libertate – Dumitrescu Andrei

Klaus Iohannis a declarat public că nu va accepta nominalizarea unei persoane urmărite sau condamnate penal pentru funcția de prim-ministru al României după alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de sprijinul pe care acesta îl are în Parlament.

Afirmația continuă o serie de intervenții prin care președintele încearcă să promoveze Partidul Național Liberal ca singura alternativă relevantă la Partidul Social Democrat și vine după ce el a sugerat și că e gata să îl desemneze pe Dacian Cioloș premier dacă el reușește să se integreze în sistemul politic.

Reacția lui Liviu Dragnea, liderul PSD și probabilul candidate la funcția de prim-ministru al partidului, a fost previzibilă și dură. Frazele folosite de el și de Iohannis sunt destul de clare și de dure.

Poziția președintelui României, dacă ignorăm pentru moment utilitatea ei politică, este bine ancorată în moralitate și subliniază incompatibilitatea dintre o condamnare penală și funcția de șef al executivului unei țări.

Răspunsul lui Dragnea, ingorând lipsa de respect pentru președenție ca instituție, se bazează pe legalitatea ca evoluție a moralității în spațiul politic și argumentează că nu există o limitare în lege legată de ocupantul poziției de prim-ministru.

Fiecare cetățean trebuie să își pună câteva întrebări simple: e mai importantă moralitatea sau legalitatea pentru un sistem politic? Are românie nevoie de un prim-ministru care există mai ales în spațiul politic sau de unul care servește ca un exemplu de umanitate? Putem să limităm drepturile unui cetățean și în ce măsură poate președintele să impună unilateral una?

Din punctul meu de vedere responsabilitatea numirii unor candidați pentru funcția de prim-ministru fără probleme legale revine partidelor și președintele ar trebui să își rezerve un drept de a respinge o nominalizare pe care o consideră nepotrivită în măsura în care încearcă în același timp să transfere această judecată morală în sistemul legal.

Afirmația lui Iohannis este utilă pentru PNL din punct de vedere politic pentru că subliniază problemele pe care le are PSD-ul, dar alianța dintre președinte și partidul care îl sprijină nu poate să ignore incidentul recent legat de Blaga, care subminează astfel de poziții bazate pe moralitate.

PSD ar trebui să fie ceva mai rezervat în a răspunde unor astfel de atacuri și cred că cea mai bună mișcare a social-democraților e să afirme că Liviu Dragnea nu e interesat de funcția de prim-ministru și să nominalizeze o altă persoană, fără bagaj legal, care să elimine această vulnerabilitate a partidului.

Am publicat un articol în Republica iar textul care urmează reprezintă o versiune ceva mai lemnoasă și analitică.

Liviu Dragnea e unul dintre puținii politicieni care, într-un moment de tensiune, recunoaște că principalul lui scop pe termen scurt este să rămînă liber, chiar dacă trebuie să prezinte cetățenilor o falsă alegere și să acționeze împotriva intereselor Partidului Social Democrat pe care îl conduce.

Cel mai surprinzător lucru legat de declarația de luni de la DNA a lui Liviu Dragnea este sinceritatea cu care abordează subiecte sensibile ca viitorul său politic și strategia pentru parlamentare a formațiunii pe care o conduce.

El opune pâinea cea bună, alimentarea cu apă și școala cu cătușele, denunțul și dosarul, sugerând poziția de pe care PSD vrea să abordeze următoarele luni, probabil incluzând perioada de campanie pentru alegerile parlamentare.

Dar declarația include mai mult decât aceast îndemn la alegere și o privire de ansamblu ne arată cât de greu este pentru un politician să separe problemele personale de viziunea mai largă asupra societății din care face parte și pe care o influențtează prin acțiuni și cuvinte

Sinceritatea liderului PSD ne permite câteva observații despre modul în care el percepe politica și influențtează evoluția propriului partid.

1) Liviu Dragnea gândește pe termen scurt, se teme și e mai interesat de propria persoană decât de partid. Declarația sa afirmă explicit că are toate șansele să rămână liber până la alegerile parlamentare, când prin acapararea guvernării partidul îi va oferi ocazia să își rezolve problemele de natură legală.

El uită că PSD-ul este cel mai important partid al României în acest moment și că interesele sale nu pot să fie subsumate celor personale.

La fel gravă este legătura creată între prezumtiva câștigare a alegerilor parlamentare și prezența sa în fruntea partidului. Social democrații sunt deja presați deja să explice de ce sunt conduși de un condamnat cu suspendare și sarcina lor devine mai dificilă dacă el arată clar că vrea să câștige puterea ca să nu mai fie amenințat de justiție.

2) Liviu Dragnea percepe și pariază pe o separare între bună guvernare locală și luptă împotriva corupției. În viziunea lui există grupuri de cetățeni care se axează fie pe una fie pe cealtaltă atuci când decid să voteze și această dihotomie e una care a marcat și va marca piața electorală din România.

Falia nu există în realitate, votantul le vrea pe amândouă pentru a putea să își satisfacă așteptările, la nivel politic și social, atât din punct de vedere practic cât și etic. Când una dintre cele două lipsește cetățeanul va încerca să echilibreze balanța (e o simplificare dar nici un partid nu promite doar una dintre opțiuni, chiar dacă unele merg spre extreme pentru a atrage electoratul).

PSD beneficiază de pe urma perceputei incompatibilități dar dacă va încerca să își structureze campania din toamnă în jurul acestei idei se va expune la critici, mai ales dacă primarii pe care tocmai i-a câștigat nu vor putea să livreze rapid bună guvernare locală.

Partidul lui Liviu Dragnea ar beneficia de pe urma unei strategii care pune accentul pe livrarea ambelor tipuri de bunuri sociale și politice, cu accentul pe echilibru și nu pe excludere.

3) Președintele de partid își pune formațiunea într-o poziție delicată la nivel național. Dacă PSD preia guvernarea înainte de alegeri este forțat să guverneze bine, peste media ultimilor ani, și în același timp să limiteze lupta anticorupție, care se bucură în general de o imagine bună, atât intern cât și extern.

Dacă PSD rămâne în opoziție trebuie să demonstreze răul făcut de eforturile DNA și să accepte că trebuie să îi sprijine pe proprii membrii care sunt puși sub acuzare sau condamnați, cum este Dragnea.

Ambele variante forțează partidul să comunice și să acționeze reactiv, lăsând alți actori politici să formuleze și să promoveze idei noi, care ar putea să aibă mai mult succes pe piața electorală.

4) Liviu Dragnea, și prin extensie PSD-ul, nu pot să renunțe la obsesia pentru Traian Băsescu. Fostul președinte al României este acum o figură marginală dar referendumul ratat de demitere a fost un eveniment traumatizant și social democrații nu știu cum să îl facă uitat.

Principalii rivali din toamnă sunt însă Partidul National Liberal și, probabil, Uniunea Salvați România iar social democrații trebuie să își concentreze atenția pe ideile și acțiunile lor mai degrabă decât pe cele ale președintelui Partidul Mișcarea Populară.

5) Politica promovată de Dragnea (dar nu numai, liderii altor partide sunt vinovați de aceiași optică paguboasă) rămâne foarte personală, axată pe indivizi și pe acțiunile lor. Alegerile, justiția, buna guvernare, corupția, orice altă preocupare sau așteptare a cetățeanului sunt importante doar dacă servesc politicienii și intereselor lor.

Tag: libertate

“Am toate şansele să rămân liber” – sinceritate, teamă și obsesie la Liviu Dragnea