Skip to content

Dumitrescu Andrei

Spațiu personal de scriere

Tag: Traian Băsescu

USL, Ponta, Gorghiu – greșeli de strategie și greșeli de comunicare

Victor Ponta, fost prim-ministru și președinte al Partidului Social Democrat, vorbește despre Alina Gorghiu, actualul lider al Partidului Național Liberal, folosind termeni simpli, din popor, gen împreunare, sperând să astragă un electorat nu prea sofisticat dar pe care te poți baza să ajungă la urne.

E destul de clar că Ponta țintește spre cel mai mic numitor posibil, o alegere decentă dar nefericită având în vedere cum a ăncercat el să se poziționeze în perioada în care conducea PSD, dar făcând asta își închide culoarul care l-ar putea aduce din nou într-o pozție de putere reală. Da, partidul lui are nevoie de un câine de atac care să atragă sprijin prin negativitate dar metodele sunt lipsite de prea multă inteligență.

Dacă PSD și Ponta au probleme cu comunicarea PNL are probleme de strategie, pentru că atacul, oricât de tâmp, se bazează pe realitatea existenței USL, o piatră de moară de care e greu spre imposibil liberalilor să se separe.

Partidul trebuie să navigeheze un culoar foarte îngust pentru a obține un scor bun la alegerile parlamentare, evitând trecutul USL, acceptând că pentru un bun segment de tineri și libertarieni USR e opțiunea mai bună și încercând să îl facă pe Cioloș să fie ceva mai implicat, pentru că din păcate nu are purtători de mesaj mai capabili.

Având în vedere multiplele probleme ale PSD și PNL întrebarea relevantă e: trebuie condamnat mai degrabă partidul care are probleme când e vorba de comunicare sau cel care nu reușește să explice greșelile de strategie din trecutul apropiat?

Author dumitrescuandreiPosted on 03/12/201603/12/2016Categories Interne, PoliticaTags alegeri parlamentare, Alina Gorghiu, Partidul Național Liberal, Partidul Social Democrat, PMP, PNL, PSD, Traian Băsescu, USL, Victor PontaLeave a comment on USL, Ponta, Gorghiu – greșeli de strategie și greșeli de comunicare

Recent Posts

  • gROwth nu mai e o idee prostă, e o piramida Ponzi a statului
  • “gROwth” e o idee bună, incredibil de prost aplicată
  • The Loot Box Problem Will Be Solved Using Laws, Self-Regulation and Developer Innovation
  • Violence Associated with Violence or What a Meta-Study Cannot Tell Us
  • Politică fără dialog și compromis nu se poate

Recent Comments

  • Jasonavaib on Chris Froome a luat Salbutamol prea mult, nu e clar dacă e dopaj sau nu
  • golden goose on Politică fără dialog și compromis nu se poate
  • kyrie 5 on E3 2018: The Elders Scrolls VI and Cyberpunk 2077
  • kd 10 on E3 2018: The Elders Scrolls VI and Cyberpunk 2077
  • kyrie spongebob on Politică fără dialog și compromis nu se poate

Despre

  • Scurtă istorie personală

Archives

  • January 2019
  • December 2018
  • October 2018
  • September 2018
  • August 2018
  • July 2018
  • June 2018
  • March 2018
  • February 2018
  • January 2018
  • December 2017
  • September 2017
  • August 2017
  • July 2017
  • June 2017
  • March 2017
  • February 2017
  • January 2017
  • December 2016
  • November 2016
  • October 2016
  • September 2016
  • August 2016
  • July 2016
  • June 2016

Categories

  • Alcool
  • Ciclism
  • Console
  • Externe
  • Gaming
  • Interne
  • La Vuelta
  • Le Tour
  • Politica
  • Psihologie
  • Review
  • Social media
  • Turul Franței
  • Uncategorized

Meta

  • Register
  • Log in
  • Entries RSS
  • Comments RSS
  • WordPress.org
Dumitrescu Andrei Proudly powered by WordPress