Chris Froome, tricoul galben și câștigurile marginale care domină Turul Franței

Froome și proba preferată
Chris Froome în timpul probei de contratimp

Acum mai bine de o săptămână Chris Froome, de la echipa Sky, a primit tricoul galben de câștigător al clasamentului general din Turul Franței înconjurat de o superbă seară pariziană, mulțumindu-le co-echipierilor și personalului tehnic care i-au făcut posibilă victoria.

Le Tour din 2016 a fost o cursă ușor confuză când e vorba de principalii favoriți iar discursul lui Froome a subliniat impactul major de pe care elemente ulor de ignorat l-au avut asupra rezultatului final.

Liderul echipei Sky a reușit să se afirma prima dată nu pe o cățărare dură ci pe coborâre, reușind să adopte o poziție aerodinamică la care a adăugat un efort bine dozat pentru a obține o victorie la Bagneres de Luchon, care i-a oferit și un avantaj de vreo 30 de secunde în clasamentul general.

Parcă pentru a arăta rivalilor că trebuie să se teamă de el tot timpul Froome a evadat apoi într-o etapă destul de plată dar afectată de vânt și a reușit să colaboreze bine cu Peter Sagan pentru a mai lua 12 secunde avans.

Cele două etape de contratimp, nici una dintre ele complet plată, i-au dat lui Chris Froome două ocazii să se distanțeze de rivalii săi și nici unul dintre ei nu a reușit apoi să îl amenințe pe munte.

Partea interesantă a Turului de anul aceasta e că nimeni nu a reușit să lanseze un atac cu adevărat puternic pe una dintre marile cățărări și să distanțeze total de ceilalți favoriți, ba mai mult nimeni nu a încercat foarte tare iar cei care au testat plutonul au terminat mai degrabă în spatele liderilor de echipă.

Sky a știut perfect când să controleze cursa și când să permită altor echipe să încerce să facă același lucru iar tendința celor puternici de a își proteja liderii a permis unui număr mare de evadări să ajungă la final în timp ce favoriții, cu co-echipieri relativ proaspeți în jurul lor, nu au avut nevoie să se lupte foarte mult.

Nairo Quintana de la Movistar e probabil cea mai mare dezamăgire a Turului Franței, în pofida faptului că a terminat pe 3, pentru că nu a reușit să pună probleme reale nici când drumul a devenit foarte abrupt, teritoriu unde ar trebui să îi fie superior lui Froome, iar Romain Bardet, în pofida prestației bune din ultima săptămână, nu pare să fie suficient de puternic pentru a lupta pentru galben.

2016 e expresia cea mai clară a filozofiei de “marginal gains“, tradusă poate cel mai bine ca “avantaje periferice”, care stă la baza viziunii propuse de Sky pentru ciclism, cu schimbări mici legate de technologie, obiceiuri și strategie care pot să ofere avantajul necesar pentru a genera victorii mari.

Victoria lui Froome a fost oarecum ușurată și de decizia comisarilor de a îi da același timp ca al rivalilor după incidentul de pe Ventoux, când liderul Sky, Richie Porte și Bauke Mollema au căzut din cauza unui accident care a implicat spectatorii și o motocicletă. Probabil că englezul ar fi luat galbenul în Paris chiar dacă pierdea acolo un minut sau mai mult dar poate că restul competiției ar fi fost ceva mai interesant.