția mea potrivit căreia DNA nu mai slujește demult Justiția, ci, în spatele paravanului luptei necesare și legitime cu corupția, a devenit prea adesea un instrument folosit pentru anihilarea adversarilor politici ai celor care dirijează pe căi oculte activitatea acestei instituții.”

Parte cea mai periculoasă a apelului e că folosește probleme instituționale și eforturi de limitare a impactului DNA făacute chiar de ALDE în colaborare cu PSD și, câteodată, chiar cu PNL, pentru a justifica mai multe amânări și o mai mare limitare a activității instituției.

E un exercițiu de contorsionare politică de care Tăriceanu e probabil mândru și care e clar construit să securizeze votanți pentru alegerile din 11 decembrie, când e clar că ALDE trebuie să ia 5% singur, lucru dificil pentru un partid care lucrează cu moșternirea Voiculescu și e văzut în general ca o anexă a PSD.

Dragnea, prezența la parlamentare și obsesia sterilă legată de dată

Liviu Dragnea, președintele Partidului Social Democrat, continuă să fie preocupat de data alegerilor parlamentare și crede că ea are capacitatea să influențeze prezența cetățenilor la vot dar nu și rezultatele finale.

Dintr-o declarație citată de Hotnews rezultă că PSD e sigur că o să câștige scrutinul, indiferent dacă are loc pe 27 noiembrie, 4 decembrie sau 11 decembrie, dar simte că o dată mai apropiată de finalul anului e semn că organizatorii, adică guvernul Cioloș, favorizează liberalii.

Dragnea amestecă, într-un mod din nou nu foarte rațional, teme foarte diferite și idei care au sens cu unele care ies din sfera discursului politic inteligent.

Președintele PSD are dreptate când spune că data alegerilor poate să influențeze prezența dar se pare că relevant pentru un alegător este interestul pe care îl dezvoltă și că cineva care e decis să voteze o va face chiar dacă trebuie să se înfrunte cu ploaie, tentația vacanței sau ninsoare.

Dragnea sugerează și că PSD vrea o prezență mare la vot dar de fapt mai toate partidele din Ronânia sunt mai degrabă avantajate când numărul de voturi exprimate este mic, deoarece asta face alegerile mai previzibile și permite ca rezultatele să fie mai degrabă decise de cei loiali fiecărei formațiuni, ceea ce le permite și investiții mai mici în spațiul de campanie.

Dacă liderul de partid chiar vrea să lege guvernul Cioloș de Partidul Național Liberal și să folosească această conexiune ca temă de campanie e mai ușor să o facă le nivel de idei sau chiar interacțiuni personale decât sugerând că o dată a alegerilor în decembrie va face jocul PNL.

Dragnea nu e un foarte bun comunicator când e vorba de politică și pare să își aleagă temele fără vrea multă analiză prealabilă. E probabil o idee bună să renunțe la toate declarațiile despre data alegerilor și să vorbească mai mult despre propriul partid, planurile sale de guvernare și politica de alianțe.