guvernare – Dumitrescu Andrei

Fifor nu trebuie să demisioneze, Fifor trebuie să explice umil

Domnul Fifor, ministru al apărării în guvernul format de Partidul Social Democrat, a comis o gafă spunând că la Deveselu Statele Unite au (iar Romănia știe că au) rachete balistice. Acolo trebuie să fie, de fapt, doar rachete care teoretic pot să intercepteze rachete balistice, protejând SUA și aliații de posibile lansări făacute de Iran sau de grupuri teroriste, teoretic (practic sistemul poate să intercepteze și lansări din Rusia dar numărul lor e atât de mare încât nu prea are rost să fie folosit așa). Problema cu declarația lui Fifor e că asta e exact teza promovată de Rusia pentru a ataca sistemul de la Deveselu și pentru a introduce măsuri provocatoare la adresa României și a NATO.

Ministrul a retractat și explicat relativ repede dar opoziția, de la Partidul Național Liberal la Partidul Mișcarea Populară și Uniunea Salvați România, l-au criticat și i-au cerut demisia. Ceea ce e normal. Dar la fel de normal e și ca membrul PSD să își păstreze funcția, dar doar dacă reușește să ofere explicații mai clare și mai umile despre greșeala făcută.

News.ro permite oricărui cetățean interesat să vadă declarația despre balistice făcută pentru Antena 3 și retractarea ei, dintr-un dialog cu Digi24. E destul de clar din cele două paragrafe că Fifor știe că e o problemă legată de viteza interviului și de limitările sale de comunicare dar preferă să transfere responsabilitatea către cei care interpretează declarația sa.

Fifor nu trebuie să demisioneze după o astfel de delcrație ratată dar trebuie să accepte responsabilitatea pentru propriile acte și să dezolte o doză decentă de umilitate (care cam lipsește tuturor politicienilor români). Cu siguranță el și consilierii lui de comunicare pot să explice de ce a spus “rachete balistice” și ce încerca de fapt să transmită. Mai mult el poate să facă din baza de la Deveselu un motiv de a explica de ce ea există, cum încearcă Rusia să manipuleze discursul public legat de ea, de ce România beneficiază de pe urma ei și de pe urma conexiunii pe care o creează cu Statele Unite și cu NATO.

Una dintre marile probleme ale PSD, dacă ignorăm cruciada de scăpare a lui Dragnea și incapacitatea politică a guvernelor sale, este mândria masivă a membrilor săi marcanți, care îi î,mpiedică să comunice cu o bună partea din public și să admită că unele greșeli sunt umane și că ele pot să fie reparate cu muncă și atenția la viitor.

La ce e bun un consilier local? PSD zice că la adus oameni

Partidul Social Democrat s-a hotărât să facă un miting sâmbătă de la ora 20 în Piața Victoriei. Nu e foarte clar motivul, care variază, în funcție de cine e întrebat, de la apărarea premierului Dăncilă la apărarea statului de drept la atacare celor care subminează programul PSD pentru România. Până aici nimic greșit, dacă partidul poate și vrea e liber să organizeze manifestații care să îi implice liderii și susținătorii.

Partea ciudată, spre greșită și exploatativă, începe când diverșii lideri explică cum se va desfășura și organiza acest eveniment. Bogdan Toader, liderul de la PSD Prahova, e citat de News.ro explicând că: “Avem 551 de consilieri locali. Dacă vine fiecare consilier local cu 10 persoane, care cred eu că ar trebui să fie în stare să le strângă, că dacă nu e în stare să strângă zece persoane înseamnă că nu are ce căuta ca şi consilier local, înseamnă 5.500 de oameni. ”

Mitingul e național, legat de statul de drept sau alte lucruri care țin de performanța și încrederea la nivel de România a PSD, dar responsabilitatea de recrutare a membrilor participanți (care nu pot să fie doar din București pentru că ar fi prea puțini) e a consilierilor locali, care au normă. E destul de clar că munca lor de aducere a cetățenilor la autocare o să se bazeze pe presiune, nu pe entuziasmul acestora (dacă el ar exista PSD ar trebui doar să spună când și unde a manifestația și să aștepte să vină oamenii). Consilierii probabil trebuie și să supravegheze oamenii recrutați. E clar că asta nu are nici o legătură cu motivele pentru care ei au fost aleși, fie în Prahova fie în alte județe.

Bogdan Toader explică și mecanismul complicat de plată, direct de către PSD, a transpoftului până la București (pentru că entuziasmul membrilor de partid nu le permite să se ocupe singuri de treaba asta) dar și că în seara de sâmbătă nu se va organiza un miting și la Ploiești. Motivul nu e clar dar probabil toți cei care ar putea să fie mobilizați sunt la București, imbrăcați regulamentar în alb, fluturând stegulețe, scandând lozinci, fericiți că sunt dovada vie a valorii consilierilor locali care i-au recrutat.

PSD, Firea, micro-managementul și târgul de Crăciun

Partidul Social Democrat, chiar dacă e ocupat cu guvernarea și cu munca în Parlament legată de cel puțin 2 mari inițiative legislative, are aparent timp să decidă unde se organizează târguri de Crăciun.

Dan Mihalache, primarul sectorului 1, este citat de Adevărul explicând că primarul general trebuia sprijinit de PSD pentru că partidul hotărâse că e cazul să ocupe Piața Victoriei în decembrie. Declarația nu face decât să confirme cele mai mari temeri ale manifestanților care au folosit spațiul ca să protesteze.

Problema mai mare e însă că cel mai mare partid din România are timp și energie să se ocupe cu lucrurile aparent triviale, chiar dacă e clar că pierde la capitolul relații publice și antagonizează o bună bucată din public.

Inițial Gabriela Firea declarase că Inspectoratul Școlar al Municipiului București îi ceruse să organizeze târgul de Crăciun din Piața Victoriei. Aparent și instituția asta are destulă putere ca să decidă ce și cum trebuie să facă primarul general.

E destul de clar că PSD trebuie să își controleze mai atent primarii și alți reprezentanți publici, dacă chiar vrea să mențină iluzia că deciziile doamnei Firea sunt mai degrabă legate de binele public decât de interesele partidului.

Sau poate e o idee mai bună ca social democrații să clarifice faptul că nu le plac manifestanții și că li se pare o idee bună să ocupe Piața Victoriei, acceptând că sinceritatea o să deranjeze doar segmentul de votanți care era oricum aliniat împotriva lor.

Trump, tranziția și enormitatea guvernării

“Make America Great Again” e un foarte bun slogan, parte a strategiei care l-a făcut pe Donald J. Trump noul președinte al Statelor Unite ale Americii, dar cuvintele astea ratează un lucru destul de simplu: SUA e deja o țară foarte mare, din mai multe puncte de vedere.

Bugetul e mare, responsabilitățile interne sunt gigantice, problemele externe care trebuie abordate poate ceva mai mici, economia SUA încă e hotărâtoare pentru evoluția restului lumii. Donald J. Trump trebuie, împreună cu oamenii pe care îi selectează pentru cabinet, să se ocupe de toate lucrurile astea. Problema pe moment e că președintele ales are greutăți când e vorba de ocuparea posturilor.

Candidatul a mers împotriva unei bune bucăți a propriului partid ca să câștige. NYTimes sugerează că un număr mare de foști membrii ai administrației nu sunt interesați de posturi mai degrabă de execuție decât de stabilirea a strategiei. Mike Pence, care e vicepreședinte, pare că nu are resursele să se ocupe cum trebuie și de echipa de tranziție. Aparent chiar și donatorii cei mai importanți nu prea au pe cine să recruteze, lobby-ist sau nu, pentru administrația Trump.

Tocmai pentru că SUA e atât de mare din foarte multe puncte de vedere aparatul birocratic atașsat guvernării e și el masiv și pe alocuri imposibil de eliminat, în pofida declarațiilor bazate în ideologie ale republicanilor. Dacă Donald J. Trump chiar va implementa construcția unui zid și deportarea masivă el o să aibă nevoie de mai mulți oameni, de mai multe resurse, de mai multă birocrație care să le coordoneze.

Întregul efort de reformă, chiar dacă e mai mult decât doar o promisiune de campanie, poate să se piardă în detalii dacă nu există capitalul uman necesar în administrație. Iar primele numiri care par solide, Stephen Bannon și Reince Priebus, combină un reprezentant al alt-right cu un insider cu experiență organizatorică. E destul de clar că Donald J. Trump încearcă să mențină un echilibru dar nu e clar dacă, în general, administrația lui o să fie atragătoare pentru genul de operatori politici, profund republicani sau doar pragmatici, care pot să lucreze eficient cu președintele și să îi transforme ideile în politici și apoi politicile în acțiuni.

America votează – indirect, imperativ, fracturat

Cetățenii din Statele Unite ale Americii vor alege în cam 24 de ore un nou președinte, cu aproximativ 200 de milioane de oameni așteptați să își ofere votul pentru fie Donald J. Trump, candidatul Partidului Republican, sau Hillary Clinton, candidata Partidului Democrat.

Campania a fost una dură. Dezbaterile au fost lipsite de prea multă informație și dominate de scandaluri asociate cu fiecare dintre cei doi și cu atacuri la persoană. FBI-ul a încercat să livreze o surpriză pe ultima sută de metri. Amândoi candidații sunt profund nepopulari, societatea americană pare mai clivată ca oricând, guvernarea în sine pare o problemă îndepărtată.

În ziua alegerilor e o idee bună să aruncăm o privire și la modul în care este ales președintele Statelor Unite ale Americii, printr-un proces care poate să pară profund nedemocratic pentru un român sau un european obșnuit mai degrabă cu tradiția franceză. Fiecare stat din SUA primește un număr reprezentativ de delegați către un Colegiu Electoral iar candidatul care câștigă alegerile în fiecare dintre state primește automat votul lor. 538 de delegați sunt în joc iar cel care devine președinte trebuie să își asigure cel puțin 270 dintre ei. Acest sistem, care are o solidă pagină pe Wikipedia, se bazează pe fragmentarea în statele componente a SUA, mandate imperative, vot indirect și fracturare socială, câteva concepte care în sine par profund nedemocratice.

E drept că, în general, votul populației este reflectat în Colegiul Electoral (excepțiile sunt rare și adesea legate și de o masivă implicare a sistemului de justiție) și că împărțirea în republicani și democrați a majorității votanților creează o implicare în proces care adesea lipsește în alte democrații, dar SUA pare să rateze esența de dragul tradiției și al fragmentării puterilor.

Dar, în pofida spectacolului ciudat al câștigării de state individuale, în pofida inegalitații dintre ele și a problemelor legate de structurarea mandatelor în Colegiul Electoral, SUA are un proces electoral viu, care atrage cetățeanul, care cere implicare și partizanat, care încurajează donarea de timp sau bani și care conduce la formarea de grupuri bine definite care caută candidați, le influențează ideile și le structurează abordările.

În cam 24 de ore vom cunoaște identitatea noului președinte al Statelor Unite ale Americii. Rațional cred că Hillary Clinton o să câștige, devenind prima femeie care ocupă poziția, dar nici Donald J. Trump nu ar fi chiar o surpriză totală.