Skip to content

Dumitrescu Andrei

Spațiu personal de scriere

Tag: PSD

Dragnea trebuie să se gândească la un târg, unul mare

Partidul Social Democrat (+ ALDE) a reușit să treacă prin Parlament un nou Cod Penal, vonstruit atent ca să limiteze expunerea penală a unora dintre liderii săi, cu accent pe problemele legate de abuz în serviciu pe care le are președintele de partid Liviu Dragnea.

Sesiunea specială a legislativului, încercarea din 2017 cu OUG 13, viteza de dezbatere și de adoptare, lipsa unor consultări coerente pe plan intern sau extern, declarațiile pe alocuri sfidătoare ale unor membrii PSD, retorica tot mai dură legată de ficționalul stat paralel, toate sunt semne că partidul și liderul său sunt gata să facă cam tot ce pot, rămânând în mare în spațiul legal, pentru scăpa de niște probleme, chiar dacă asta generează probleme pe termen mediu și lung atât pentru PSD + ALDE cât și pentru România.

Dar declarațiile lui Dragnea de după adoptarea Codului Penal, care trebuie să treacă de Curtea Constituțională și, foarte probabil, de o re-examinare cerută de președintele Iohannis, sunt cele ale unui om care nu e foarte sigur de propriile acțiuni și de propriul viitor.

G4Media îl citează afirmând că: “Ce înseamnă dedicat lui Liviu Dragnea? Decizia luată acum un an și jumătate de Klaus Iohannis și un grup de oameni cu puteri oculte a fost ca eu să fiu anihilat. Mâine poate să-mi facă o mie de dosare.”

Liviu Dragnea pare conștient că este expus și că a investit prea mult în lupta legată de justiție ca finalul să fie unul pozitiv pentru el. Un PSD care vrea să câltige alegerile în România și să fie în continuare frecventabil european are nevoie de o imagine mult mai bună și refacerea credibilității.

Dacă actualul președinte al social-democraților vrea o ieșire decentă din scenă trebuie să se gândească la un mare compromis. Ideal pentru el (și ceilalți lideri cu mari probleme legate de justiție) e să reușească să își păstreze libertatea (sau să petreacă puțin timp închis) în timp ce PSD își asumă sprijinul pentru o justiție cât mai independentă, aproape de standardele europene și de așteptările cetățenilor.

Radicalizarea din ultimul timp, de ambele părți, face un astfel de mare târg greu de construit și de acceptat dar prin el liderii PSD ar reuși să iasă din politică într-un mod relativ uman în timp ce societatea nu își mai consumă energia luptând cu inițiativele lor.

Author dumitrescuandreiPosted on 04/07/2018Categories Interne, PoliticaTags ALDE, cod penal, corupție, Liviu Dragnea, Partidul Social Democrat, PSD, stat paralel1 Comment on Dragnea trebuie să se gândească la un târg, unul mare

Iohannis trebuie să educe, nu doar să sprijine declarațiile partenerilor externi

După ce 12 ambasadori ai unora dintre cei mai importanți parteneri externi ai României, incluzând Statele Unite, Germania și Franța, au transmis, în termeni foarte diplomatici, îngrijorări legate de efectele schimbărilor din spațiul justiției reacțiile au fost toate cele așteptate. Klaus Iohannis a spus, citat de News.ro, că mesajul este asemănător cu cel pe care el îl transmite, Partidul Social Democrat a apelat la autoritatea Parlamentului și a explicat că totul se face ărintr-0un proces democratic, PNL și USR au fost de acord cu criticile care vin din exterior.

Pentru partide e normal să se folosească de îngrijorările externe pur tactic, ca să arate simpatizanților că se poziționează corect sau ca să își atace inamicii, dar președintele României poate și e dator să facă ceva mai mult decât atât. Chiar dacă nu e în țară el putea să folosească momentul pentru a explica de ce partenerii externi sunt importanți, care sunt limitările pe care reformele le pot genera în spațiul nostru de manevră, cum se poate acționa pentru a limita impactul schimbărilor pe care PSD le dorește.

Iohannis spune: “Este lucrul pe care l-am spus eu de multă vreme – legile justiţiei se pot modifica, dar modificările trebuie să fie de aşa natură încât să îmbunătăţească independenţa şi eficienţa sistemului de justiţie. Iar aceste atenţionări, sigur, sunt exact lucrurile pe care le spun şi eu de multă vreme şi lucrurile pe care le spun mulţi români. Sper să se audă şi la PSD.”

Problema e că nu PSD e principalul public țintă pentru declarația celor 12 ambasadori și e puțin probabil ca social-democrații să își schimbe prioritățile doar din cauza lor. Iohannis trebuie să preia capitalul de imagine politică asociate cu îngrijorarea principalelor puteri europene și a SUA și să explice de ce e important să o luăm în considerare, de ce cetățeanul trebuie să știe că ea există și de ce informarea corectă e una dintre principalele modalități de a lupta cu modificările cu dedicație pe care vrea să le implementeze PSD.

Author dumitrescuandreiPosted on 29/06/2018Categories Externe, Interne, PoliticaTags ambasadori, Franța, Germania, justitie, Kalus Iohannis, Partidul Național Liberal, Partidul Social Democrat, PNL, președinte, PSD, reforme, SUA, USR1 Comment on Iohannis trebuie să educe, nu doar să sprijine declarațiile partenerilor externi

Dragnea se raportează confuz la companiile străine

Din discursul, lung și cam încâlcit, al lui Liviu Dragnea de la întâlnirea tinerilor social-democrați de la Neptun toată lumea a preluat analiza lui, limitată, a conceptului de “sărac dar cinstit” și explicația legată de cum trebuie tinerii din partid să treacă dincolo de această etapă pentru binele lor și al României.

Dar, cum e destul de clar dintr-un articol de la News.ro, că partea mai atrăgătoare vine când președintele Partidului Social Democrat discută despre companiile străine și acțiunile lor din România. Reușește chiar să formuleze niște observații legate de taxarea marilor companii de care Uniunea Europeană chiar încearcă să se ocupe în acest moment, semn că PSD pe ici pe colo e capabil de discurs legat de problemele reale ale momentului.

Liviu Dragnea livrează și o critică a modului diferit în care companiile din străinătate sunt tratate, comparat cu cele din România, deși ratează observația simplă: diferențele sunt mai degrabă legate de mărime decât de origine.

Confuzia, care s-ar putea să fie legată de comunicare PSD cu baza sau poate e doar o idee a lui Dragnea, apare când liderul de partid spune: “Și culmea, să fie unii acolo, cetăţeni ai acelor ţări, care să ţină partea şi să-i certe pe alţii care ar vrea să rămână banii în România. Că la noi aşa se întâmplă de ceva timp. Nu-i “cool” să fim patrioţi, chestia asta e învechită, anacronică. Cum adică?”

Ce îi scapă omului politic e că e foarte greu să existe patriotism în spațiul economic din România când numărul de companii din țară care sunt la nivelul celor din exterior este relativ mic și administrația nu prea le ajută să devină mai bune, competitive, prezente. PSD e un partid care se bazează pe un larg număr de companii de casă care nu sunt performante, ceea ce face bunii profesioniști dornici să țină cu altcineva când e vorba de economie.

O versiune mai bună, politic, a lui Liviu Dragnea trebuie să construiască măcar una sau două vârfuri de lance economice patronate de oameni asociați PSD-ului ca să poată să genereze un sentiment care să se asocieze discursului de mai sus.

Author dumitrescuandreiPosted on 18/06/201818/06/2018Categories Externe, Interne, PoliticaTags corporații, investiții străine, Liviu Dragnea, Partidul Social Democrat, PSD, tineret, TSD2 Comments on Dragnea se raportează confuz la companiile străine

Tăriceanu e vectorul de atac al PSD

Cășin Popescu Tăriceanu este președinte al Senatului și lider al ALDE dar e probabil constant conștient că partidul lui și poziția lui în stat depind fundamental de colaborarea cu Partidul Social Democrat, care îl folosește clar ca pe un principal vector de atac la nivel public împotriva imaginatului stat paralel.

Retorica sa devine din ce în ce mai dură și extinde asocierile negative până la nivelul Uniunii Europene, așa cum rezultă din declarațiile recente consemnate de News.ro: “Aşteptăm încă din partea Comisiei să se poziţioneze cu privire la adevărurile incomode care ies la suprafaţă la Bucureşti şi să explice de ce a desconsiderat şi ignorat sistematic semnalele de alarmă ce i-au fost trimise cu privire la gravele abuzuri comise de unele instituţii şi persoane din sistemul judiciar. Din cauza politicii părtinitoare, uneori chiar partizane, a Comisiei, Mecanismul de Cooperare şi Verificare a fost ţinut captiv de sistemul de influenţă ocult şi meta-legal coordonat de Serviciul Român de Informaţii şi de Direcţia Naţională Anticorupţie, devenind pur si simplu un alt instrument, la nivel naţional, de presiune asupra oponenţilor acestui sistem paralel cu statul de drept.”

Tăriceanu se poate să fie eficient în rolul lui de câine de atac pentru publicul din România care e deja convins de existența unui stat paralel și acceptă că oricine se opune PSD + ALDE e parte a acestei asocieri de asociații din umbră.

Problema e că insistența pe ideea că evalutorii din UE nu știu situație corectă din România sau că automat devin părtinitori tinde să limiteze influența pe care țara o are în Uniune și creează neîncredere instituțională care, paradoxal, nu face decât să crească aparenta părtinire a UE.

Author dumitrescuandreiPosted on 16/06/2018Categories Externe, Interne, PoliticaTags ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, Comisia Europeană, corupție, MCV, Partidul Social Democrat, PSD, statul paralel, UELeave a comment on Tăriceanu e vectorul de atac al PSD

Deciziile CCR sunt obligatorii, momentul aplicării e neclar

Liviu Dragnea, președintele PSD, reușește o solidă performanță de disonanță cognitivă și declarații contradictorii, reflectate de News.ro, incapabil să explice modul în care partidul său insistă asupra anumitor elemente de legalitate dar e foarte relaxat câînd e vorba de altele.

După decizia luată de Curtea Constituțională privind obligația președintelui Iohannis de a emite un decret de revocare a procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție atenția acordată instituției a crescut semnificativ, ducând la o discuție despre legalitatea mandatului unuia dintre membrii și de deciziile la care el a contribuit.

Declarațiile lui Dragnea oferă un spațiu interesant de manevră pentru Klaus Iohannis. Sunt de acord cu ideea că el nu trebuie să meargă împotriva deciziei CCR iar incapacitatea de a oferi o poziție constantă a PSD îi oferă spațiu să emită decretul dar să lanseze o mai largă discuție despre constituționalitate, respectarea legii și modul în care diferiții actori politici se folosesc de justiție doar cănd rezultatele sunt de partea lor.

Author dumitrescuandreiPosted on 06/06/2018Categories Interne, PoliticaTags CCR, Curtea Constituțională, justitie, Klaus Iohannis, Liviu Dragnea, Partidul Social Democrat, PSDLeave a comment on Deciziile CCR sunt obligatorii, momentul aplicării e neclar

La ce e bun un consilier local? PSD zice că la adus oameni

Partidul Social Democrat s-a hotărât să facă un miting sâmbătă de la ora 20 în Piața Victoriei. Nu e foarte clar motivul, care variază, în funcție de cine e întrebat, de la apărarea premierului Dăncilă la apărarea statului de drept la atacare celor care subminează programul PSD pentru România. Până aici nimic greșit, dacă partidul poate și vrea e liber să organizeze manifestații care să îi implice liderii și susținătorii.

Partea ciudată, spre greșită și exploatativă, începe când diverșii lideri explică cum se va desfășura și organiza acest eveniment. Bogdan Toader, liderul de la PSD Prahova, e citat de News.ro explicând că: “Avem 551 de consilieri locali. Dacă vine fiecare consilier local cu 10 persoane, care cred eu că ar trebui să fie în stare să le strângă, că dacă nu e în stare să strângă zece persoane înseamnă că nu are ce căuta ca şi consilier local, înseamnă 5.500 de oameni. ”

Mitingul e național, legat de statul de drept sau alte lucruri care țin de performanța și încrederea la nivel de România a PSD, dar responsabilitatea de recrutare a membrilor participanți (care nu pot să fie doar din București pentru că ar fi prea puțini) e a consilierilor locali, care au normă. E destul de clar că munca lor de aducere a cetățenilor la autocare o să se bazeze pe presiune, nu pe entuziasmul acestora (dacă el ar exista PSD ar trebui doar să spună când și unde a manifestația și să aștepte să vină oamenii). Consilierii probabil trebuie și să supravegheze oamenii recrutați. E clar că asta nu are nici o legătură cu motivele pentru care ei au fost aleși, fie în Prahova fie în alte județe.

Bogdan Toader explică și mecanismul complicat de plată, direct de către PSD, a transpoftului până la București (pentru că entuziasmul membrilor de partid nu le permite să se ocupe singuri de treaba asta) dar și că în seara de sâmbătă nu se va organiza un miting și la Ploiești. Motivul nu e clar dar probabil toți cei care ar putea să fie mobilizați sunt la București, imbrăcați regulamentar în alb, fluturând stegulețe, scandând lozinci, fericiți că sunt dovada vie a valorii consilierilor locali care i-au recrutat.

Author dumitrescuandreiPosted on 05/06/2018Categories Interne, PoliticaTags Bogdan Toader, consilieri locale, guvernare, Liviu Dragnea, miting, Partidul Social Democrat, Piața Victoriei, PSD, recrutare, spirit civic1 Comment on La ce e bun un consilier local? PSD zice că la adus oameni

Președintele nu poate să atace Constituția, poate să își schimbe nivelul de implicare

Dacian Cioloș, fost prim-ministru și lider al Mișcării România Împreună, se aliniază ideii că președintele Klaus Iohannis trebuie să acționeze clar împotriva deciziei recente a Curții Constituționale, care îl obligă să emită un decret de revocare al procurorului șef al DNA.

News.ro îl citează spunând că președintele trebuie să riște și că el reprezintă o ultima baricadă stând în fața unei majorități politice conduse de Partidul Social Democrat care își depășește mandatul primit prin alegeri.

Cioloș e destul de inteligent încăt să nu îi ceară lui Iohannis să nu emită decretul sau să găsească o altă cale clară de a nu executa revocarea cerută de ministrul Justiției dar abordează ideea că un referendum poate să fie o cale bună de a întări lupta împotriva corupției și de a limita acțiunile PSD-ului.

E drept că președintele României, chiar dacă lipsit de foarte multă putere politică bine definită, poate să fie un simbol eficient, cu capacitate de agregare a unei majorități și de educare a cetățenilor. Chiar dacă el poate să încerce să folosească și referendumul acest mijloc de consultare populară tinde să fie ignorat de cei care au fost aleși în Parlament atunci când nu servește intereselor lor.

Iohannis, în pofida reputației sale de comunicare lent și limitat, poate să se angajeze, clar și rapid, într-un efort de comunicare a problemelor, legate de corupție și de efectele ei asupra partidelor politice, prin care să creeze interes și să aducă informație la nivelul alegătorilor, țindind o schimbare clară de majoritate parlamentară pe termen scurt sau mediu. Mai mult, el poate să ajute PNL, USR și alte formațiuni mai mici să își prezinte propriile mesaje, chiar dacă nu vrea să le promoveze direct agenda politică.

Curtea Constituțională a acționat în favoarea PSD dar în lipsa unei modalități clare de a rezista în fața partizanatului ei actorii politici care nu sunt de acord cu decizia trebuie să inoveze și să dea dovadă de inteligență ca să poată schimba ceva.

Author dumitrescuandreiPosted on 04/06/2018Categories Interne, PoliticaTags corupție, Curtea Constituțională, Dacian Cioloș, DNA, justitie, Klaus Iohannis, Parlament, Partidul Social Democrat, președinte, PRÎ, PSD, referendum1 Comment on Președintele nu poate să atace Constituția, poate să își schimbe nivelul de implicare

PSD trebuie să fie pro-european măcar în Parlamentul European

Polonia are probleme cu Uniunea Europeană, care încearcă să folosească pârghii instituționale pentru a limita controlul politic asupra justiției și alte derapaje. Chiar și un partid care face în România ceva asemănător cu ce se întâmplă în Polonia ar trebui să înțeleagă că nu e o idee bună să nu votezi cu principala sursă de finanțare externă. Sau că e o idee aproape la fel de proastă să nu votezi cu restul grupului politic din care faci parte în Parlamentul European.

Și totuși, după ce Partidul Social Democrat a făcut amândouă greșelile săptămâna trecută, liderul Liviu Dragnea crede că e o idee bună să le crească impactul declarând că e de fapt vorba despre coeziune la nivelul UE și despre modul în care statele interacționează, cum menționează Hotnews.

UE nu o să aprecieze atitudinea asta, mai ales din partea unui stat care are probleme când e vorba de interacțiunea dintre politic și justiție dar totuși vrea să primească fonduri, iar potențialii aliați ai PSD din Parlamentul European nu sunt nici ei prea bucuroși, lucru care poate să le influențeze poziția legată de voturi viitoare.

Social-democrații pot să câștige competiția pentru putere în România și să re-construiască sistemele după propriile dorințe dar nu pot săp facă asta la nivel european, chiar dacă ar beneficia de sprjin din partea Poloniei, Cehiei sau chiar a Ungariei. Un bun administrator de partid (ceva ce Dragnea se declară) trebuie să șie unde și când să își folosească resursele și ce bătălii politice interne și externe să ducă.

Author dumitrescuandreiPosted on 06/03/2018Categories Externe, Interne, PoliticaTags articolul 7, democrație, justitie, Liviu Dragnea, Parlamentul European, Partidul Social Democrat, Polonia, PSD, UELeave a comment on PSD trebuie să fie pro-european măcar în Parlamentul European

Dezbatere pentru totdeauna, generată de PSD și prezentată de Tudorel Toader

După dezbaterea și votul de săptămâna asta de la Consiliul Superior al Magistraturii, legat de raportul privind Direcția Națională Anticorupție și cerea de revocare a Codruței Kovesi, cele mai multe observații ți comentarii au fost legate de votul 6-1 împotriva acestei cereri și de faptul că Tudorel Toader vede un conflict constituțional dacă președintele refuză să facă ce vor ministrul Justiției și Partidul Social Democrat.

Dar, cum bine scoate în evidență Hotnews, ce a spus Toader e mai complicat și, foarte probabil, mai problematic decât pare la prima vedere. Declarația ministrului e: “Indiferent ce va decide CSM, ce va decide presedintele, ce va decide Curtea Constitutionala daca va fi sesizata pe conflict, dezbaterea va continua privind managementul DNA.”

Practic un expert în drept spune că nu contează procesul de decizie exprimat în lege sau intenția actorilor instituționali implicați în decizie și că nici măcar ce spune Curtea Constituțională nu e ultimul cuvânt. Important e să existe o continuă dezbatere legată de DNA, ce reprezintă în traducere efortul unei bucați a clasei politice și a presei asociate cu ea de a limita încrederea în această instituția pentru a îi decredibiliza rezultatele (a se citi condamnări) și a limita pericolul pentru anumiți lideri.

Tudorel Toader poate să fie înlocuit, PSD poate să piardă puterea dar e clar că PSD și alții vor continua să atace constant DNA servindu-și propriul interes fără să fie interesați de consecințele asociate.

Author dumitrescuandreiPosted on 01/03/2018Categories Interne, PoliticaTags Codruta Kovesi, corupție, CSM, DNA, Partidul Social Democrat, președinte, PSD, Tudorel ToaderLeave a comment on Dezbatere pentru totdeauna, generată de PSD și prezentată de Tudorel Toader

Calitatea politicii nu poate să fie separată de cea a politicienilor

Poate că e nedrept să mă aștept ca politicienii să fie mai buni, mai inteligenți, mai atenți sau mai oricum decât media, dar tot sunt profund dezamăgit de schimbul ăsta de replici din Parlament, care nu pare extraordinar și care nu a dus la nici un fel de scuze din partea celor doi participanți.

Genul ăsta de politicieni trebui să fie direct sancționați de alegători, chestie care nu prea se întâmplă. Motivul e e că, cumva normal, cetățeanul nu are timp sau interes să urmărească fiecare declarație (oricât de tâmpă) a unui reprezentant.

Teoretic competiția dintre partide, mai ales în perioadă alegerilor, ar trebui să asigure informare corectă dar, mai ales în România în ultimii ani, partidele sunt foarte puțin interesate (cu mici excepții insurgente) să lupte direct, să atragă alegători noi sau să schimbe opinii pentru cei mai experimentați. Cele două mari forțe ale momentului, Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal, nu vor să investească resurse semnificative în competiție pentru că asta riscă să arate alegătorilor limitele existente de ambele părți. PNL și PSD sunt mulțumite cu campanii calme, care duc la prezență mică la vot și care nu forțează atenția sau capacitatea de evaluare a cetățenilor.

Alegătorii care dezvoltă un interes real pentru alegeri sau care vor să schimbe un anumit ales au opțiuni limitate și e greu de crezut că se va ajunge în timp scurt la masa critică necesară ca declarații ca cele de mai sus să descalifice anumiți politicieni.

Author dumitrescuandreiPosted on 23/02/2018Categories Interne, PoliticaTags DNA, limbaj, Partidul Mișcarea Populară, Partidul Social Democrat, PMP, PSD1 Comment on Calitatea politicii nu poate să fie separată de cea a politicienilor

Posts navigation

Previous page Page 1 Page 2 Page 3 … Page 6 Next page

Recent Posts

  • gROwth nu mai e o idee prostă, e o piramida Ponzi a statului
  • “gROwth” e o idee bună, incredibil de prost aplicată
  • The Loot Box Problem Will Be Solved Using Laws, Self-Regulation and Developer Innovation
  • Violence Associated with Violence or What a Meta-Study Cannot Tell Us
  • Politică fără dialog și compromis nu se poate

Recent Comments

  • Jasonavaib on Chris Froome a luat Salbutamol prea mult, nu e clar dacă e dopaj sau nu
  • golden goose on Politică fără dialog și compromis nu se poate
  • kyrie 5 on E3 2018: The Elders Scrolls VI and Cyberpunk 2077
  • kd 10 on E3 2018: The Elders Scrolls VI and Cyberpunk 2077
  • kyrie spongebob on Politică fără dialog și compromis nu se poate

Despre

  • Scurtă istorie personală

Archives

  • January 2019
  • December 2018
  • October 2018
  • September 2018
  • August 2018
  • July 2018
  • June 2018
  • March 2018
  • February 2018
  • January 2018
  • December 2017
  • September 2017
  • August 2017
  • July 2017
  • June 2017
  • March 2017
  • February 2017
  • January 2017
  • December 2016
  • November 2016
  • October 2016
  • September 2016
  • August 2016
  • July 2016
  • June 2016

Categories

  • Alcool
  • Ciclism
  • Console
  • Externe
  • Gaming
  • Interne
  • La Vuelta
  • Le Tour
  • Politica
  • Psihologie
  • Review
  • Social media
  • Turul Franței
  • Uncategorized

Meta

  • Register
  • Log in
  • Entries RSS
  • Comments RSS
  • WordPress.org
Dumitrescu Andrei Proudly powered by WordPress