Excepționalitate, SUA și voința poporului

Poporul nu există în sine dar există momente, cum sunt alegerile de orice fel, când politicienii sau comentatorii fac apel la această ficțiune pentru a justifica inițiative sau poziții.

După ce Hillary Clinton a pierdut alegerile din Statele Unite ale Americii o parte dintre cei care se așteptau la o victorie democratică au identificat rapid sursa dezamăgirii lor: Colegiul Electoral. Hillary Clinton a câștigat votul popular, sprijinită masiv în statele mari de pe coaste, dar a pierdut alegerile pentru că mai tot ce e între ele (simplific) a fost mai interesat de oferta lui Donald J. Trump.

Diferența dintre votul popular și votul bazat pe Colegiu ridică probleme legate de legitimitate, reprezentare, drepturi ale cetățeanului și respect pentru tradiție. Și mulți cred că rezolvarea e eliminarea complicațiilor pentru a face alegerea populației hotărâtoare.

Există o inițiativă care are sprijin solid care ar lega votul celor din Colegiu de votul popular și probabil că democrații se vor mișca repede în următorii ani pentru a o promova în timp ce republicanii vor încerca tot ce pot ca să o delegitimeze.

Întrebare mai relevantă e în ce măsură e o idee bună să elimini un sistem care are câteva sute de ani de funcționare și de relevanță și dacă nu cumva energiile asociate cu această idee sunt mai bine folosite de democrați/progresive pentru a rezolva probleme mai concrete.

Trump câștigă în America, nesiguranța câștigă în lume

Donald J. Trump, candidatul Partidului Republican, este noul președinte al Statelor Unite ale Americii, reușind să o înfrângă pe Hillary Clinton, reprezentantă a Partidului Democrat, un rezultat neașteptat, pe care nu îl postula nici un agregator de sondaje și care generează nesiguranță majoră atât în SUA cât și în restul lumii.

NYTimes are un grafic relativ simplu dar bine construit care explică cum a reușit omul de afaceri să obțină voturile de care are nevoie, chiar dacă mai sunt lucruri de numărat și o să fie interesant de văzut cam cum evoluează votul popular versus Colegiul Electoral.

E timp pentru mai multe analize și explicații pentru modul în care Donald J. Trump a reușit să mobilizeze electoratul pentru a câștiga președenția dar pe moment nesiguranța pare să fie primul rezultat al alegerii sale (trebuie menționat că republicanii au reușit să păstreze un avantaj solid și în Senat și în Congres).

Bursele nu sunt fericite cu ascensiunea lui Donald J. Trump, dolarul scade, aurul crește, un număr semnificativ de oameni se simt excluși și chiar amenințați, o lume întreagă nu știe exact ce e retorică la candidatul republican și ce intenționează să facă în realitate.

Postul de președinte îi oferă capital politic dar nu libertate totală și o să fie interesant de văzut în ce măsură responsabilitatea și puterea îl vor tempera sau îl vor face să creadă că poate transforma în realitate tot ce a fost până acum simplu discurs.

Deciziile importante din următoarele luni sunt legate de membrii cabintului pe care Donald J. Trump îi va alege, modul în care se va poziționa față de Obama sau inițiativele pe care o să le anunța ca fundamentale pentru cei patru ani de președenție.

Dacă e să ne luam după campanie America lui Trump este una cu imigrație limitată, drepturi mai puține pentru diferite minorități, taxe semnificativ mai mici, o atitudine izolaționistă, mai mult interes pentru afaceri, o Curte Supremă conservatoare și o tendință de a privi orice interacțiune dintr-o perspectivă de om de afaceri care caută un deal atrăgător.

E puțin probabil ca această întreagă viziune să devină realitate dar Donald J. Trump are potențialul să fie unul dintre cei mai ciudați președinți ai Statelor Unite ale Americii.

A, si mare parte din oamenii care lucrează cu modele statistice și cu sondaje de opinie au de explicat niște lucruri și de construit unele ceva mai eficiente.

America votează – indirect, imperativ, fracturat

Cetățenii din Statele Unite ale Americii vor alege în cam 24 de ore un nou președinte, cu aproximativ 200 de milioane de oameni așteptați să își ofere votul pentru fie Donald J. Trump, candidatul Partidului Republican, sau Hillary Clinton, candidata Partidului Democrat.

Campania a fost una dură. Dezbaterile au fost lipsite de prea multă informație și dominate de scandaluri asociate cu fiecare dintre cei doi și cu atacuri la persoană. FBI-ul a încercat să livreze o surpriză pe ultima sută de metri. Amândoi candidații sunt profund nepopulari, societatea americană pare mai clivată ca oricând, guvernarea în sine pare o problemă îndepărtată.

În ziua alegerilor e o idee bună să aruncăm o privire și la modul în care este ales președintele Statelor Unite ale Americii, printr-un proces care poate să pară profund nedemocratic pentru un român sau un european obșnuit mai degrabă cu tradiția franceză. Fiecare stat din SUA primește un număr reprezentativ de delegați către un Colegiu Electoral iar candidatul care câștigă alegerile în fiecare dintre state primește automat votul lor. 538 de delegați sunt în joc iar cel care devine președinte trebuie să își asigure cel puțin 270 dintre ei. Acest sistem, care are o solidă pagină pe Wikipedia, se bazează pe fragmentarea în statele componente a SUA, mandate imperative, vot indirect și fracturare socială, câteva concepte care în sine par profund nedemocratice.

E drept că, în general, votul populației este reflectat în Colegiul Electoral (excepțiile sunt rare și adesea legate și de o masivă implicare a sistemului de justiție) și că împărțirea în republicani și democrați a majorității votanților creează o implicare în proces care adesea lipsește în alte democrații, dar SUA pare să rateze esența de dragul tradiției și al fragmentării puterilor.

Dar, în pofida spectacolului ciudat al câștigării de state individuale, în pofida inegalitații dintre ele și a problemelor legate de structurarea mandatelor în Colegiul Electoral, SUA are un proces electoral viu, care atrage cetățeanul, care cere implicare și partizanat, care încurajează donarea de timp sau bani și care conduce la formarea de grupuri bine definite care caută candidați, le influențează ideile și le structurează abordările.

În cam 24 de ore vom cunoaște identitatea noului președinte al Statelor Unite ale Americii. Rațional cred că Hillary Clinton o să câștige, devenind prima femeie care ocupă poziția, dar nici Donald J. Trump nu ar fi chiar o surpriză totală.

Clinton, e-mail-uri suspecte și suava implicare politică a FBI-ului

Cu 11 zile înainte de alegerile pentru președenția Statelor Unite ale Americii FBI-ul anunța că redeschide investigația legată de modul în care Hillary Clinton și-a folosit server-ul de e-mail privat și de conținutul mesajelor care au trecut prin el. Cu 2 zile înainte de alegeri aceiași agenție federală admite că nu există nici o informație nouă care să justifice continuarea investigației și că nu sunt informații care să justifice acuzarea candidatei democratice.

Între timp FBI-ul a fost acuzat de implicare politică nepotrivită, republicanii s-au mișcat repede și bine, Donald J. Trump s-a apropiat în sondajele naționale iar democrații au hotărât că James Comey, șeful de la FBI, a implicat agenția mai mult decât e nevoie în lupta electorală.

Hillary Clinton va câștiga, foarte probabil, alegerile din SUA dar întrebarea legată de acest incident rămâne relevantă indiferent de rezultat: în ce măsură poate/trebuie o agenție federală independentă să se implice în procesul electoral?

Candidatul democrat nu a fost efectiv pusă sub acuzare dar pentru republicani informațiile venite de la FBI au fost un mod prilej ca să se comporte ca și cum ea a fost deja judecată și condamnată. Situația legată de e-mail-uri e suficient de complicată ca să nu fie ușor de explicat în timpul campaniei pentru alegătorului mediu. Mai mult, un segment important din cadrul partidului democrat tinde să își exprime neîncrderea în FBI ca instituție și insistă ca Comey să fie înlocuit de Clinton.

Dacă Hillary câștigă alegerile și chiar schimbă conducerea FBI-ului e asta răzbunare politică sau pur efort de eficientizare? Are sens că preliminariile unei investigații să fie făcute publice, chiar de directorul FBI, atunci când e destul de clar că rezultatul lor e irelevant dincolo de campania electorală? În ce măsură e o idee bună să amestecăm alegerile libere, în România sau în SUA, cu eforturile justiției legate de un candidat sau altul?

Clinton și Trump, între raman și framling în prima dezbatere electorală

Una dintre seriile science fiction care mi-au definit copulăria este trilogia Ender scrisă de Orson Scott Card, începută cu prost ecranizatul Jocul lui Ender și continuată cu Vorbitor în Numele Morților și Xenocid (toate trei traduse în limba română), iar unul dintre cele mai fascinante idei folosite de autorul american este ierarhia excluderii.

Concepte ca “utlanning”, “framling” și “raman” mi-au venit imediat în minte în timp ce urmăream prima dezbatere televizată dintre Hillary Clinton și Donald J. Trump, cei doi candidați ai partidelor majore din Statele Unite ale Americii pentru președenția celei mai puternice națiuni din lume.

Ideile lui Orson Scott Card se referă la modul în care percepem umanitatea în cei din jurul nostru iar după cele mai mult de 90 de minute de răspunsuri și discuții de aseară nici unul dintre ei nu pare să fie ceea ce noi, alegătorii medii, înțelegem ca “utlanning”.

În cadrul ierarhiei excluderii conceptul, câteodată tradus direct ca “otherlander”, se referă la acel străin pe care îl considerăm uman și de pe aceiași planetă dar la care vedem diferențe clare legate de faptul că trăiește în alt oraș, într-o altă cultură.

Aceștia sunt oamenii cu care putem să legăm relații directe de prietenie, cei cu care putem să construim intercțiuni bazate pe încredere și atât pentru Clinton cât și pentru Trump a fost greu să proiecteze accesibilitate, empatie și capacitate de a interacționa natural cu cetățeanul care sprijină sistemul democratic din SUA.

În timpul primei dezbateri atâat candidatul republican cât și cel democrat par mai degrabă să penduleze între “framling”, străinul uman pe care îl recunoaștem ca uman dar care vine de pe altă planetă, și “raman”, străinul dintr-o rasă diferită dar cu care comunicarea este posibilă, chiar dacă dificilă din cauza diferențelor de gândire.

Pregătirea pentru dezbatere a lui Clinton și Trump le-a oferit celor doi informațiile, planurile și reflexele necesare ca să își promoveze ideile despre președenția SUA, adesea fără a lua pre mult în seamă întrebările puse de moderatorul Lester Holt, de la NBC.

Dar aceleași atu-uri de natură politică îi fac pe cei doi să pară departe de ceea ce noi considerăm umanitate, politicieni care folosesc limbajul doar în folosul propriei imagini și propriilor planuri de viitor, fără vreun interes real de a interacționa cu cetățeanul și cu preocupările sale.

Hillary Clinton a zâmbit, adesea puțin superior, în momente în care seriozitatea ar fi servit-o mai bine; a avut probleme când a fost vorba de server-ul ei de e-mail și de unele poziții legate de NAFTA și de poziționarea față de președintele Obama; a teoretizat prea mult când răspunsuri directe și simple ar fi ajutat-o mai mult.

Donald J. Trump a fost de multe ori aproape incoerent, interesat doar de fraze pregătite dinainte sau de atacuri la persoană mai degrabă decât de argumente; mimica feței și gesturile au trădat adesea dezinteresul; multe dintre subiectele abordate au fost tratate superficial iar multe argumente folosite sunt falsități clare, ca de exemplu poziția legată de certificatul de naștere al președintelui Obama.

Au fost momente în timpul acestei prime dezbateri electorale pentru președenția Statelor Unite ale Americii când ambii candidați au folosit cifre și argumente raționale, inteligibile pentru întregul public, pentru a își susține ideile și planurile, dar ele au fost rare.

Adesea confruntarea ne-a arătat un Clinton și un Trump alienați, distanțați de propria umanitate, de multe ori incapabili să comunice și să empatizeze cu alegătorii democratici din România, SUA sau de oriunde altundeva.

În această primă dezbatere Hillary pare să fie mai aproape de “framling” în timp ce Donald pare să se îndrepte spre “raman”, dar până la alegerile din noiembrie mai sunt două alte dezbateri și multe zile de campanie care le vor oferi ocazia să își redefinească umanitatea și să încerce să se prezinte ca utlanning.

Ierarhia excluderii din Vorbitor în Numele Morților mai are o categorie: “varelse”, acel străin cu care comunicarea este imposibilă și cu care singurul mod de interacțiune este conflictul violent și total.

Din ce în ce mai mulți cetățeni privesc puterea și politicienii cu neîncredere crescândă și chiar cu ostilitate și e de datoria ambelor categorii să găsească moduri noi de a comunica pentru a garanta că fiecare categorie rămîne convinsă de umanitatea și de viabilitatea sistemului politic în care co-există.

Trump nu instigă deținătorii de arme să o atace pe Clinton

Donald Trump, candidatul partidului republican pentru funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii, a spus o frază care a fost preluată de mulți comentatori și jurnaliști ca un îndemn pentru deținătorii de arme de a acționa pentru a se asigura că rivala sa, Hillary Clinton, nu reușește să câștige în noiembrie.

Fraza, altfel tare încurcată și ușor tâmpă, folosită în timpul unui discurs a fost: “Hillary wants to abolish, essentially abolish the Second Amendment. By the way, and if she gets to pick her judges, nothing you can do, folks. But the Second Amendment people, maybe there is, I don’t know.”

Cei care o sprijină pe Hillary sau sunt fani ai Partidului Democrat văd aici o amenințare directă ca un deținător de armă să atenteze la viața candidatului, republicanii și potențialii votanți ai lui Trump spun că e o glumă care nu a prins la public sau un îndemn la organizare și acțiune politică pașnică.

Sunt destul de sigur că Trump nu vrea ca cineva să o atace pe doamna Clinton, indiferent de cuvintele pe care le folosește, iar explicația e destul de simplă: candidatul republican vrea să câștige, să arate procentele sale uriașe, să dovedească cât de bun e când e vorba de strategie politică. Un atac asupra candidatului republican nu ar face decât să îi limiteze viitoarea victorie și sâ ridice semne de întrebare legate de triumful său.

Problema pentru republicani e că, așa cum se vede în fraza de mai sus, The Donald nu e foarte coerent și pare mai interesat de exprimare unor fluxuri de conștiință și nu de citirea unor planuri coerente de guvernare construite de strategi ai GOP.

Donald Trump, dacă ar avea sprijinul întrgului Partid Republican și ar avea disciplina necesară să folosească inteligent resursele sale, ar avea șanse reale să devină următorul președinte al Statelor Unite ale Americii. Problema lui e că nu știe cum să își țină gura și cum să lucreze cu uneltele clasice ale politicii mai degrabă decât să dea liber tuturor gândurilor relativ fără sens care îi trec prin cap.

Pe moment Hillary Clinton are un avans de cam 5-6 puncte în sondajele de opinie, Real Clear Politics, 538 și Upshot au mai multe detalii.