Parlament – Dumitrescu Andrei

Cine respectă un Parlament care nu respectă legea?

Discursul legat de schimbarea codurilor penale (dar nu numai) folosit de liderii și membrii Partidului Social Democrat (și anexa ALDE) este ancorat în ideea puterii legislative asociate exclusiv cu Parlamentul și în ideea că celelalte instituții și reprezentanții lor datorează legislativului un grad mare de respect.

După votul final din Camera Deputaților legat de modificarea Codului Penal au apărut informații clare că trei dintre deputați, Ioan Sorin Roman și Matei Suciu de la PSD dar și Steluța Cătăniciu de la ALDE, nu mai trebuiau să fie membrii după ce ANI a constatat incompatibilități asociate cu mandatul lor. În ciuda cererii de cererilor agenției și a presiunii făcute de UE prin MCV cei trei au rămas în Parlament și au continuat să voteze legi, printre care și Codul Penal.

Parlamentul României, controlat de PSD și de ALDE, a refuzat să respecte legile și autoritatea unei alte instituții a statului și să acționeze pentru a elimina trei deputați incompatibili (sunt și trei senatori în aceiași situație). Camera Deputaților este condusă de Liviu Dragnea, șeful PSD care beneficiază de pe urma schimbărilor legate de abuzul în serviciu din noul Cod Penal. Dar același Parlament, condus de liderul PSD și de Călin Popescu Tăriceanu, insistă că propria sa autoritate trebuie respectată și că declarație legată de legitimitatea lui este un atac împotriva voinței electoratului.

În democrație instituția parlamentului este importanta pentru că reprezintă cetățeanul care votează (chiar dacă imperfect) dar chiar dezbaterea și legiferarea lentă care o caracterizează înseamnă că ea trebuie să delege executivului atribuții și să accepte modul în care alte instituții își exercită puterea (atât timp cât nu există abuzuri).

ANI, deși atacată la nivel de discurs și ignorată de politicieni, este o instituție legitimă și necesară iar deciziile ei trebuie respectate de Parlament. Până nu se întâmplă acest lucru legitimitatea legislativului scade iar acțiunile sale pot să fie contestate la nivel juridic, nu doar politic.

Președintele nu poate să atace Constituția, poate să își schimbe nivelul de implicare

Dacian Cioloș, fost prim-ministru și lider al Mișcării România Împreună, se aliniază ideii că președintele Klaus Iohannis trebuie să acționeze clar împotriva deciziei recente a Curții Constituționale, care îl obligă să emită un decret de revocare al procurorului șef al DNA.

News.ro îl citează spunând că președintele trebuie să riște și că el reprezintă o ultima baricadă stând în fața unei majorități politice conduse de Partidul Social Democrat care își depășește mandatul primit prin alegeri.

Cioloș e destul de inteligent încăt să nu îi ceară lui Iohannis să nu emită decretul sau să găsească o altă cale clară de a nu executa revocarea cerută de ministrul Justiției dar abordează ideea că un referendum poate să fie o cale bună de a întări lupta împotriva corupției și de a limita acțiunile PSD-ului.

E drept că președintele României, chiar dacă lipsit de foarte multă putere politică bine definită, poate să fie un simbol eficient, cu capacitate de agregare a unei majorități și de educare a cetățenilor. Chiar dacă el poate să încerce să folosească și referendumul acest mijloc de consultare populară tinde să fie ignorat de cei care au fost aleși în Parlament atunci când nu servește intereselor lor.

Iohannis, în pofida reputației sale de comunicare lent și limitat, poate să se angajeze, clar și rapid, într-un efort de comunicare a problemelor, legate de corupție și de efectele ei asupra partidelor politice, prin care să creeze interes și să aducă informație la nivelul alegătorilor, țindind o schimbare clară de majoritate parlamentară pe termen scurt sau mediu. Mai mult, el poate să ajute PNL, USR și alte formațiuni mai mici să își prezinte propriile mesaje, chiar dacă nu vrea să le promoveze direct agenda politică.

Curtea Constituțională a acționat în favoarea PSD dar în lipsa unei modalități clare de a rezista în fața partizanatului ei actorii politici care nu sunt de acord cu decizia trebuie să inoveze și să dea dovadă de inteligență ca să poată schimba ceva.

Raportul GRECO e semn că UE își pierde încrederea în România

România a intrat greu în Uniunea Europeana dar are deja 10 ani de prezență și cam e cazul să devenim capabili să influențăm politicile organizației europene dar și să folosim eficient fondurile comune. Din păcate GRECO, legat de Consiliul European și cu o bună reputație în statele cele mai importante ale UE, spune că atât parlamentul cât și guvernul nu au reușit să îmbunătățtească capacitatea de luptă împotriva corupției (problema care nu se rezolvă dar care poate să fie controlată).

Hotnews oferă o imagine mai clară a observațiilor și a recomandărilor iar ideea centrală pare să fie că România se distanțează încet de bunele practici ale Uniunii Europene și că, treptat, pierde încrederea limitată de care beneficia. Asta va însemna, pe termen scurt și mediu, mai puțină influență și mai puțini bani pe care putem să îi folosim, atât instituțional cât și la nivel de inițiative privată.

PSD și ALDE au criticat, bineînțeles, raportul GRECO, comentând atât că datele folosite sunt vechi cât și că analiștii nu sunt bine informați despre moile legi ale justiției. Problema nu e rezistența lor, deja clară, în fața oricăror măsuri care ar putea să afecteze nucleul dur din jurul lui Liviu Dragnea. Problema e că afectează modul în care România interacționează cu statele europene și cu UE și limitează accesul la resurse pe termen mediu, dincolo de orizontul de prezență al actualului guvern sau al actualei majorități din parlament.

Justiția, Parlamentul și referendumul din Marea Britania

BBC are un bun rezumat al modului în care justiția, mai precis cea mai înaltă curte a Marii Britanii, e chemată să decidă dacă e nevoie de implicarea Parlamentului pentru ca guvernul să poată să declanșeze ieșirea din Uniunea Europeană.

E un perfect exemplu de complexitate ridicată și în creștere a democrației, chiar și într-o țară care regină, pentru că ridică niște foarte clare probleme ale sistemului: cine decide? E grupul de cetățeni care vine la referendum mai important decât grupul de oameni aleși să le reprezinte interesele? E justiția capabilă să decidă relevant care dintre cele două centre de putere e mai relevant? E nevoie de un alt mod de a construi deciziile, care combină reprezentanții aleși democratic și consultarea populară și are un mecanism inclus pentru rezolvarea de dispute?

Campanie fără politicieni, fără idei, fără miză

Teoretic România e în campanie electorală pentru alegerile parlamentare de mai bine de 10 zile. Principalele partide par mulțumite să joace puțin teatru televizat, să arunce câteva imagini în spațiul public și să mimeze lupta, sperând că electoratul deja decis o să livreze rezultate predictibile la alegerile din 11 decembrie.

Partidul Social Democrat se bazează pe solida lui organizare teritorială și mai degrabă limitează declarațiile liderilor săi, ceea ce e o idee bună având în vedere tendința lor de a genera sprijin pentru opozanții lor (a se vedea recentul exemplu cu Liviu Dragnea și fraudarea alegerilor prin soft). Partidul Național Liberal nu are idei noi dar, mai grav, nu știe să facă altceva decât să reacționeze, sperând că asocierea cu Cioloș o să îi ofere popularitate. ALDE e doar o anexă a PSD iar PMP îl promovează pe Traian Băsescu pentru că nu are alternativă, dar fostul președinte e un personaj prea complicat ca să aducă victoria.

Uniunea Salvați România e făcută prea din scurt ca să fie sigură de rezultate și are probleme de orientare ideologică și de oganizare dar măcar încearcă să găsească figuri noi și idei noi care să mobilizeze segmentele tradițional dezinteresate de politică. UDMR e mulțumit să muncească pentru clasicele 5% și apoi să vadă cu cine poate să lucreze.

Dezbaterile de la televiziune și cele de la radioul public sunt fie plictisitoare, cu candidați adesea incapabili să se exprime sau care oferă doar platitudinile partidului pe care îl reprezintă, fie insultătoare, dominate de insulte, acuzații și lipsă generală de respect. Prezența publică a partidelor e limitată. În social media campania e ceva mai animată dar impactul acestui spațiu o să fie probabil relativ limitat pe 11 decembrie.

Practic cetățeanul care vrea să voteze informat e cel care trebuie să caute detalii, programe (limitate cum sunt ele), biografii de candidați. Asta duce, aproape inevitabil, la o prezență mică la vot. Iar PSD și PNL sunt probabil destul de satisfăcute de faptul că investiția lor e limitată și rezultatele relativ ușor de prevăzut. PMP, ALDE (în măsura în care nu e doar anexă), UDMR și USR sunt cele care trebuie să aducă oameni la vot, noi sau înainte sprijinitori de alte partide, ca să își atingă obiectivele.

Poate că o să avem o campanie ceva mai bună în ultimele două săptămâni dar cred că până pe 11 decembrie o să găsim noi motive să fim dezamăgiți de spațiul politic din România și să criticâm în avans rezultatele alegerilor parlamentare, orice vor fi ele.

Cine e poporul când e vorba de Brexit?

Guvernul din UK s-ar putea să fie obligat să treacă prin Parlament conceptul și procesul asociat cu Brexit, ieșirea din Uniunea Europeană a țării, zice BBC, după o decizie judecătorească, deși ea mai poate să fie atacată până la finalul anului.

Lăsând la o parte detaliile legate de proces și de interesele reprezentate de fiecare parte întrebarea care stă la baza întregii discuții este: cum se exprimă cetățeanul într-o democrație modernă?

Votanții din UK au aprobat Brexit printr-un referendum, la limită, exprimându-și direct opinia dar tot ei au ales un Parlament, care e considerat ca fiind semnificativ mai pro-EU decât populația. Atât alegerile pentru Parlament cât și referendumul sunt considerate legale și, tehnic, e imposibil de spus care dintre ele e mai “puternică” în situația în care pozițiile sunt diferite.

Probabil că reprezentanții aleși ar ceda în fața părerii exprimate prin referendum dacă Brexit ar fi suspus la vot dar mai degrabă ca să nu creeze o criză politică și să elimine nesiguranța care poate afecta economia UK în următorii ani.

Pe de altă parte poate că nu e o idee rea ca laburiștii și liberalii să încerce să folosească Parlamentul ca un bastion pro-EU și să ofere un plan prin care un al doilea referendum să fie organizat și să beneficieze de informații mai solide decât primul.

Prezența lui Cioloș în Parlament dă startul campaniei electorale

Discursul pe date economice al premierului Dacian Cioloș din Parlament pare să fie momentul ales de forțele politice reprezentate acolo pentru a da startul campaniei electorale, chiar dacă oficial mai e destul până la perioada dedicată explicit prezentării ofertei înainte de alegerile din 11 decembrie.

Hotnews are un live text destul de exhaustiv legat de principalele declarații ale lui Cioloș, reacțiile oferite de Dragnea de la PSD, Gorghiu de la PNL și Popescu Tăriceanu de la ALDE, și la final un drept la repică al premierului.

Actualul lider al guvernului a încercat să ofere informațiile legate de starea economiei pe care Parlamentul le-a solicitat și a avut o prezentare relativ neutră și foarte puțin politică inițial, deși e clar că la final a simțit nevoia să răspundă unor atacuri venite de la PSD și a plasat câteva ironii cu țintă foarte clară.

Pe de altă parte PSD și ALDE se poziționează clar ca partid de opoziție în acest moment, clamând în același timp continuitate cu guvernul condus de Victor Ponta, ale cărui realizări sunt aproape mai importante pentru Dragnea decât sunt ratările actualului executiv. E destul de clar că teza principalî a social democraților e că românii nu o duc mai bine datorită lui Cioloș și, puțin paradoxal, orice posibilă stare de mai bine e legată de fostul guvern, nu de cel actual.

PNL încearcă să își afirme propria identitate atacând PSD-ul și fosta sa guvernare, fără a arăta un entuziasm extrem pentru realizările actualului executiv, încercând să inducă ideea că e gata să preia și să extindă toate elementele pozitive dacă câștigă alegerile parlamentare.

Deși discursul a fost despre economie reacțiile de la PSD și PNL sunt mai degrabă legate de identitate, de folosirea limbii române, de modul în care e percepută guvernarea Ponta și de posibilele schimbări pe care Cioloș le mai poate introduce până au loc alegerile.

Poate că moțiunea de cenzură a lui Dragnea nu-i o idee rea

Liviu Dragnea, președintele Partidului Social Democrat, a făcut din nou referință la o posibilă moțiune de cenzură, care ar putea să apară undeva în următoarea lună și ar duce la căderea guvernului Cioloș și la instalarea unui nou executiv, probabil dominat de PSD și de forțele politice care pun umărul la moțiune, până la alegerile parlamentare din, probabil, decembrie.

E destul de clar că Dragnea nu are motive foarte clare și că genul ăsta de mișcare tactică ar putea să genereze ceva probleme destul de mari pentru instigatori, de la faptul că, în caz de reușită, trebuie să împartă niște posturi pentru o perioadă scurtă de timp și trebuie să organizeze scrutinul în sine.

Dar poate că nu e o idee proastă pentru conceptul de reformă administrativă și de schimbare reprezentat de guvernul Cioloș ca moțiunea de cenzură să devină o realitate.

Prezentarea, discuțiile și votul asociat cu ea ar da voie “tehnocraților” să își prezinte ideile și măsurile luate mai clar de cât au făcut-o până acum și să construiască un clar contrast cu partidele, în frunte cu PSD, care rezistă cel mai aprig în fața ideii de schimbare.

Ieșirea din spațiul administrativ ar permite și unora dintre miniștrii implicați, cei care deja au purtat deja discuții contradictorii cu o serie de oameni politici, să devină mai prezenți în spațiul public și să mobilizeze o parte a alegătorilor pentru alegerile parlamentare ce vin.

Dacă privim spațiul politic din perspectiva unui clivaj între pro și contra unei mișcări de reformă administrativă dublată de efort anti-corupție, o moțiune de cenzură care trece de Parlament este o mișcare tactică care poate să funcționeze pentru PSD și aliații săi pe termen scurt dar care are toate șansele să le genereze probleme pe termen mediu, mai ales dacă vine la pachet cu atacuri la adresa tehnocraților și măsurilor luate de ei.