Partidul Social Democrat – Dumitrescu Andrei

gROwth nu mai e o idee prostă, e o piramida Ponzi a statului

gROwth (numele rămâne tâmp dar contează mai puțin și e cel mai puțin ofensator element) părea un program bazat pe o idee bună (asigurarea unor fonduri pentru copiii României) dar prost implementat (condiții neclare, aport limitat al statului) de actualul guvern (dominat în continuare de PSD +ALDE și de oamenii lor cu gândire limitată). Am discutat pe larg ce e bun la idee și de ce e rău implementat în gROwth.

Din păcate situația e chiar mai gravă și orice om care are copii și se gândește să contribuie trebuie oprit de prieteni, familie, chiar și străini cu ceva mai multă informație. Normele de aplicare, citate de Edupedu, arată clar că gROwth e doar un mod, parșiv și cinic, prin care guvernul condus de Liviu Dragnea caută să obțină rapid fonduri de la români, probabil pentru a acoperi ceva găuri de natură bugetară pentru 2019.

Eugen Teodorovici, “geniul” din spațiul financiar al guvernului, a semnat un document care arată că toate fondurile asociate cu economisirea se duc la Trezoreria sectorului 1 (nu e clar de ce) dar într-un singur cont, RO17TREZ701460101XXXXXXX. Numele, prenumele și CNP-ul de pe ordinele de plată sunt folosite ca să diferențieze sumele asociate cu diferiți copii. Banii pot să fie folosiți de stat cam cum vrea după ce au ajuns în cont și nimeni nu prea poate să ceară socoteală până ce copilul cu care sumele sunt asociate nu ajunge la 18 ani.

Dobânda de 3%, potențial decentă, și contribuția de 600 de lei pe an a statului (pentru cei care depun 1.200 de lei în 12 luni), sunt adăugate pentru fiecare copul tot după 18 ani. Statul ia bani acum, face cam ce vrea cu ei 18 ani, după care se obligă să ofere o sumă, fără garanții și modalități clare de control. Schemă Ponzi de la un capăt la altul și nu e nici măcar una făcută cu ceva imaginație.

Așa că e cazul ca cetățeanul care are idee despre menvra guvernului PSD să fie atent și să discute despre gROwth și mizeria asociată cu el cu orice părinte sau bunic care pare interesat de concept.

Politică fără dialog și compromis nu se poate

Viorica Dăncilă, prim-ministru al României, și Klaus Iohannis, președintele României, sunt incapabili de dialog și compromis. Responsabilitatea nu e doar a lor personală, instituțiile pe care le conduc sunt profund implicate, dar cele două personalități în sine reprezintă clar imposibilitatea de a te angaja în acțiuni politice relevante în absența unor interacțiuni relevante și constructive.

Premierul refuză să meargă la Cotroceni, președintele suspendă CSAT, miniștrii și consilierii celor doi nu încearcă să găsească moduri clare și simple de a rezolva problema instituțională a rectificării bugetare. News.ro are o sinteză destul de clară a situației. La limită președintele are o motivație mai bună (nevoia de a păstra intacte bugetele asociate cu instituții legate de siguranța națională) pentru refuzul de a oferi avizul CSAT decât are guvernul pentru a treece peste acesta (faptul că instituțiile nu pot să funcționeze fără adoptarea sa).

Atât Partidul Social Democrat (plus anexa ALDE) cât și opoziția, mai ales Partidul Național Liberal și Uniunea Salvați România, pot să câștige capital politic explicând de ce acțiunile unei dintre părți sunt sau nu corecte. Dar problema reală e imposibilitatea de a acționa politic pe termen mediu și lung dacă instituțiile sunt incapabile să dialogheze.

Guvernul încalcă prevederi legale ca să nu fie nevoie să interacționeze cu Iohannis la nivel de instituție. Președintele folosește pîrghiile sale tot mai limitate pentru a încerca să manevreze politic. Fiecare dintre cele două părți pierde la nivel de imagine publică și credibilitate și, mai grav, cetățeanul are tot mai puțină încredere reală în procesul politic și în impactul său pozitiv.

E normal și necesar ca actori politici cu scopuri diferite să acționeze pentru a își impune interesele și programele dar toți cei implicați în proces trebuie să găsească un spațiu comun minim, care să le permită să vorbească despre posibilități și să imagineze un compromis care să le permite să își atingă (parțial) obiectivele și să evolueze în interiorul sistemului politic, mai degrabp decât în afara lui. Fără dialog și interacțiune România devine o țară a lipsei de respect pentru instituții și a acțiunii politice arbitrare.

Tudorel Toader, încrederea și absurdul

Tudorel Toader, ministru al justiției susținut de Partidul Social Democrat, crede că procurorul general nu trebuie să ofere asigurări că ancheta legată de evenimentele din 10 august este desfășurată cu obiectivitate. Această valoare, alături de celeritate și altele, este parte a oricărui efort al justiției, pentru cel care coordonează eforturile ministerului de profil în România.

Fraza citată de News.ro e interesantă pentru că apare ca reacție a unei întrebări legată de alt subiect (prezența unui procuror militar la protestul de pe 10 august) și reiese din contest că e un mijloc pentru Toader de a evita să ofere un răspuns fără să facă asta direct. Evaziunea devine unul dintre principalele atribute ale guvernului construit de PSD (a se vedea cum Carmen Dan, recent, dar și alți miniștrii evită să accepte întrebări sau oferă răspunsuri care nu au legătură cu ce vrea publicul să afle).

Dacă am trăi într-o lume perfectă ministrul justiției ar avea dreptate, tot ce face un procuror trebuie să fie perfect obiectiv și să ducă la aflarea adevărului și la un efort eficient al justiției. Din păcate (dar și din fericire) nu trăim într-o lume perfectă iar în România acestei instituții importante ale statului, ca jandarmeria și poliția, s-au decredibilizat prin acțiunile lor și au creat un spațiu de îndoială legat de întregul proces de justiție (care oricum are probleme de imagine pe termen lung).

Tudorel Toader, ca ministru al justiției, poate să construiască o lungă și absurdă discuție legată de valoarea obiectivității în spațiul conceptual și aplicarea ei în realitatea fiecărei anchete a unui procuror. Dar timpul lui e mai bine folosit în încercarea de a oferi credibilitate eforturilor legate de justiție. Dar evaziunea și spiritul contrarian al declarațiilor recente (mai ales legate de orice subiect conectat cu manifestațiile din 10 august) sugerează că pentru Toader e mai important să sprijine linia oficială a PSD decât să se asigure că domeniul de care se ocupă tinde mai degrabă despre obiectivitate decât spre partid.

Inocența PSD-istă a doamnei Antonescu și lipsa ei de putere

Ecaterina Andronescu, senator și fost ministru din partea Partidului Social Democrat, crede că e momentul ca Liviu Dragnea să nu mai fie liderul partidului și ca social-democrații să se reformeze și să livreze un guvern coerent și eficient.

Scrisoarea ei deschisă, la care nimeni din conducerea PSD nu a reacționat relevant, e aproape înduioșătoare prin inoncența ei politică, mai ales din partea unui om politic care interacționează cu actuala conducere a partidului, chiar dacă nu are o bază politică solidă. Practic doamna Andronescu cere unui partid care în ultimii 2 ani a abuzat de putere și nu a dat nici un semn de inteligență politică să se reformeze rapid și să schimbe un lider care a făcut tot ce poate să își consolidere intern scaunul.

Ecaterina Andronescu adaugă, conform News.ro, o schiță pentru viitor: “Să venim în cel mai scurt timp cu un Prim-ministru şi un guvern PSD de super profesionişti şi să guvernăm ţara, iar partidul are suficienţi specialişti pentru un asemenea guvern. Pentru binele României şi pentru binele PSD-ului, preşedintele partidului trebuie să facă un pas în spate, să dea dovadă de responsabilitate şi maturitate şi să facă un act de mare curaj şi demnitate politică şi să se retragă din fruntea partidului.”

În calitate de fost ministru al educației senatoarea trebuie să știe destul de clar că PSD nu prea are rezerva asta de profesioniști și de capacitate de administrare, mai ales după jocul de-a guvernul practicat de Dragnea. Mai mult devine tot mai clar că social-democrații fie ies din partid, fie se raliează grupului aflat acum la putere. Dizidența în partid nu mai pare să fie o variantă posibilă, ceea ce înseamnă că scrisori ca ale doamnei Andronescu sunt un bun exercițiu de imagine dar au șanse tot mai mici să schimbe ceva real.

Aș vrea ca un astfel de demers să ducă la o mișcare rapidă în PSD de schimbare a conducerii și de modificare a modului de lucru al partidului. Dar căderea lui Dragnea probabil o să vină din exterior nu din interior.

Carmen Dan și libertatea de a înjura în public

Carmen Dan, ministru de interne din partea Partidului Social Democrat, crede că dacă președintele Klaus Iohannis declară că poliția a acționat greșit în cazul cetățeanului cu plăcuțele de înmatriculare MUIEPSD el trebuie și să rostească fraza în fața publicului, ca acesta să fie sigur de sinceritatea poziției sale.

G4Media adaugă un număr de alte declarații făcute de liderul social-democrat la România TV, printre care acestă încercare confuză de arăta că președintele e prea implicat în viața cetății: “Atât timp cât ministrul de Interne a avut o atitudine rezervată şi nu s-a implicat în actiunea poliţiei, aceeaşi atitudine ar fi trebuit să o aibă și el. Nu văd declaraţia decât cu referire la acea situaţie, pentru că l-aş ruga să dea exemple de români ridicaţi de Poliţie. Cred că s-a referit la acea situaţie şi am văzut un mesaj vulgar pe plăcuţe de înmatriculare. Probabil că aceasta este conduita pe care preşedintele trebuie să o promoveze.”

În acest moment cetățeanul cu plăcuțele anti-PSD o să fie exonerat, Poliția Română a admis că a acționat greșit, publicul e deranjat de modul în care autoritățile au lucrat cu toată situația. Nimeni nu și-a dat demisia, nimeni nu a acceptat responsabilitatea clară pentru transfirmarea unui organism responsabil pentru ordinea publică într-un apendice al PSD, doamna Dan nu a clarificat cum se va asigura, ca ministru de interne, că ceva asemănător nu se va întâmpla în viitor.

Președintele Klaus Iohannis, în calitate de om politic ales de o majoritate a votanților, a exprimat o îngrijorare împărtășită de un număr mare de cetățeni și a explicat cum situația curentă poate să fie îmbunătățită. Cu siguranță el a încercat să folosească politic incidentul dar a făcut-o într-un mod relativ inteligent și lipsit de confuzia doamnei Carmen Dan.

Toată tevatura asociată cu MUIEPSD e un bun exemplu de comunicare ineficientă a partidului social-democrat, generată în principal de nivelul de trufie asociat cu liderii săi. Incapacitatea lor de a admite greșeli și de a acționa pentru a le limita impactul reduce încrederea în partid și capacitatea lor de a lucra eficient în spațiul de administrație/guvernare.

Fifor nu trebuie să demisioneze, Fifor trebuie să explice umil

Domnul Fifor, ministru al apărării în guvernul format de Partidul Social Democrat, a comis o gafă spunând că la Deveselu Statele Unite au (iar Romănia știe că au) rachete balistice. Acolo trebuie să fie, de fapt, doar rachete care teoretic pot să intercepteze rachete balistice, protejând SUA și aliații de posibile lansări făacute de Iran sau de grupuri teroriste, teoretic (practic sistemul poate să intercepteze și lansări din Rusia dar numărul lor e atât de mare încât nu prea are rost să fie folosit așa). Problema cu declarația lui Fifor e că asta e exact teza promovată de Rusia pentru a ataca sistemul de la Deveselu și pentru a introduce măsuri provocatoare la adresa României și a NATO.

Ministrul a retractat și explicat relativ repede dar opoziția, de la Partidul Național Liberal la Partidul Mișcarea Populară și Uniunea Salvați România, l-au criticat și i-au cerut demisia. Ceea ce e normal. Dar la fel de normal e și ca membrul PSD să își păstreze funcția, dar doar dacă reușește să ofere explicații mai clare și mai umile despre greșeala făcută.

News.ro permite oricărui cetățean interesat să vadă declarația despre balistice făcută pentru Antena 3 și retractarea ei, dintr-un dialog cu Digi24. E destul de clar din cele două paragrafe că Fifor știe că e o problemă legată de viteza interviului și de limitările sale de comunicare dar preferă să transfere responsabilitatea către cei care interpretează declarația sa.

Fifor nu trebuie să demisioneze după o astfel de delcrație ratată dar trebuie să accepte responsabilitatea pentru propriile acte și să dezolte o doză decentă de umilitate (care cam lipsește tuturor politicienilor români). Cu siguranță el și consilierii lui de comunicare pot să explice de ce a spus “rachete balistice” și ce încerca de fapt să transmită. Mai mult el poate să facă din baza de la Deveselu un motiv de a explica de ce ea există, cum încearcă Rusia să manipuleze discursul public legat de ea, de ce România beneficiază de pe urma ei și de pe urma conexiunii pe care o creează cu Statele Unite și cu NATO.

Una dintre marile probleme ale PSD, dacă ignorăm cruciada de scăpare a lui Dragnea și incapacitatea politică a guvernelor sale, este mândria masivă a membrilor săi marcanți, care îi î,mpiedică să comunice cu o bună partea din public și să admită că unele greșeli sunt umane și că ele pot să fie reparate cu muncă și atenția la viitor.

Partidele din România au o problemă de sprijin, financiar și social

Uniunea Salvați România este cel mai nou și mai modern partid (cu prezență parlamentară și cu reprezentanți aleși direct de cetățeni) din România. Poate prea modern, pentru că a fost nevoie să dea în judecată Autoritatea Electorală Permanentă pentru a putea să folosească mecanismul donațiilor online pentru a obține finanțare de la susținători pentru campania electorală. Asta într-o lume în care ne bazăm zilnic pe cumpărături online, tranzacții bancare electronice, token-uri sau informații și bunuri care există doar în spațiul virtual.

Acum USR cere AEP să facă un gest de transparență și să publice rapoartele de control asociate cu alte partide, cum sunt Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal, UDMR sau ALDE, pentru ca un votant informat să poată să își construiască o idee clară legată de modul în care sunt finanțate și de oamenii care au capacitatea, după ce au oferit bani partidelor, să le influențeze acțiunile.

News.ro citează USR spunând că: “Legea finanţării partidelor politice şi practica de verificare a Autorităţii Electorale Permanente au fost gândite pe vechiul sistem în care partidele politice erau finanţate prin sacoşele de bani aduse la partid. În acest sistem, deja depăşit, nu existau mici donatori, ci mari donatori care-şi recuperau banii prin contracte clientelare.”

Cerea vine după ce PSD a lansat o acțiune de propagandă în care afirmă fals că Salvați România este un partid penal pentru că a fost finanțat ilegal și nu are autoritatea morală pentru campania sa de eliminare a condamnaților penali din funcții publice.

Lăsând la o parte meritele campaniei de strângere de semnături (care trebuie să ducă la un referendum și la legiferare după, ceea ce e greu spre imposibil) USR trebuie să insiste în continuare pe problema sprijinului pe care îl primesc partidele din România de la public.

Nu e clar dacă contribuțiile pe care membrii trebuie să le plătească sunt cu adevărat colectate și folosite de partide (neplată e adesea folosită ca motiv când e nevoie ca cineva să fie exclus rapid). Nu e clar cine sunt marii donatori (chiar dacă presa publică investigații legate de problemă) și în ce măsură banii lor sunt asociați cu un transfer de influență. Nu e clar de ce partidele primesc în continuare bani de la statul român. De fapt e nclar cum își folosesc partidele din România resursele (financiare, în principal, dar și umane sau de imagine) pentru a se promove și pentru a câștiga alegerile.

Autoritatea Electorală Permanentă trebuie să asigure legalitatea procesului de vot dar partidele, chiar și în afara momentelor de campanie și votare, trebuie să fie transparente și legale în acțiuni. AEP poate și trebuie să prezinte informări coerente și compacte din care un cetățean mediu să poată să înțeleagă ce partide cheltuie ce bani cu ce scop și în ce fel.

USR poate să continue să ceară public o astfel de inițiativă dar statul român trebuie să vadă de ce democrația din România are nevoie de o astfel de transparență, chiar dacă partidele tradiționale sunt deranjate de idea că trebuie să se explice către cetățean.

Dragnea vrea viteză, chiar dacă e semn de slăbiciune

Liviu Dragnea este nemulțumit chiar dacă Partidul Social Democrat (+ anexa ALDE + mare parte din minoritățile naționale + nutralitatea UDMR) a reușit să treacă un nou cod penal prin Parlament. Problema pentru liderul PSD e că, din cauze procedurale care includ sesizarea CCR și posibilitatea de cerere de re-examinare din partea președintelui, modificările pot să nu devină active pentru 3 -4 luni, timp suficient ca Dragnea să piardă apelul și să fie condamnat definitiv cu executare.

G4Media citează masiv din declarațiile televizate ale șefului de partid iar mai toate frazele sale sunt o încercare de a convinge membrii PSD dar și aliații că, chiar după adoptarea noului cod penal, e nevoie de o întoarcere la viteza oferită de o posibilă ordonanță de urgență care să îi rezolve problemele penale. Din păcate efortul declarativ public, chiar dacă este dublat de presiune politică și de folosirea altor pârghii, pare sortit eșecului.

Liviu Dragnea are puțină credibilitate, atât intern cât și extern, și uită că partenerii săi vor să existe politic pe termen cel puțin mediu, chiar dacă el personal nu o să mai conducă PSD. E greu spre imposibil pentru ei să accepte încă o ordonanță după lupta grea, publică și cu efecte complicate de imagine legată de adoptarea codului penal în sesiunea extraordinară.

Chiar dacă guvernul condus de doamna Dăncilă este convins să construiască o nouă OUG 13 e puțin probabil ca ea să supraviețuiască presiunii publice și contestării la CCR. Pe măsură ce radicalitatea măsurilor necesare ca Dragnea să scape crește devine tot mai greu ca ele să fie justificate pentru potențialul votant al PSD. Viteza, din ce în ce mai necesară, trădează slabiciunea unui lider de partid care nu știe când să renunțe și cum să se extragă din situația complexă pe care singur a creat-o.

Cine respectă un Parlament care nu respectă legea?

Discursul legat de schimbarea codurilor penale (dar nu numai) folosit de liderii și membrii Partidului Social Democrat (și anexa ALDE) este ancorat în ideea puterii legislative asociate exclusiv cu Parlamentul și în ideea că celelalte instituții și reprezentanții lor datorează legislativului un grad mare de respect.

După votul final din Camera Deputaților legat de modificarea Codului Penal au apărut informații clare că trei dintre deputați, Ioan Sorin Roman și Matei Suciu de la PSD dar și Steluța Cătăniciu de la ALDE, nu mai trebuiau să fie membrii după ce ANI a constatat incompatibilități asociate cu mandatul lor. În ciuda cererii de cererilor agenției și a presiunii făcute de UE prin MCV cei trei au rămas în Parlament și au continuat să voteze legi, printre care și Codul Penal.

Parlamentul României, controlat de PSD și de ALDE, a refuzat să respecte legile și autoritatea unei alte instituții a statului și să acționeze pentru a elimina trei deputați incompatibili (sunt și trei senatori în aceiași situație). Camera Deputaților este condusă de Liviu Dragnea, șeful PSD care beneficiază de pe urma schimbărilor legate de abuzul în serviciu din noul Cod Penal. Dar același Parlament, condus de liderul PSD și de Călin Popescu Tăriceanu, insistă că propria sa autoritate trebuie respectată și că declarație legată de legitimitatea lui este un atac împotriva voinței electoratului.

În democrație instituția parlamentului este importanta pentru că reprezintă cetățeanul care votează (chiar dacă imperfect) dar chiar dezbaterea și legiferarea lentă care o caracterizează înseamnă că ea trebuie să delege executivului atribuții și să accepte modul în care alte instituții își exercită puterea (atât timp cât nu există abuzuri).

ANI, deși atacată la nivel de discurs și ignorată de politicieni, este o instituție legitimă și necesară iar deciziile ei trebuie respectate de Parlament. Până nu se întâmplă acest lucru legitimitatea legislativului scade iar acțiunile sale pot să fie contestate la nivel juridic, nu doar politic.

Dragnea trebuie să se gândească la un târg, unul mare

Partidul Social Democrat (+ ALDE) a reușit să treacă prin Parlament un nou Cod Penal, vonstruit atent ca să limiteze expunerea penală a unora dintre liderii săi, cu accent pe problemele legate de abuz în serviciu pe care le are președintele de partid Liviu Dragnea.

Sesiunea specială a legislativului, încercarea din 2017 cu OUG 13, viteza de dezbatere și de adoptare, lipsa unor consultări coerente pe plan intern sau extern, declarațiile pe alocuri sfidătoare ale unor membrii PSD, retorica tot mai dură legată de ficționalul stat paralel, toate sunt semne că partidul și liderul său sunt gata să facă cam tot ce pot, rămânând în mare în spațiul legal, pentru scăpa de niște probleme, chiar dacă asta generează probleme pe termen mediu și lung atât pentru PSD + ALDE cât și pentru România.

Dar declarațiile lui Dragnea de după adoptarea Codului Penal, care trebuie să treacă de Curtea Constituțională și, foarte probabil, de o re-examinare cerută de președintele Iohannis, sunt cele ale unui om care nu e foarte sigur de propriile acțiuni și de propriul viitor.

G4Media îl citează afirmând că: “Ce înseamnă dedicat lui Liviu Dragnea? Decizia luată acum un an și jumătate de Klaus Iohannis și un grup de oameni cu puteri oculte a fost ca eu să fiu anihilat. Mâine poate să-mi facă o mie de dosare.”

Liviu Dragnea pare conștient că este expus și că a investit prea mult în lupta legată de justiție ca finalul să fie unul pozitiv pentru el. Un PSD care vrea să câltige alegerile în România și să fie în continuare frecventabil european are nevoie de o imagine mult mai bună și refacerea credibilității.

Dacă actualul președinte al social-democraților vrea o ieșire decentă din scenă trebuie să se gândească la un mare compromis. Ideal pentru el (și ceilalți lideri cu mari probleme legate de justiție) e să reușească să își păstreze libertatea (sau să petreacă puțin timp închis) în timp ce PSD își asumă sprijinul pentru o justiție cât mai independentă, aproape de standardele europene și de așteptările cetățenilor.

Radicalizarea din ultimul timp, de ambele părți, face un astfel de mare târg greu de construit și de acceptat dar prin el liderii PSD ar reuși să iasă din politică într-un mod relativ uman în timp ce societatea nu își mai consumă energia luptând cu inițiativele lor.