referendum – Dumitrescu Andrei

Președintele nu poate să atace Constituția, poate să își schimbe nivelul de implicare

Dacian Cioloș, fost prim-ministru și lider al Mișcării România Împreună, se aliniază ideii că președintele Klaus Iohannis trebuie să acționeze clar împotriva deciziei recente a Curții Constituționale, care îl obligă să emită un decret de revocare al procurorului șef al DNA.

News.ro îl citează spunând că președintele trebuie să riște și că el reprezintă o ultima baricadă stând în fața unei majorități politice conduse de Partidul Social Democrat care își depășește mandatul primit prin alegeri.

Cioloș e destul de inteligent încăt să nu îi ceară lui Iohannis să nu emită decretul sau să găsească o altă cale clară de a nu executa revocarea cerută de ministrul Justiției dar abordează ideea că un referendum poate să fie o cale bună de a întări lupta împotriva corupției și de a limita acțiunile PSD-ului.

E drept că președintele României, chiar dacă lipsit de foarte multă putere politică bine definită, poate să fie un simbol eficient, cu capacitate de agregare a unei majorități și de educare a cetățenilor. Chiar dacă el poate să încerce să folosească și referendumul acest mijloc de consultare populară tinde să fie ignorat de cei care au fost aleși în Parlament atunci când nu servește intereselor lor.

Iohannis, în pofida reputației sale de comunicare lent și limitat, poate să se angajeze, clar și rapid, într-un efort de comunicare a problemelor, legate de corupție și de efectele ei asupra partidelor politice, prin care să creeze interes și să aducă informație la nivelul alegătorilor, țindind o schimbare clară de majoritate parlamentară pe termen scurt sau mediu. Mai mult, el poate să ajute PNL, USR și alte formațiuni mai mici să își prezinte propriile mesaje, chiar dacă nu vrea să le promoveze direct agenda politică.

Curtea Constituțională a acționat în favoarea PSD dar în lipsa unei modalități clare de a rezista în fața partizanatului ei actorii politici care nu sunt de acord cu decizia trebuie să inoveze și să dea dovadă de inteligență ca să poată schimba ceva.

Președintele, referendumul și opțiunea nucleară

Problema cu o armă politică cum e referendumul anunțat la începutul anului de Klaus Iohannis pe tema justiției e că poate să fie folosit eficient o singură dată. Ceea ce probabil explică de ce președintele a declarat că o să renunțe să mai discute despre tema asta o vreme.

Problema e că administrația prezidențială a apelat cam repede la referendum ca o modalitate de a presa Partidul Social Democrat când cu ordonanța 13, cea care ar fi bulversat procesul de justiție și avea clară dedicație pentru Liviu Dragnea, și acum oferă adversarilor o oportunitate să o critice. PSD o să zică probabil că președintele nu vrea de fapt să asculte opinia românilor legată de justiție și că e doar interesat de un joc politicianist.

Problema mai mare e că astfel de afirmașii sunt în parte justificate. Referendumul, mai ales așa cum e folosit în România după ’90, tinde să nu își atingă scopurile și, mai mult, să elimine din credibilitatea celor care apelează la el. Probabil că era o idee mai bună pentru președinte să amenințe cu referendumul, eventual în negocieri directe cu PSD, mai degrabă decât să declanșeze procesul legat de el.

Personal aș vrea să văd refendumul organizat, preferabil anul ăsta, pentru că reprezintă un bun mod de a pune în mod real în discuția conceptul de justiție, în primul rând, și modul în care el este reflectat de statul român prin instituții și de cetățenii români prin activitatea lor de zi cu zi.

Justiția, Parlamentul și referendumul din Marea Britania

BBC are un bun rezumat al modului în care justiția, mai precis cea mai înaltă curte a Marii Britanii, e chemată să decidă dacă e nevoie de implicarea Parlamentului pentru ca guvernul să poată să declanșeze ieșirea din Uniunea Europeană.

E un perfect exemplu de complexitate ridicată și în creștere a democrației, chiar și într-o țară care regină, pentru că ridică niște foarte clare probleme ale sistemului: cine decide? E grupul de cetățeni care vine la referendum mai important decât grupul de oameni aleși să le reprezinte interesele? E justiția capabilă să decidă relevant care dintre cele două centre de putere e mai relevant? E nevoie de un alt mod de a construi deciziile, care combină reprezentanții aleși democratic și consultarea populară și are un mecanism inclus pentru rezolvarea de dispute?

PNL, ALDE, PSD și Alianța pentru Familie

După ce Partidul Social Democrat a dat tonul, pregătindu-se să lucreze cu Alianța pentru Familie pentru a lansa referendumul privind definiția familiei chiar în această toamnă, Partidul Național Liberal și ALDE au semnat și ei protocoale cu aceiași organizație, deși orizontul pentru referendum e acum aprilie 2017.

Pentru toate cele trei partide această mișcare e perfect rațională, având în vedere timpul de votanți pe care se bazează în această toamnă, dar explicațiile oferite de toate trei pentru poziția adoptată sunt ușor jignitoare.

Dacă 3 milioane de români au semnat o petiția sau cerere de modificare a Contituției nu e neapărat necesar ca partidele mari să se ralieze cauzei doar pentru ca ea este populara. România are în jur de 18 milioane de votanți, 3 milioane nu reprezintă o majoritate și e foarte ușor să pierzi sprijin pe termen lung dacă te alipești de toate inițiativele populare ale momentului.

Mai mult atât PSD cât și PNL ar trebui să fie doctrinar opuse idei de limitare a drepturilor cetățenilor, ALDE fiind singurul care tinde să se revendice dintr-o direcție măcar relativ conservatoare. Toate trei partidele își acoperă spatele prin înțelegerile cu Alianța pentru Familie, ceea ce e important pentru alegerile de pe 11 decembrie, dar ar trebui să analizeze și cum vor explica propriile alegeri în 5 sau 10 ani.

Cine e poporul când e vorba de Brexit?

Guvernul din UK s-ar putea să fie obligat să treacă prin Parlament conceptul și procesul asociat cu Brexit, ieșirea din Uniunea Europeană a țării, zice BBC, după o decizie judecătorească, deși ea mai poate să fie atacată până la finalul anului.

Lăsând la o parte detaliile legate de proces și de interesele reprezentate de fiecare parte întrebarea care stă la baza întregii discuții este: cum se exprimă cetățeanul într-o democrație modernă?

Votanții din UK au aprobat Brexit printr-un referendum, la limită, exprimându-și direct opinia dar tot ei au ales un Parlament, care e considerat ca fiind semnificativ mai pro-EU decât populația. Atât alegerile pentru Parlament cât și referendumul sunt considerate legale și, tehnic, e imposibil de spus care dintre ele e mai “puternică” în situația în care pozițiile sunt diferite.

Probabil că reprezentanții aleși ar ceda în fața părerii exprimate prin referendum dacă Brexit ar fi suspus la vot dar mai degrabă ca să nu creeze o criză politică și să elimine nesiguranța care poate afecta economia UK în următorii ani.

Pe de altă parte poate că nu e o idee rea ca laburiștii și liberalii să încerce să folosească Parlamentul ca un bastion pro-EU și să ofere un plan prin care un al doilea referendum să fie organizat și să beneficieze de informații mai solide decât primul.