România – Dumitrescu Andrei

Comisia Naţională de fundamentare a planului naţional de adoptare a monedei euro

Un nume scurt, clar, bine definit, cum sunt probabil și planurile României de aderare la euro. “Comisia pentru adoptarea euro” e, probabil, prea simplu pentru guvernul condus de Partidul Social Democrat, care are nevoie de complexitate generatoare de confuzie în toate.

Mai interesant e că prim-ministrul Dăncilă, citată de news.ro, vrea ca liderii comisiei să fie cel sau cea care ocupă postul de lider al guvernului și președintele Academiei Române, în timp ce șeful Băncii Naționale e doar vice-președinte, alături de vice-premierul pe probleme economice. E destul de clar că cineva nu înțelege foarte clar despre ce e vorba în procesul de adoptare a euro.

Academia Română este acum condusă de Cristian Hera, specializat pe științe agricole, iar în prezidiu nu e nici un specialist în economie. E drept că o comisie și liderii ei nu reprezintă întreg efortul relevant pentru aderarea la zona euro dar modul în care un efort este structurat la început are un efect asupra modului în care evoluează.

“Comisia Naţională de fundamentare a planului naţional de adoptare a monedei euro” e dominată de executiv și nu oferă o poziție relevantă pentru BNR. E un alt exemplu de dominație a politicului și a simbolicului asupra competenței. Și un exemplu de apreciere a numelor lungi și care nu spun foarte multe lucruri.

Toader, comunicarea cu UE și gândirea pe termen foarte scurt

Ministrul Justiției e foarte sigur că liderii Uniunii Europene sunt prost sau chiar tendențios informați despre reforma justiției din România și că ăsta e unul dintre principalele motive pentru comunicatele lor de presă critice și pentru cererile lor de schimbare a modului în care guvernul abordează problema.

Citatele din Tudorel Toader pe care le are Hotnews amestecă, pe alocuri comic, pe alocuri absurd, ideea unei conspirații împotriva unor eforturi legitime, faptul că ministerul Justiției și guvernul PSD pot să comunice mai bine și conceptul că orice încercare de reformă este opusă de dezinformarea lansată de opoziție, de societatea civilă și de birocrați nerecunoscători.

E normal ca Toader să încerce să apere proiectele de lege pe care le-a girat, problema e că o face fără să respecte inteligența interlocutorilor săi europeni și fără să admită măcar posibilitatea că ceva e greșit în eforturile Partidului Social Democrat de a control sistemul de justiție. E destul de clar că un dialog ceva mai larg și mai deschis, atât pe plan intern cât și extern, pote să construiască un sistem mai inteligent și mai corect pentru toți cei implicați fără să afeccteze relația cu UE și fără să atragă critici masive de la alți parteneri externi.

Din nou se observă lipsa de perspectivă dincolo de termenul foarte scurt a PSD și a ministrului Justiției, incapacitatea lor de a înțelege cum dialogul și compromisul, elemente fundamentale ale conceptului democratic, pot să asigure o evoluție mai bună pe termen mediu și lung.

Raportul GRECO e semn că UE își pierde încrederea în România

România a intrat greu în Uniunea Europeana dar are deja 10 ani de prezență și cam e cazul să devenim capabili să influențăm politicile organizației europene dar și să folosim eficient fondurile comune. Din păcate GRECO, legat de Consiliul European și cu o bună reputație în statele cele mai importante ale UE, spune că atât parlamentul cât și guvernul nu au reușit să îmbunătățtească capacitatea de luptă împotriva corupției (problema care nu se rezolvă dar care poate să fie controlată).

Hotnews oferă o imagine mai clară a observațiilor și a recomandărilor iar ideea centrală pare să fie că România se distanțează încet de bunele practici ale Uniunii Europene și că, treptat, pierde încrederea limitată de care beneficia. Asta va însemna, pe termen scurt și mediu, mai puțină influență și mai puțini bani pe care putem să îi folosim, atât instituțional cât și la nivel de inițiative privată.

PSD și ALDE au criticat, bineînțeles, raportul GRECO, comentând atât că datele folosite sunt vechi cât și că analiștii nu sunt bine informați despre moile legi ale justiției. Problema nu e rezistența lor, deja clară, în fața oricăror măsuri care ar putea să afecteze nucleul dur din jurul lui Liviu Dragnea. Problema e că afectează modul în care România interacționează cu statele europene și cu UE și limitează accesul la resurse pe termen mediu, dincolo de orizontul de prezență al actualului guvern sau al actualei majorități din parlament.

Regele Mihai a murit, festivismul național nu

Regele Mihai a murit pe 5 decembrie dar reacțiile majorității oamenilor politici legate de acest eveniment ne arată că festivismul asociat cu clasa noastră politică e viu și capabil să profite până la capăt de această ocazie.

Președintele Iohannis a fost, poate, cel mai decent în reacția sa, chiar dacă funeraliile de stat puteau să fie anunțate ceva mai târziu, pentru că să concentrat pe ce a fost și a făcut Mihai. Prima sa declarație sună corect: “Regele Mihai a fost una din cele mai mari personalităţi ale României şi a scris cu litere mari istoria României. Este o mare pierdere pentru România şi pentru români. Condoleanţe tuturor membrilor Casei Regale”

Pe de altă parte nu știu dacă e nevoie de doliu național, având în vedere că România e republică și că nu există o implicare directă a Casei Regale în viața de zi cu zi a majorității cetățenilor. Funeraliile de stat cred că sunt de ajuns.

Alți politicieni au marșat pe valorile pe care regele Mihai le reprezenta, incapabili să vadă că menționarea lor e o idee infinit mai proastă decât aplicarea lor directă în prestația lor publică. Gabriela Firea, primar al Bucureștiului, a găsit momentul perfect ca să propună redenumirea Pieței Victoria. Nu m-aș mira ca alți primari să găsească rapid și ei piețe și străzi care să poarte numele de Mihai, pentru că simbolistica locativă e mai importantă decât adoptarea unor valori.

E instructivă lista de reacții de la News.ro. Multe fraze goale, puține idei despre istorie, nici o inițiativă legată de o mai bună comunicare a trecutului recent al României. Politicienii trebuie să vadă moartea regelui Mihai ca o bună oportunitate moralizatoare, mai ales pentru ei dar și pentru cetățeni, și mai puțin ca un moment pentru festivism gol de conținut.

Europa cu două viteze nu e neapărat o problemă

Posibilitatea unei viitoare evoluții a Uniunii Europene spre o construcție cu două viteze, un nucleu dur și integrat dublat de o periferie cu participare și influență limitată, tinde să genereze îngrijorare în România, pentru că implica automat perspective de evoluție democratică mai slabe pentru țara noastră.

E normal să ne facem griji având în vedere evoluția solidă, chiar dacă nu spectaculoasă, care a avut loc din 2007 până acum. Ar fi însă cazul să aflăm exact care sunt vitezele și în ce măasură putem să acelerăm suficient ca să mergem alături de Franța, Germania și aliații lor vestici.

Conceptele dezbătute acum, după șocul Brexit și înainte de alegerile importante ale acestui an, nu clarifică în ce măsură grupa a doua de state a unei posibile noi organizări europene o să fie deprivată de resurse sau o să fie doar sub supraveghere extinsă când e vorba de folosirea lor. România, și aparent și Bulgaria, Cehia, Ungaria și Slovacia (Polonia pare să fie capabilă de integrare sporită economică în pofida trasului politic spre dreapta) beneficiază de pe urma faptului că Parlamentul și Comisia stau cu ochii pe instituțiile și politicieni noștri. Un viitor în care atenția e sporită și duce la o evoluție a partidelor la nivel intern nu e unul prost.

România chiar trebuie să se opună inteligent și să negocieze orice posibilă separare de statut în interiorul Uniunii dar e mai important ca Europa să rămână atrăgătoare conceptual și un modul instituțional chiar dacă prinde viteze diferite decât să rămână unită doar de pentru imagine.