Obama, Trump, spionajul și dovezile

Donald J. Trump, președinte al Statelor Unite ale Americii, a spus recent pe Twitter că, în timpul campaniei de anul trecut, fostul președinte Obama l-a spionat, probabil ca să încerce să o scoată pe Clinton câștigătoare, chestie care e anormală și trebuie clar să fie investigată. Nici un fel de dovezi nu au fost oferite, Congresul s-a autosesizat și le cere până pe 20 martie.

Sean Spicer, nefericitul care trebuie să scoată castanele retorice ale administrației din foc, a încercat să construiască ceva sens acolo unde el clar nu există. Adică Trump nu îl acuză de fapt pe Obama, ci echipa lui, nu de ascultare propriu-zisă ci de un fel de interferență. Dovezi încă nu sunt, ceea ce e semn rău pentru onoarea și așa pătată a administrației. Sean Spicer are o slujbă ingrată iar Donald nu încearcă să i-o facă mai ușoară.

Marea întrebare e dacă noul președinte (are sub două luni de la inaugurare) poate să lanseze atacuri și neadevăruri pe termen lung fără nici un fel de consecințe sau dacă e nevoie să se mai și oprească. Rămâne de văzut dacă pe la sfârșitul lunii o să fie nevoie să își ceară scuze de la Obama și, mai ales, cum o să facă asta.

Trump, tranziția și enormitatea guvernării

“Make America Great Again” e un foarte bun slogan, parte a strategiei care l-a făcut pe Donald J. Trump noul președinte al Statelor Unite ale Americii, dar cuvintele astea ratează un lucru destul de simplu: SUA e deja o țară foarte mare, din mai multe puncte de vedere.

Bugetul e mare, responsabilitățile interne sunt gigantice, problemele externe care trebuie abordate poate ceva mai mici, economia SUA încă e hotărâtoare pentru evoluția restului lumii. Donald J. Trump trebuie, împreună cu oamenii pe care îi selectează pentru cabinet, să se ocupe de toate lucrurile astea. Problema pe moment e că președintele ales are greutăți când e vorba de ocuparea posturilor.

Candidatul a mers împotriva unei bune bucăți a propriului partid ca să câștige. NYTimes sugerează că un număr mare de foști membrii ai administrației nu sunt interesați de posturi mai degrabă de execuție decât de stabilirea a strategiei. Mike Pence, care e vicepreședinte, pare că nu are resursele să se ocupe cum trebuie și de echipa de tranziție. Aparent chiar și donatorii cei mai importanți nu prea au pe cine să recruteze, lobby-ist sau nu, pentru administrația Trump.

Tocmai pentru că SUA e atât de mare din foarte multe puncte de vedere aparatul birocratic atașsat guvernării e și el masiv și pe alocuri imposibil de eliminat, în pofida declarațiilor bazate în ideologie ale republicanilor. Dacă Donald J. Trump chiar va implementa construcția unui zid și deportarea masivă el o să aibă nevoie de mai mulți oameni, de mai multe resurse, de mai multă birocrație care să le coordoneze.

Întregul efort de reformă, chiar dacă e mai mult decât doar o promisiune de campanie, poate să se piardă în detalii dacă nu există capitalul uman necesar în administrație. Iar primele numiri care par solide, Stephen Bannon și Reince Priebus, combină un reprezentant al alt-right cu un insider cu experiență organizatorică. E destul de clar că Donald J. Trump încearcă să mențină un echilibru dar nu e clar dacă, în general, administrația lui o să fie atragătoare pentru genul de operatori politici, profund republicani sau doar pragmatici, care pot să lucreze eficient cu președintele și să îi transforme ideile în politici și apoi politicile în acțiuni.