Uniunea Europeană – Dumitrescu Andrei

Comisia Naţională de fundamentare a planului naţional de adoptare a monedei euro

Un nume scurt, clar, bine definit, cum sunt probabil și planurile României de aderare la euro. “Comisia pentru adoptarea euro” e, probabil, prea simplu pentru guvernul condus de Partidul Social Democrat, care are nevoie de complexitate generatoare de confuzie în toate.

Mai interesant e că prim-ministrul Dăncilă, citată de news.ro, vrea ca liderii comisiei să fie cel sau cea care ocupă postul de lider al guvernului și președintele Academiei Române, în timp ce șeful Băncii Naționale e doar vice-președinte, alături de vice-premierul pe probleme economice. E destul de clar că cineva nu înțelege foarte clar despre ce e vorba în procesul de adoptare a euro.

Academia Română este acum condusă de Cristian Hera, specializat pe științe agricole, iar în prezidiu nu e nici un specialist în economie. E drept că o comisie și liderii ei nu reprezintă întreg efortul relevant pentru aderarea la zona euro dar modul în care un efort este structurat la început are un efect asupra modului în care evoluează.

“Comisia Naţională de fundamentare a planului naţional de adoptare a monedei euro” e dominată de executiv și nu oferă o poziție relevantă pentru BNR. E un alt exemplu de dominație a politicului și a simbolicului asupra competenței. Și un exemplu de apreciere a numelor lungi și care nu spun foarte multe lucruri.

Toader, comunicarea cu UE și gândirea pe termen foarte scurt

Ministrul Justiției e foarte sigur că liderii Uniunii Europene sunt prost sau chiar tendențios informați despre reforma justiției din România și că ăsta e unul dintre principalele motive pentru comunicatele lor de presă critice și pentru cererile lor de schimbare a modului în care guvernul abordează problema.

Citatele din Tudorel Toader pe care le are Hotnews amestecă, pe alocuri comic, pe alocuri absurd, ideea unei conspirații împotriva unor eforturi legitime, faptul că ministerul Justiției și guvernul PSD pot să comunice mai bine și conceptul că orice încercare de reformă este opusă de dezinformarea lansată de opoziție, de societatea civilă și de birocrați nerecunoscători.

E normal ca Toader să încerce să apere proiectele de lege pe care le-a girat, problema e că o face fără să respecte inteligența interlocutorilor săi europeni și fără să admită măcar posibilitatea că ceva e greșit în eforturile Partidului Social Democrat de a control sistemul de justiție. E destul de clar că un dialog ceva mai larg și mai deschis, atât pe plan intern cât și extern, pote să construiască un sistem mai inteligent și mai corect pentru toți cei implicați fără să afeccteze relația cu UE și fără să atragă critici masive de la alți parteneri externi.

Din nou se observă lipsa de perspectivă dincolo de termenul foarte scurt a PSD și a ministrului Justiției, incapacitatea lor de a înțelege cum dialogul și compromisul, elemente fundamentale ale conceptului democratic, pot să asigure o evoluție mai bună pe termen mediu și lung.

Raportul GRECO e semn că UE își pierde încrederea în România

România a intrat greu în Uniunea Europeana dar are deja 10 ani de prezență și cam e cazul să devenim capabili să influențăm politicile organizației europene dar și să folosim eficient fondurile comune. Din păcate GRECO, legat de Consiliul European și cu o bună reputație în statele cele mai importante ale UE, spune că atât parlamentul cât și guvernul nu au reușit să îmbunătățtească capacitatea de luptă împotriva corupției (problema care nu se rezolvă dar care poate să fie controlată).

Hotnews oferă o imagine mai clară a observațiilor și a recomandărilor iar ideea centrală pare să fie că România se distanțează încet de bunele practici ale Uniunii Europene și că, treptat, pierde încrederea limitată de care beneficia. Asta va însemna, pe termen scurt și mediu, mai puțină influență și mai puțini bani pe care putem să îi folosim, atât instituțional cât și la nivel de inițiative privată.

PSD și ALDE au criticat, bineînțeles, raportul GRECO, comentând atât că datele folosite sunt vechi cât și că analiștii nu sunt bine informați despre moile legi ale justiției. Problema nu e rezistența lor, deja clară, în fața oricăror măsuri care ar putea să afecteze nucleul dur din jurul lui Liviu Dragnea. Problema e că afectează modul în care România interacționează cu statele europene și cu UE și limitează accesul la resurse pe termen mediu, dincolo de orizontul de prezență al actualului guvern sau al actualei majorități din parlament.

România lui Meleșcanu e prinsă între solidaritate și respect pentru reguli

Teodor Meleșcanu a tot fost ministru de externe dar se pare că timpul petrecut în funcție nu i-a oferit o imagine foarte clară legată de Uniunea Europeană și de criza refugiaților.

Citat de Hotnews el declară că, în același timp, România nu acceptă cotele de refugiați pe care UE le-a decis pentru a responsabiliza toate țările membre dar e gata să fie solidară și să accepte, în măsura posibilităților, să primească un număr limitat de oameni.

Meleșcanu e clar dornic să poziționeze țara noastră undeva la mijloc, între estul potrivnic ideii de a accepta refugiați și vestul ceva mai deschis. Problema e că e că ambele tabere vor decizii clare și informate din partea membrilor UE și nu astfel de declarații călâi. Dacă România vrea să conteze în Europa e cazul să fie ceva mai decisă, mai ales că se apropie momentul președenției.

În UE Parlamentul și Comisia se critică dar și muncesc împreună

Parlamentul European și Comisia sunt organisme relativ tinere și adesea privite ca muncind împreună pentru viitorul Uniunii Europene. E drept că cele două au și o solidă rivalitate și, aparent, critica dintre ele poate să devină foarte rapid dură, după cum se vede din știrea de azi a BBC.

Nu e demn de admirat că Juncker critică parlamentarii pentru absență ci faptul că e clar că pentru el e important ca toate țările din UE să fie primite egal în legislativul european, chiar dacă e vorba de mica Malta. Motivul e simplu: uniunea nu poate să funcționeze dacă nu acceptăm o egalitate largă între state și dacă nu oferim ideilor lor aceiași importanță când e vorba de cel mai important for deliberativ al uniunii.

Și, ca de obicei, merită făcută o comparație și cu România: pe când o ședință parlamentară în care premierul să apară nervos că parlamentarii chiulesc și să execute rapid o critică dură legată de toți cei care lipsesc, nu doar de cei din afara partidului său?