Chris Froome a reușit deja să câștige Turul Franței din acest an și poate să devină unul dintre acei cicliști care execută dubla cu Turul Spaniei dacă reușește să mai îi ia 1:21 mâine pe munte lui Nairo Quintana.
După ziua de pauză La Vuelta a început cu o etapă relativă liniștită, cu o cățărare scurtă dar dură pe final, în care cei doi favoriți au făcut meci egal, chiar dacă inițial liderul de la Movistar părea capabil să mai ia ceva timp. Matthias Frank, de la viitoarea desființată IAM Cycling, reușeșste victoria din evadare.
Etapa 18 a fost una vălurită dar dominată de echipele care au vrut un sprint masiv și nici unul dintre lideri nu a fost interesat să încerce ceva deosebit. Cort Nielsen e câștigătorul după ce Giant a încercat să controleze finalul fără success.
Contratimpul de 36 de kilometri a fost dur, cu o cățărare destul de tare la început și cu multe elemente tehnice la care s-a adăugat un vânt de față care a pus mari probleme cicliștilor mici și care au tendința să meargă bine pe munte.
Asta a însemnat că Chavez și Quintana au fost printre marii pierzători dintre liderii de echipă iar Contador și Froome au reușit să câștige destul de mult timp.
Profeția liderului de la Movistar că are nevoie de 3 minute tampon față de câștigătorul Turului Franței s-a adeverit și el are acum doar 1:21 în fața lui Froome, ceea ce înseamnă că Sky o să încerce ceva, chiar dacă genul ăsta de ecart e greu de recuperat într-o singură zi, chiar dacă e una care se termină într-o cățărare de categorie specială.
Pot să pariez că acum Froome nu mai vrea ca oamenii lui să fi fost eliminați din La Vuelta după etapa de duminica trecută.
Au fost două etape superbe în La Vuelta și, în pofida unor performanțe deosebite din partea cicliștilor, tacticile create de directorii sportivi de la Movistar și Orica GreenEdge au fost cele care au decis rezultatele și i-au permis lui Nairo Quintana să își crească avantajul față de Chris Froome la mai mult de 3 minute.
Sâmbătă plutonul a avut de înfruntat 3 munți de categoria 1 și unul de categorie specială, durul Col D’Aubisque, și aparent mai toate echipele au avut cam aceiași idee: să trimită oameni în evadare ca ei să poată fie să se ducă pentru victoria de etapă, fie să își sprijine liderii atunci când atacă. Rezultatul a fost un grup de 41 de oameni care au reușit să se ducă la cam 4 minute distanță de pluton.
Atât Movistar cât și Orica au avut 3 oameni în evadare și au forțat echipa lui Froome să tragă plutonul peste primele 3 cățărări, muncă grea chiar și pentru oamenii foarte puternici ai lui Sky. Omar Fraille a luat multe puncte pentru clasamentul cățărătorilor iar în cele din urmă grupul de 40 s-a fragmentat. Gesink a reușit să ia prima sa mare victorie într-un mare tur, urmat de Kenny Elissonde de la FDJ și Igor Silin de la Katusha.
Efortul lui Gesink, mai ales atacul lui final, este demn de admirație dar adevăratul spectacol se întâmpla ceva mai în spate, unde Simon Yates, frate al lui Adam, și-a folosit perfect echipa, inclusiv doi oameni plantați în evadare, ca puncte de sprijin pentru a putea să ajungă la poalele lui Col d’Aubisque cu un avantaj de un 1:30 față de ceilalți lideri de echipă.
Yates a mers foarte bine și pe cățărarea finală și a avansat mult în clasamentul general, chiar dacă e probabil puțin dezamăgit că La Vuelta nu are un tricou distinctiv pentru tineri.
Un alt om de la Orica, Esteban Chavez, a reușit să câștige cam 30 de secunde iar în spatele lui Quintana a atacat cu gândul de a îl lăsa în urmă pe Froome. Contador nu a reușit să țină ritmul până la final și a pierdut timp iar cei doi favoriți principali au terminat aproape umăar la umăr etapa regină.
Quintana și Contador colaborează în evadare
Etapa de duminică a fost mult mai scurtă decât cea de duminică și e clar că fiecare echipă a revizuit tacticile. De data asta implementarea reușită le-a aparținut celor de la Tinkoff iar rezultatele au fost dramatice.
Echipa lui Contador a forțat de la începutul etapei și a reușit să forțeze o selecție foarte rapid și Quintana a fost singutur care a reușit să țină pasul, împreună cu doi coechipieri. Froome, Chavez și Yates au ajuns într-un al doilea grup iar restul echipei Sky a fost surprinsă și a pierdut timp rapid, nereușind să găsească suficienți aliați dispuși să muncească ca să ajungă din nou la liderul său.
Colaborarea dintre Tinkoff și Movistar a reușit să pună mai mult de 2 minute între cele mai importante grupuri la poalele cățărării finale de la Formigal.
Quintana a impus ritmul pe munte și a reușit să creeze o nouă selecție. La final Brambilla de la Etixx a fost singurul care a reușit să țină pasul cu columbianul și a luat etapa. Quinana a fost pe doi iar Fabio Felline de la Trek, chiar dacă nu e un om de munte, a reușit să vină și el pe podium, cu Contador pe 6.
Froome a încercat și el să forțeze pe cățărarea finală dar nu a avut forța necesară să reducă distanța dintre el și principalul lui rival, ba a fost chiar lăsat în urmă de Esteban Chavez. În final liderul de la Sky a pierdut mai mult de 2 minute și jumătate și șansele lui să câștige Vuelta par destul de reduse, chiar dacă e mai bun la contratimp decât Quintana.
Sunt două zile deja de la finalul Turului Franței și după ce am aruncat o privire asupra competiției pentru tricoul verde al sprinterilor și câștigătorul ei, Peter Sagan, e timp să evaluăm și ce s-a întâmplat cu clasamentul dedicat cățărătorilor, câștigat de Rafal Majka, un alt membru al echipei Tinkoff.
Francezii îi zic “maillot à pois rouges” iar englezii “polka dot” iar una dintre amintirile mele cele mai plăcute despre Le Tour se leagă de Richard Virenque, acum grizonat și analist, și obsesia lui de a câștiga această competiție, mai ales în 2003 și 2004, când abilitățile lui erau serios testate de cicliști mai tineri.
Pentru a câștiga tricoul distinctiv un ciclist trebuie să adune puncte oferite pentru cățărările repertoriate de pe traseu, cu recompense care cresc pe măsură ce crește dificultatea munților abordați.
Rafal Majka era inițial unul dintre cei care trebuiau să îl protejeze pe Alberto Contador, liderul de la Tinkoff, pe munte și să îi permită să concureze cu poate mai solidele echipe de la Sky și Movistar care îi sprijineau pe Froome și Quintana.
După ce spaniolul a abandonat după 2 căzături destul de serioase cățărătorul polonez s-a reorientat destul de repede și a devenit o prezență constantă în evadările din etapele de mediu munte și mare.
Pentru a lua tricoul cu buline roșii un ciclist trebuie să fie capabil să treacă peste munți serioși, să colaboreze bine într-o evadare care de multe ori poate să fie și numeroasă și plină de cicliști cu interese foarte diferite, să își aleagă bine zilele de atac și cele în care poate să piardă timp și să se recupereze repede.
De cele mai multe ori pretendenții sunt oameni buni de munte care nu au abilitatea pentru contratimp sau echipa de care au nevoie pentru a încerca să se claseze bine în clasamentul general.
Rafal Majka a mai luat tricoul cu buline roșii în 2014 iar anul acesta i-a fost relativ ușor să își asigure victoria, cu Thomas de Gendt singurul care a încercat să lupte pentru el dar mai degrabă circumstanțial, după ce a reușit să câștige pe Ventoux din evadare.
Chiar și fără prea mulți rivali polonezul a știut când și cum să atace și a beneficiat și de sprijinul echipei Tinkoff, care nu a mai trebuie să muncească pentru Contador și a putut să lupte pentru tricoul verde și cel cu buline roșii.
Lipsa relativă de competiție pentru tricoul de cel mai bun cățărător este legată și de faptul că majoritatea celor care urcă bine pe munte au ambiții legate de clasamentul general și echipe care au nevoie de rezultate de acest tip.
Majka e un ciclist bun dar are probleme legate de consistență și de contratimp care îl fac un candidat limitat pentru tricoul galben, ceea ce înseamnă că s-ar putea să îl mai vedem în buline roșii și în anii ce vin.
E ziua de după, o zi de luni când, pentru prima dată dupa trei săptămâni, Turul Franței nu mai are nimic de oferit. Aseară Andre Greipel a reușit să câștige etapa din Paris în timp ce Christopher Froome a devenit pentru a tria oară câștigător al tricoului galben la finalul Le Tour de France.
Diferitele competiții cicliste au propriile sisteme de punctaj pentru diferite categorii de cicliști și mai toate oferă un tricou distinctiv celor mai buni sprinteri, acelor oameni din pluton care reușesc să dezvolte viteze impresionante pe distanțe mici pentru a câștiga etapele desfășurate în cea mai mare parte pe teren plat sau doar puțin vălurit.
În Turul Franței tricoul e verde și de cinci ani, în pofida schimbărilor de structură și de punctaje, Peter Sagan, slovacul de la Tinkoff, e cel care reușește să îl câștige, deși nu e chiar cel mai rapid om din pluton.
În 2016 el a adunat cel mai mare total de puncte în clasamentul sprinterilor din ultimii ani, 470, dublul celui mai apropiat rival, Marcel Kittel de la Etixx, care are 228. Mai mult, Sagan a reușit să ia trei victorii de etapă după ce pentru o lungă perioadă nu reușise să termine etape mai bine decât pe locul doi.
Sagan a reușit și un atac superb pe final de etapă împreuna cu câștigătorul tricoului galben, Chris Froome, alături de Geraint Thomas de la Sky și Bodnar de la Tinkoff, și nu s-a sfiit să atace și pe munte ca să îi asigure lui Rafal Majka tricoul cu buline roșii, pentru cel mai bun cățărător, și apoi ca să ajungă Kreuziger în top ten la final. Toate acestea l-au făcut și cel mai câștigătorul premiului pentru cel mai agresiv ciclist din Tur.
Slovacul nu e deloc un sprinter clasic pentru că poate să meargă bine pe pavate, are șanse reale să câștige o clasică de primăvară în urcare, poate să tragă pe plat dacă e nevoie și nu e slab nici la contratimp.
Cavendish, Kittel, Greipel cu siguranță, probabil și Coquard sau Kritoff, sunt mai rapizi decât Sagan în ultimul kilometru dar ciclistul de la Tinkoff e foarte bun la poziționare, știe pe cine să urmeze și știe când să plasee atacul care contează.
Tinkoff se desființează la finalul anului iar Peter Sagan se pare că a semnat deja cu Bora Argon pentru 2017, unde va primi o mărire de salariu și aparent oamenii de care are nevoie ca să încerce să câștige atât curse clasice cât și tricoul verde din Turul Franței.
Sagan ar putea să încerce chiar să câștige unele tururi de șapte zile, poate Paris Nice sau Turul Poloniei, sau poate să se specializeze în curse de o zi, având în vedere că are doar 26 de ani și deja a dominat Le Tour.
Fabian Cancellara e unul dintre cicliștii mei preferați, puternic, rapid în contratimp și foarte capabil când e vorba de clasicele de primăvară pe pavate, iar anul acesta el participă în ultimul lui Le Tour de France înainte de a se retrage.
Etapa de la Berna, în Elvația, a fost creată pentru a îi celebra cariera și mulți se gândeau dacă, cu o cățărare nu foarte dură spre final și niște secțiuni de pavate, Cancellara o poate și câștiga.
Din păcate pentru el dealul nu a fost suficient de dur pentru a forța o selecție iar secțiune de cubică a fost prea scurtă pentru a îi permite să atace decisiv și finalul a fost dominat de sprinteri, cu Peter Sagan cel care a trecut primul linia de sosire, urmat de Kritoff de la Katusha și de necunoscutul Enger de la IAM Cycling.
Urmază o zi de necesară pauză înainte ca plutonul să meargă spre Alpi, unde sunt cățărări și un contratimp individual care ar trebui să ne arate clar care dintre cicliști merită să câștige tricoul galben în Paris. Pe moment Froome pare solid, capabil să răspundă când e amenințat și bine protejat de Sky.
Peter Sagan de la Tinkoff, omul care vrea tricoul verde și victorii de etapă, a făcut echipă cu Chris Froome de la Sky, purtătorul de tricou galben care vrea să îl păstreze până la Paris, și, împreună cu Geraint Thomas și Bodnar au lansat un atac de 12 km pe plat care a rezultat într-o victorie pentru slovac și încă 12 secunde de avantaj pentru britanic.
Etapa trebuia să fie teoretic una de sprint masiv și evadarea inițială de doar 2 oameni părea să canalizeze cursul cursei spre acest rezultat dar imediat ce cei doi curajoși au fost ajunși și Sagan a câștigat sprintul intermediar echipele au început să încerce să creeze borduri (echelons).
A existat o primă separare care l-a distanțat pe Pinot, care a reușit să intre din nou în pluton, ajutat și de echipa lui, dar acțiunea decisivă a venit când Sagan, plecând în spatele lui Bodnar (care e un bun om de efort și contratimp), a decis că e momentul să își asigure victoria de etapă și a fost imediat marcat de Chris Froome.
Nairo Quintana, Porte, Van Garderen și ceilalți erau prea în spate ca să reacționeze rapid și nici echipele sprinterilor nu au reușit să intre suficient de repede în poziție ca să închidă distanța. Froome și Sagan au ajuns repede la o înțelegere, au muncit bine împreună și în final slovacul a luat victoria de etapă iar liderul Sky a reușit să își extindă avantajul cu 6 secunde de pe drum și încă 6 de bonificație.
Marea întrebare e dacă cele 12 secunde sunt cu adevărat importante, dat fiind efortul masiv făcut de Froome în ultimii 12 km, mai ales că mâine Turul Franței se duce pe Ventoux.
E drept că britanicul de la Sky pare capabil să țină piept oricărui atac și are momente când e gata să își atace rivalii când ei se așteaptă mai puțin dar dacă efortul de azi îl costă mâine mai mult de 20 de secunde el s-ar putea să aibă o problemă.
Michael matthews de la Orice BikeExchange a reușit să câștige o victorie solidă în etapa 10 din Turul Franței 2016, învingându-i la sprint pe Peter Sagan, Van Armaet și Boasson Hagen, în timp ce plutonul a renunțat din nou la idea de urmărire și a acceptat dominarea evadării.
E drept că numărul și calitatea evadaților însemna că e nevoie de muncă reală pentru a îi ține sub control dar cele 12 sau 13 echipe care nu aveau pe nimeni în față nu au vrut să muncească, numai IAM Cycling a pus o vreme oameni să tragă dar nu a avut parte de sprijin și a trebuie să renunțe.
Lupta dintre cei din evadare, care au știut cât să muncească și când să se atace reciproc, a fost fascinantă în sine dar Orica a avut avantajul că putea să folosească trei oameni pentru a îi ataca pe ceilalți, cu Matthews având ocazia să conserve energie pentru sprintul final.
Peter Sagan, câștigător de etapă și campion mondial, începe să arate că are și simț tactic, nu doar forță în sprint și capacitate de efort, dar i-a fost imposibil să convingă vreunul dintre ceilalți favoriți să stea în față, și chiar pus în dificultate a reușit un sprint solid.
Înțeleg nevoia marilor echipe de a conserva energie pentru etapele de munte dar a puțin păcat că nici cele de forță medie nu încercă să controleze evadările în care nu sunt prezente și să le ofere fanilor și sponsorilor o potențială victorie.
După o etapă lentă și animată doar pe final Peter Sagan, actualul campion mondial și purtătorul de tricou galben, a comentat, pentru cei de la Eurosport, despre respect, implicarea la sprint și etapele prea lungi.
Ciclistul de la Tinkoff spune că din cauza dorințelor moderne de a asigura siguranța liderilor, de la Froome la Contador la Quintana și Aru, etapele destinate oamenilor rapizi sunt prea aglomerate și asta creează un climat de nesiguranță pentru întregul pluton.
Sagan are dreptate că unele etape sunt prea lungi, deși cred că numărul de km în sine e mai puțin important decât momentul din Le Tour în care sunt plasate, dar plutonul și echipele poartă o mare parte din responsabilitate când e vorba de aglomerație și nesiguranță.
Dimension Data, Cofidis, Lotto, Etixx și Direct Energie ar face bine să asigure un ritm solid pentru întreg plutonul, iar echipele ca Fortuneo, Cannondale sau Lampre trebuie să găsească candidați mai buni pentru evadări ca să facă etapele de plat interesante pentru spectatori și să convingă echipele axate pe clasamentul general să nu se implice atât de tare.
O să fie interesant de văzut dacă plutonul continuă să protesteze și să susțină ideile lui Sagan în etapa a patra a Le Tour de France sau dacă o să avem o cursă ceva mai clasică și mai interesantă.
